O femeie din Thailanda în vârstă de 57 de ani a ajuns să îi fie amputat un picior după ce i-a fost prins într-o bandă rulantă de pe un aeroport internaţional din Bangkok, accident pentru care autorităţile nu au dat încă explicaţii complete, conform CNN.
Directorul aeroportului internaţional Don Mueang, Karant Thanakuljeerapat, a declarat că incidentul a avut loc în coridorul sudic al terminalului de pasageri pentru zboruri interne.
Într-o conferință de presă susținută joi, Karant a spus că femeia, care călătorea spre oraşul sudic Nakhon Si Thammarat, a suferit un „accident grav”, după ce piciorul stâng i-a rămas prins la capătul unei benzi rulante. Medicii au intervenit rapid, iar femeia a fost transferată la cel mai apropiat spital. Din cauza gravității rănilor, femeii i-a fost amputat piciorul, ea fiind transferată la Spitalul Internaţional Bumrungrad, una dintre cele mai bune unităţi medicale din ţară, a adăugat directorul.
O femeie a rămas fără un picior pe un aeroport din Bangkok
Numele femeii nu a fost făcut public de către autorităţi, însă fiul ei, Krit Kittirattana, a publicat un comunicat pe Facebook în care a descris accidentul ca fiind „sfâşietor”. El a precizat că mama sa a fost operată, dar că încă se confruntă cu riscurile unor potenţiale complicaţii şi că medicii urmăresc îndeaproape orice semn de infecţie.
„Mama mea a continuat să arate că este puternică, prin expresia feţei şi vocea ei. Dar în adâncul sufletului ştim că inima ei este frântă de când şi-a pierdut brusc piciorul”, a scris el.
El a adăugat că familia a cerut imagini de pe camerele de supraveghere ale accidentului.
Karant, directorul aeroportului, a declarat că Airports Of Thailand (AOT), compania de stat care operează aeroporturile din întreaga ţară, va acoperi toate cheltuielile medicale şi va oferi despăgubiri.
Toate benzile rulante ale aeroportului au fost oprite, în timp ce se investighează cauza incidentului şi inginerii fac verificări de siguranţă, a adăugat el.
„Cauza incidentului este încă în curs de investigare pentru a se stabili faptele. S-ar putea să fie nevoie să înfiinţăm o comisie de anchetă la care să se alăture persoane din exterior pentru a obţine imparţialitate şi transparenţă”, a spus el.
Cu toate acestea, directorul a avut cuvinte de apreciere în ceea ce priveşte întreţinerea şi verificările de rutină ale aeroportului şi a declarat că banda rulantă a fost în funcţiune timp de 39 de ani.
Unul dintre cele două aeroporturi internaţionale din Bangkok, Don Mueang este situat în partea de nord a capitalei. Acesta a fost anterior principalul aeroport al oraşului până la deschiderea, în 2006, a noului şi mai marelui aeroport Suvarnabhumi.