News Flash:

Acesta este unul dintre cele mai frumoase si istorice conace din judetul Iasi. Care este povestea lui - FOTO

17 Iulie 2018
1033 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6569 RON (-0.0017)
USD: 4.0889 RON (-0.0087)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
conacul cantacuzino pascanu ceplenita 7

La sfarsitul secolului al XVI-lea, domnitorul Moldovei, Petru Schiopul (1574-1577, 1578-1579 si 1583-1591) a dat boierilor Ureche satul Ceplenita „pentru 12 cai buni, dati in slujba tarii”. Familia Ureche, atestata inca de pe vremea lui Stefan cel Mare, vindea cai de rasa Curtii domnesti si avea in arenda starostia Rohatinului in Polonia.

Denumirea asezarii ar insemna „Batlan, starc” (lb. ucr.), dupa M. Ciubotaru.

Asezarea este mentionata documentar la 1554.

Satul a fost dat lui Nestor Ureche de catre Petru Schiopul, „pentru 12 cai buni, dati in slujba tarii”.

Dupa cum relateaza istoricul iesean Gheorghe Ghibanescu in lucrarea “Surete si izvoade” (vol. II, Iasi, 1907), in anul 1617, domnitorul Moldovei Radu Mihnea Voda (1616-1619, 1623-1626) a dat un hrisov domnesc prin care “vornicului Nestor Ureche, tatal cronicarului Grigore Ureche i se reconfirma posesia mosiei Ceplenita, toate satele din tara Moldovei si anume: 52 sate intregi, 45 parti de sate, 17 mosii, 6 helestee, un loc de vanat, o prisaca, 45 falci de vie in cele 19 judete ale Moldovei de pe atunci si satul Ceplenita, satul Buhalnita ce este mai sus de hotarul ceplenitenilor, cu vad si moara in raul Bahlui ce este in tinutul Harlaului”.

In jurul anilor 1600-1605, vornicul Nestor Ureche, tatal cronicarului Grigore Ureche, mare logofat al Moldovei, a construit pe culmea dealului Ceplenita, strajuit de plopi seculari, o curte boiereasca si un conac.

Conacul avea ziduri groase de aproape un metru si era format din sase incaperi boltite in zidarie, intinse pe doua nivele (parter + etaj), avand in total o suprafata desfasurata de circa 300 m².

Sub cladire era o pivnita ce se intindea sub toata suprafata cladirii. Tot ansamblul de cladiri era o incinta fortificata, avand ziduri inalte de peste 2 metri.

In anul 1628, satul Ceplenita (cu conacul), impreuna cu mosia alaturata, Buhalnita, sunt mostenite de catre cronicarul Grigore Ureche, mare logofat al Moldovei si fiu al vornicului Nestor Ureche. Acestea trec ulterior (in 1647) in proprietatea fiului sau, Vasile Ureche, care la randul sau a vandut aceasta proprietate lui Pascu Lupascu-Buhus, casatorit cu Safta, fiica vistiernicului Iordache Cantacuzino. Incepand de atunci, mosia si conacul au devenit proprietatea boierilor cantacuzini.

Ulterior satul a apartinut si domnului Gheorghe Duca, casatorit cu Anastasia Buhus. Fiica lor, Ileana, s-a maritat cu logofatul Nicolae Costin, fiul cronicarului. Mosia a apartinut apoi Saftei, vaduva lui Lupasco Buhus. Potrivit lui Petre V. Rotaru, calugarii de la manastirile Solca si Sucevita au mai adaugat vechii constructii, pe trei laturi, inca 9 camere, la parter si etaj.

Printre proprietari amintim pe paharnicul C. Cantacuzino (pe la 1758 pana in 1958), logofatul Iordache Cantacuzino (in perioada 1793-1816), apoi de fiul sau, vistiernicul Iordache Cantacuzino si apoi de catre fiul acestuia, Mihalache Cantacuzino.

In jurul anului 1835, Iordache III Cantacuzino-Pascanu a construit un frumos palat peste vechiul conac al familiei Ureche. Lucrarile efectuate de ei au avut ca efecte extinderea conacului prin adaugarea unor noi camere, construirea unei intrari in partea de nord a cladirii si a unei bolti de trasuri sprijinita pe patru coloane de piatra si care avea la mijloc emblema cantacuzina: vulturul bicefal.

Dupa cum descriu istoricii, incaperea cea mai spatioasa avea 16 m lungime si 7 m latime, iar inaltime ei era de 4 m. Camera avea un plafon zugravit in culorile rosu si albastru.

Potrivit lui M. Ciubotaru, Mihalache Cantacuzino-Pascanul este cel care a construit casele din marea curte alaturata (fosta a familiei Ureche), care aveau sa arda in 1984. Mihalache Cantacuzino-Pascanu a rezidit din temelii si biserica satului, naruita de cutremure. Biserica zidita de el a fost declarata monument istoric la 1939. Tot el este si ctitorul bisericilor din satele invecinate: Buhalnita, Scobinti, Badeni (care se aflau pe acelasi domeniu Cantacuzinesc). Acestea au fost imprejmuite cu ziduri de piatra.

Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, conacul il are ca proprietar pe Constantin Cantacuzino-Pascanu, participant la miscarea unionista din Moldova din 1848 si care fusese exilat de domnitorul Mihail Sturdza la Ceplenita ca urmare a simpatiilor sale revolutionare.

In anul 1857, atat mosia, cat si conacul de la Ceplenita trec in proprietatea ginerilor lui Mihail Cantacuzino, Panaite Bals si Ion Vacarescu.

Hristache D. Zarifopol preia conacul de la Ceplenita in anul 1868, in contul unei datorii neachitate.

In perioada celui de-al doilea razboi mondial, proprietarii mosiei si conacului de la Ceplenita au fost Hristache Zarifopol si George si Eliza Zarifop, unchii lui Paul Zarifopol, cunoscutul critic literar din perioada interbelica.
Proprietarii, Hristache si Constantin Zarifopol, erau unchii consacratului critic literar Paul Zarifopol. Noii detinatori ai conacului erau mari iubitori de masini, viteza si vanatoare. Constantin Zarifopol a participat in perioada interbelica la numeroase raliuri, fiind de altfel si castigatorul premiului ACM de la Iasi din 1929, pe o masina Nash Sport. In ianuarie 1930, Constantin Zarifopol primea de la Hector Petit, castigatorul raliului Iasi-Monte Carlo, o fotografie a acestuia in masina castigatoare, Licorne. 

Fotografia era insotita de o dedicatie si de autograful castigatorului. Pasiunea pentru masini a noilor proprietari se concretiza si in numarul mare de vehicule detinute de acestia in curtea conacului. Ambii frati Zarifopol erau nu doar talentati soferi ci si iscusiti vanatori. Adeseori, acestia, insotiti de caini dresati, plecau dimineata devreme, la vanatoare pe mosia din jurul conacului, pentru a se intoarce seara incarcati de trofee vanatoresti. 

Eliza Zarifopol, sotia lui Constantin Zarifopol, iubea si ea masinile, dar avea o pasiune aparte pentru pauni, care erau nelipsiti din peisajul conacului.

Odata cu instaurarea regimului comunist, conacul si mosia sunt expropriate si trec in proprietatea satului. Este instalata aici o scoala gimnaziala, apoi in anii '80 aici si-au avut sediul Caminul Cultural si Biblioteca comunala. In aceasta perioada, cladirea se degradeaza nemaifiind intretinuta corespunzator.

In anul 1986, o parte semnificativa a conacului a fost distrusa de un incendiu devastator.

In prezent, zidurile exterioare ce imprejmuiau palatul abia se mai deslusesc. Falnicul conac, cu o suprafata de 500 mp, cu pereti masivi de aproximativ un metru grosime, cu dusumele solide din stejar, a disparut. 

Acum se mai poate zari doar fantoma a ceea ce a fost candva Conacul de la Ceplenita. Inconjurat de balarii, gunoaie, nepasare, ruinele palatului de altadata indura stoic un prezent care le condamna la uitare.

In anul 1984, prin Primarie, s-au obtinut fonduri pentru renovarea cladirii. Banii au fost cheltuiti cine stie de cine, insa cladirea nu a fost renovata. Dupa ce s-a auzit ca vine un control, s-a dat foc curtii boieresti. A ars acoperisul, insa de atunci cladirea nu a mai fost reparata, si nu a mai fost functionala. A fost inceputa o ancheta, insa a fost stopata. Suspectat de izbucnirea incendiului a fost bibliotecarul, insa focul nu a inceput in biblioteca, ci de pe acoperis. De inima rea, bibliotecarul a innebunit.

Conacul avea o suprafata de circa 500 metri patrati, pardoseli din stejar masiv, groase de peste 6 cm, beciuri, pereti grosi de aproape un metru, precum si un zid imprejmuitor de piatra.

Distrugerea conacului

Intr-o noapte de ianuarie a anului 1984, o mana criminala a spart zidurile din piatra, a intrat in conac si a pus focul in toate cele patru colturi. Focul s-a inaltat 20 de metri spre cer si s-a stins abia dupa cateva zile. Vazand urgia, bibliotecarul Mariuta Dumitru, custodele conacului, a innebunit. In anul 1984, conacul de la Ceplenita, al cronicarului Grigore Ureche, o bijuterie a stilului arhitectural romanesc, care a rezistat 400 de ani, era incendiat pentru a ascunde o frauda. Primarul de la acea vreme, Stefan Oprea, primise bani de la bugetul de stat sa renoveze edificiul. In loc sa faca acest lucru, a delapidat. In ianuarie 1984, a primit un telefon de la Iasi, ocazie cu care a fost anuntat ca o echipa de specialisti va inspecta lucrarile de renovare. De aceea, cu o zi inainte de a ajunge echipa de control a pus pe cineva, un om de incredere de-al sau, sa incendieze conacul ca sa-si ascunda urmele jafului. "El a primit atunci multi bani sa repare conacul. Milioane de lei. Erau multi bani la vremea aceea. Dar a pus pe conac doua bucati de tabla si atat. Ca doar noi stim, ca traiam aici, langa conac", a povestit Hareta Gradinaru, o batrana din Ceplenita.

