Titlurile zilei

Aceasta este realitatea din secția de Terapie Intensivă, unde se luptă pentru viață pacienții cu COVID-19! Imagini care îți taie respirația au fost surprinse ieri la Spitalul de Neurochirugie din Iași! Video EXCLUSIV

Publicat: 21 sept. 2020

Realitatea cruntă din secția de Terapie Intensivă, unde se luptă pentru viață pacienții cu COVID-19. Redactorii BZI au filmat, ieri, la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, unde 11 pacienți cu coronavirus se luptă pentru viața lor. Imaginile sunt copleșitoare, iar pentru mulți dintre bolnavi șansele de supraviețuire sunt minime

Redactorii BZI au intrat, ieri, în secția de Terapie Intensivă de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, unde 11 suflete se luptă să supraviețuiască. Încă de la intrarea în salon, te izbește un iz de spaimă. Se aud doar sunete mocnite de durere și suflul întrerupt al pacienților care se chinuiesc, din răsputeri, să mai prindă o gură de aer. Cu fața țintită spre tavan, cu mâinile căzute, neputinciose, pe lângă grilajele de la pat, bolnavii se zvârcolesc din lipsa de oxigen. Se vede cu ochiul liber cum plămânii lor urlă după aer.

Pe chipul pacienților inconștienți se citește suferința, ochii lor închiși în durere sunt strânși puternic, de parcă ar vrea să strige după ajutor. Pentru mulți din afara spitalului, COVID-19 pare o glumă și cred că lor nu li se va întâmpla. În secția de Terapie Intensivă sunt oameni care, la rândul lor, au sperat că nemiloasa boală nu-i va infecta tocmai pe ei.

Lumea de afară, cu mașini, tramvai și agitație și lumea din spital, unde zace o liniște de mormânt

În timp ce mulți încă nu cred în existența noului coronavirus, secțiile de Terapie Intensivă din Iași sunt aproape pline cu pacienți care se luptă, din răsputeri, pentru viața lor. În secția de Terapie Intensivă de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași sunt internate 11 persoane infectate cu COVID-19. Așa cum spun medicii, majoritatea suferă și de alte boli asociate. Boala de fond s-a agravat din cauza infecției cu coronavirus, iar acum se zbat între viață și moarte. Imaginile surprinse de redactorii BZI, în saloanele pacienților cu coronavirus, îți taie respirația. Medicii, îmbrăcați în combinezoane, acoperiți din cap până în picioare, că nici albul ochilor nu li se mai vede, se plimbă printre paturile pacienților. Bolnavii, răstigniți în paturile de metal, se chinuiesc să respire. Se aud sunetele aparatelor, singura lor șansă de a rămâne în viață.

Scâncete de durere cântate la unison de pacienți care-și strigă durerea sub măștile de oxigen

În saloanele de Terapie Intensivă de la Spitalul de Neurochirurgie , pacienții răpuși de COVID-19 sunt părinții, bunicii, sau copiii cuiva. În spital, însă, par cu toții la fel. Boala care i-a îngenunchiat nu a ținut cont de statutul social sau dacă familia îi plânge îndurerată acasă. În al doilea salon este internat un pacient în vârstă de 60 de ani. Medicii au povestit redactorilor BZI că bărbatul fusese diagnosticat cu COVID-19 în urmă cu câteva zile. Având și diabet, starea lui s-a agravat, iar medicii l-au intubat.

Medicii ne-au explicat faptul că intubația traheală reprezintă plasarea unui tub de plastic flexibil în trahee, cu scopul de a menține deschisă calea aeriană sau pentru a servi drept un conduct, prin intermediul căruia să se administreze diverse medicamente. Bărbatul de 60 de ani ținea ochii strânși parcă de durere și o dată la câteva minute, corpul lui tresărea din cauza lipsei de oxigen. Limba lui, parcă obosită să mai susțină tubul de plastic, părea amorțită, în afara gurii. În salon, scâncetul lui de durere cânta la unison cu murmurul unui alt pacient care își striga, cu ultimele suflări, soția. Vocea lui mocnită, înfundată de masca de oxigen, cerea parcă ajutor.

