Eveniment-Social

Aceste fetite ajung frecvent la medicul ginecolog. Vezi motivul

Publicat: 02 iul. 2013
1

@ Din ce in ce mai multe fetite de 9, 10 si 11 ani ajung la cabinetul medicului ginecolog @ Motivul este unul ingrijorator, iar doctorii spun ca vor fi tot mai multe cazuri @ Fenomenul a luat amploare de cativa ani

Tot mai multe mame se prezinta cu fetitele la medicul ginecolog, speriate de faptul ca desi copilele abia au varsta de 11 ani, sunt la menstruatie. Medicii de specialitate spun ca tinerele cu precocitate la prima menstruatie sunt expuse riscului de a dezvolta afectiuni cardiace, cerebrale sau chiar cancer mamar. De asemenea, femeile care au avut prima menstruatie inainte de a implini varsta de 12 ani vor avea si menopauza precoce. „In ultimii ani, se observa ca la un numar din ce in ce mai mare de fetite, prima menstruatie, menarha, apare la varsta de 9, 10 si 11 ani. Mamele vin speriate la noi pentru ca nu li se pare normal ca la varsta de 9 ani fetita sa aiba deja menstruatie. Cu ani in urma, femeile aveau prima menstruatie la 15, 16 ani. Varsta la care se instaleaza menarha s-a decalat mult. Sunt si situatii in care unele dintre aceste fetite au si ovar polichistic”, a declarat dr. Madalina Nour, de la Maternitatea Elena Doamna din Iasi. Specialistii spun ca exista o serie de factori care influenteaza aparitia primei menstruatii la varste mici. „Principalul factor responsabil de acest fenomen este alimentatia de tip fast food, tendinta alarmant de crescuta in randul copiilor, dar si consumul in exces de bauturi carbogazoase. Aceste alimente duc la modificari hormonale. Este extrem de important ca parintii sa vina cu fetita la medicul ginecolog atunci cand apare prima menstruatie, cand intervin tulburari de menstruatie, dureri la menstruatie sau orice alte modificari. O menstruatie precoce creeaza o serie de probleme care trebuie rezolvate. Dupa consultul si discutia cu medicul ginecolog, parintii trebuie sa mearga cu fetita si la medicul endocrinolog si apoi se stabileste un tratament terapeutic”, a spus medicul Madalina Nour. De asemenea, medicii sustin ca aceste fetite trebuie sa urmeze anumite sfaturi medicale, pentu a evita aparitia unor probleme de sanatate. „Consult ginecologic si endocrinologic este obligatoriu. Mentinerea greutatii corporale specifice varstei, practicarea unui sport, stabilirea unei diete corespunzatoare cu ajutorul unui nutritionist sunt sfaturi extrem de importante si care trebuie respectate cu strictete. In acest fel sunt evitate multe probleme de sanatate”, a declarat medicul Nour.





Comentarii
Adauga un comentariu