Pe culmea dealului Ceplenitei au ramas doar niste ruine cu o aparitie fantomatica. E tot ce a mai ramas din maretia unei bijuterii arhitecturale construita in cel mai pur stil romanesc. Un mic palat, cu o suprafata de 500 de metri patrati, pe doua nivele, pardoseli de stejar, saloane mari si aerisite, mozaicuri, candelabre, pereti pictati. Avea sistem propriu de alimentare cu apa. Aceasta era captata tocmai de la 7 kilometri departare, de pe dealul Sticlaria, la Scobinti, si adusa prin olane (tuburi din lut ars) pana la conac. Sub cladire era o pivnita cu trei incaperi, care se poate vedea si astazi. Intreg ansamblul conacului era o incinta fortificata, inconjurata de ziduri de piatra, inalte de 2 metri si groase de 1 metru. Istoria a facut eforturi disperate sa salveze aceasta cladire ridicata intre 1600 -1605, de Nestor Ureche, tatal cronicarului Grigore Ureche, si s-o aduca pana in secolul al XX-lea, cand a fost distrus de o mana criminala. Multe dintre paginile Letopisetului Tarii Moldovei au prins viata intre zidurile acestui conac. Multe decizii pentru bunul mers al tarii au fost rostite de dregatori in saloanele palatului. Totul s-a transformat, insa, in cenusa intr-o noapte de ianuarie, cand, pentru a ascunde o delapidare, primarul de la acea vreme, Stefan Oprea, a pus pe cineva sa-i dea foc.

Era intuneric, ger. Pe la miezul noptii flacarile au cuprins conacul. Focul s-a ridicat spre cer vreo 20 de metri. "Ardea atat de tare, de parca spuneai ca e ziua afara. Mai tarziu am stat de vorba cu oameni din comunele invecinate, Scobinti, Cotnari. Vedeau si ei flacarile, atat de tare ardeau. Noi, cand am vazut, am luat repede galetile sa facem ceva. Dar ce puteai sa faci cu asa o urgie? Au venit multe masini de pompieri, dar nu au putut face mare lucru. Un pompier a cazut acolo langa conac. L-au declarat mort pe loc. Am auzit mai tarziu, insa, ca si-a revenit mai tarziu la spital", si-a amintit Radu Grigore, un batran in varsta de 87 de ani, din Ceplenita.

In aceeasi noapte, bibliotecarul, custodele conacului, Mariuta Dumitru, si-a pierdut mintile cand a vazut prapadul. S-a incercat sa stea de vorba cu el, dar nu s-a reusit fiindca nu e capabil sa rosteasca nici macar o fraza coerenta. A iesit fum zile intregi. Tot lemnul folosit la construirea conacului a ars mocnit zile intregi. Dupa aceea, taranii, cu carutele, in special tiganii, au inceput sa care piatra. Astazi se mai vad doar ramasite din zidul de caramida. Portile mari din fier de la intrare au fost luate de un taran, care le-a folosit pentru a-si face intrarea in pivnita.

Frauda cu banii pentru conac

Destinul conacului arata ca, cel putin printre romanii de pe aceste meleaguri, furtul din bani publici sau sustragerea fondurilor alocate renovarii cladirilor din patrimoniul public sunt practici intalnite si in perioada regimului comunist. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, conacul a fost nationalizat de comunisti, care i-au dat mai multe destinatii, scoala, biblioteca etc. In 1983, cand a devenit biblioteca, adapostind cele cateva mii de volume lasate de ultimii boieri proprietari, familia Zarifopol, statul a alocat niste milioane de lei, bani multi la acea vreme, pentru renovarea conacului. Fondurile au fost date primariei, care trebuia sa se ocupe direct de lucrarile de renovare. Ea trebuia sa angajeze o intreprindere de constructii pentru a renova conacul. Primarul de la acea vreme, Stefan Oprea, a bagat banii in buzunar. In ianuarie 1984, el a primit un telefon prin care era anuntat ca o echipa de la Iasi va inspecta lucrarile de renovare. Cu o noapte inainte de sosirea acesteia, conacul a ars. Oamenii vorbesc si astazi ca primarul l-a pus pe unul din angajatii sai fideli sa dea foc cladirii pentru a ascunde urmele jafului. "Pai, unde ai mai vazut matale foc care pleaca din patru colturi? Cand arde accidental, focul pleaca dintr-o singura parte. S-a pus foc sa fie siguri ca arde de tot", a afirmat Constantin Popa, un alt batran din comuna.

sursa: Comuna Ceplenita Judetul IASI (Facebook)

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

Galerie Foto

conacul_cantacuzino_pascanu_ceplenita_6_
ceplenita iordache cantacuzino
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

RomaniaTV.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2018 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1663 (s) | 23 queries | Mysql time :0.023462 (s)