Bărbatul de 40 de ani chinuit de durere, cu ochii țintiți, într-un punct, în tavan. Nici razele soarelui nu-l mai mângâie

În primul salon, un bărbat de circa 40 de ani este poziționat lângă geam, prea chinuit ca să mai vadă razele soarelui. Cu ochii ațintiți în tavan, cu pupilele dilatate, cu gura deschisă larg, de zile bune, pentru a primi oxigen, stă pe un pat cu cearșafuri albe, un pacient cu COVID-19. Privirea lui parcă vrea să spună ceva, dar nu uitându-se la noi, ci în tavan. Deși soarele îi acoperă chipul cu cădură și lumină, e prea chinuit ca să se bucure de ceva.

Se uită de ore bune, într-un singur punct. Abia mai clipește, iar pieptul lui se umflă cu aer. Când inspiră, coșul pieptului stă să explodeze, iar când expiră, scoate cu gâjâit puternic. E tată. Copiii lui sună medicii să mai afle vești despre cel care le-a dat viață. Prin durerea prin care trece nu poate să le răspundă, să le spună „noapte bună” ca în copilărie. Copiii țin legătura cu medicii și le închid apelurile în hohote de plâns. Cine știe dacă-l vor mai scoate viu din spital?

Multe cadre medicale le-au ascuns părinților faptul că lucrează la capul pacientului cu COVID-19, de frică

„Nu știți cum este să-i vezi că se uită-n ochii tăi și te imploră să îi ajuți să respire”, ne-a spus un medic.

Cadrele medicale care îngrijesc pacienții cu COVID-19 din secția de Terapie Intensivă trăiesc, poate, cel mai greu moment din cariera lor. Acești oameni, îngerii în halate albe, veghează necontenit la căpătâiul bolnavilor. Ei sunt cei care închid pleoapele celor morți și mângâie creștetul celor aflați în suferință. Acești oameni, care au studiat medicina și au devenit medici, stau câte șase ore pe zi, îmbrăcați în combinezoane, cu trei perechi de mănuși, cu două perechi de papuci de unică folosință, cu ochelari de protecție, cu mască și vizieră.

„E cumplită senzația”, ne-a mărturisit o infirmieră.

Nimeni nu s-a gândit că va trăi aceste vremuri. Multe cadre medicale nici nu au spus părinților că lucrează cu pacienții cu COVID-19, din dorința de a-i proteja.

De vorbă cu medicul de gardă de la Secția de Terapie Intensivă: „Nu este ușor pentru nimeni, dar aceasta este meseria pe care am ales-o”

De gardă la secția de ATI de la Spitalul de Neurochirugie era dr. Diana Maftei, medic specialist Terapie Intensivă. Medicul ieșean ne-a arătat toate procedurile prin care trec, zilnic, cadrele medicale, înainte și după intrarea în saloanele pacienților cu COVID-19.

„Unul dintre cele mai grele momente este atunci când ne dezechipăm. Atunci există riscul cel mai mare de infectare cu coronavirus. De fiecare dată, după ce ieșim din secția de Terapie Intensivă, ne dezechipăm și facem duș. Nu este ușor pentru nimeni, dar aceasta este meseria pe care am ales-o. Sunt momente dificile pentru sistemul medical, dar ne străduim să facem totul așa cum putem mai bine”, spune dr. Diana Maftei, medic specialist ATI.

După ce s-a dezbrăcat de combinezon și și-a dat jos masca, după doar câteva zeci de minute, chipul medicului ieșean părea parcă lovit. Riduri proeminente i-au acoperit fața din cauza purtării măștii și a ochelarilor de protecție.

Dr. Diana Maftei: „Cel mai greu este să le dăm vestea că pacientul a murit. Unii izbucnesc în plâns, alții au un moment de tăcere”

Cel mai greu le vine medicilor să discute cu familia bolnavilor. Poveștile și reacțiile de la celălalt capăt al firului sunt cutremurătoare. Copii, soții, părinți, sună să afle vești de la medici despre cei internați. Unii cred că virusul există și cooperează cu medicii, alții neagă totul cu desăvârșire.

„Sunt situații și situații. Pe unii trebuie, în primul rând, să-i convingem că virusul există și că pacientul este internat în stare gravă în spital pentru că s-a infectat cu COVID-19. Cel mai greu este să le dăm vestea că pacientul a murit. Reacțiile sunt diverse. Unele persoane izbucnesc în plâns, altele au un moment de tăcere. Nouă, cadrelor medicale, ne este extrem de greu să dăm această veste, dar cineva trebuie să facă și acest lucru”, mai spune dr. Diana Maftei.

Infirmieră: „Ne e foarte greu și mai greu este că nu știm când se va termina toată nebunia asta. Mie și acum mi-e frică”

Medicii de la Spitalul de Neurochirurgie povestesc că cele mai cumplite momente cu care s-au confruntat, au fost la începutul pandemiei de COVID-19, când erau prea multe necunoscute legate de acest virus, iar fiecare se temea pentru viața lui și a familiei sale. Erau atunci cadre medicale care intrau plângând în salonul pacientului, încremenite de frică.

„La început nu se știa mare lucru despre infecția cu COVID-19. Când colegii mei vedeau ceea ce se întâmpla în Italia, spaima lor era greu de descris. Acum este mai bine, ne-am conformat cu toții, chiar dacă sunt momente și momente, suntem și noi oameni”, încheie dr. Diana Maftei.

Redactorii BZI au stat de vorbă și cu o infirmieră angajată la unitatea medicală.

„Mie și acum îmi este frică. Sunt cadre medicale care, după șase ore de stat în combinezon, beau și trei litri de apă deodată pentru că sunt deshidratați. Eu mi-am luat seruri de hidratare pentru că nu mai făceam față. Te coci îmbrăcat așa! Ne e foarte greu și mai greu este că nu știm când se va termina toată nebunia asta”, spune o infirmieră.





Comentarii
  • Am inteles ca sectiile de reanimare sunt pline permanent in spitale, cu sau fara covid.
    Daca este asa, atunci articolul nu este decat o propaganda ieftina, justificare de cheltuieli si hotii pe baza de covid.

  • Acolo sunt oameni cu pb neuro nu cu Covid.Mai manipulatorilor.Ati fost acum un an săi vedeți. Așa arată acea secție mereu. Vai senzatinallll!!! Sa va fie Rușine!

  • Alo, pentru medicii de la Ați, bolnavii de Covid intubați se țin pe burtă nu pe spate. Am văzut în toate filmulețele din țările occidentale. Ce naiba.ndevasta va mor pacienții. In aceste fotografii nu cad pe nici unul cu fata în jos, deci nu au Covid sau voi sunteți prea prosti

  • Spitalul neuro este spital suport covid si interneaza numai cazurile grave de infectie covid cu sau fara patologie neuro ;asa ca ciocu mic papagalilor comentozauri

  • Propaganda, manipulare de covideala, totul facut cu bani multi, subventii uriase acordate tv-urilor, ziarelor, saiturilor, pentru a minti poporul cu SARCOV-UL.
    Si inca, ca in acest articol se face propaganda josnica pe baza suferintei unor bolnavi batuti de soarta, cu boli grave. Care oricum ajungeau la reanimare, cu sau fara covid.

  • Foarte adevarat dar realitatea este mult mai dura decat se descrie in acest articol in cuvinte.Cine a trecut prin infernul covidului chinezesc nu poate spune in cuvinte chinurile infernului prin care a trecut. Oare de ce China a dorit sa distruga intentionat toata lumea de pe pamant? Si pana in 2023 o vom tine tot asa….cu spaima de contaminare si moarte.

  • Propagandă ieftină! Speriati lumea mincinosilor! Eu personal am stat in acel spital,cu tatal meu(dzeu sa l ierte) 30 de nopți legate ,ziua stăteau surorile mele !…infirmierele si asistentele dormeau iar pacienții care nu aveau pe nimeni erau vai de capul lor! Nu i ajuta nimeni! Intr-adevar e sinistru ce ii acolo la terapie ..in spital in general,dar acum ati dat o in covid! Asa statea si tatal meu,cu masca (acum cativa ani)! Era covid atunci mincinosilor???? Pe vremea prof.Aldea! (Lua pielea de pe tine…cred ca il țineți minte domnilor doctori si doamnelor asistente, etc)

  • Da,acești doctori cuprind și lichele.poate prea multe. Acum la covid majoritatea bâjbâie,dar tot accepta ” atenții” dacă le dai. Și le dai,ca ai in instinct. Cu ce folos? Unii bolnavi,cei mai mulți,scapă oricum. Dar poți fi sigur? Aici e schepsisul. Doctorii cinstiți și serioși sunt Adevărații eroi salvatori. Rămâne soluția divina,sa ne rugam lui Dumnezeu.

  • Da,acești doctori cuprind și lichele.poate prea multe. Acum la covid majoritatea bâjbâie,dar tot accepta ” atenții” dacă le dai. Și le dai,ca ai in instinct. Cu ce folos? Unii bolnavi,cei mai mulți,scapă oricum. Dar poți fi sigur? Aici e schepsisul. Doctorii cinstiți și serioși sunt Adevărații eroi salvatori. Rămâne soluția divina,sa ne rugam lui Dumnezeu.

  • De acord ! Si daca aceasta este realitatea FOARTE FOARTE GRAVA ! Care este faza cu alegerile? De ce se fac daca suntem in pericol? (Nu neg ca nu suntem in pericol , doar ma intreb). De ce se fac alegeri si se aduce toata populatia in acelasi loc si anume la urne! Sa ne imbolnavim toti ? Este intentionat sa inteleg? Sau care e faza cu este sau nu este virus este grav dar samd.

  • Eu unul cu familia nu vom merge la vot datorita faptului ca este prea periculos (asa afirma pana si seful statului ca este ingrijorat). Cum naiba sa mai ai curaj sa mergi la urne unde mergem toti bolnavi sau nebolnavi?

  • Baiii sunteti idioti???
    Cum Dracula sa scrieti asa ceva?
    Voi faceti spitalul de cacat si de puscarie…..
    In 2020 nici un om nici un caine nu are voie sa aibe durere in spital….
    Daca Pat sunt intubati, atunci sunt Sedati si ei nu Simt nici o durere, ei dorm…..ce analfabet analfabet analfabet a scris mizeria asta????
    Ori mintiti si exagerati ca porcii nesimtiti sau daca e adevarat atunci ministrul tr sa inchida spitalul.el functioneaza degeaba, caci pacientii se chinuie acolo
    Hallo sunteti niste Primitivi, nimeni nu are voi sa scrie intr un ziar si sa descrie cu sadism despre chinurile Pacientilor internati in ATI…..nu este etic……mai tara de cacat ……

  • Acrst Articol tr citit de Arafat si Ministrul sanatatii sa alle si ei ce chinuiti ca in Lager sunt pacientii de la Iasi …..daca au durere ….in 2020 exista milioane de calmante…pt Dispnee multe modele de ap de respirat……

  • La terapie intensiva tin permanent deschis geamurile, ca e miros, erau sub 20 de grade si tin pacienti dezbracati total sa le poata schimba usor scutecele, au doar un cersaf peste ei. Acolo a intrat tatal meu cu o boala si a iesit cu pneumonie

Adauga un comentariu