Economic Local

Acesti ieseni au accesat 40.000 de euro pentru Programul „Tinerii fermieri”, iar afacerile lor au explodat

Publicat: 09 oct. 2019
94 Vizite 0 Comentarii

@ Tinerii fermieri din Iasi au primit aproape 10 milioane de euro pentru a-si deschide afaceri @ Numarul tinerilor intreprinzatori care iau fonduri europene a crescut in ultimii ani

Numarul tinerilor din Iasi care vor sa isi deschida afaceri in mediul rural cu banii primiti de la Uniunea Europeana a crescut in ultimii ani. Acestia primesc o suma modica, insa acesta este un start bun pentru a-si dezvolta o mica afacere, iar ulterior sa obtina sume mai mari pentru a-si mari exploatatia.

In ultimii patru ani, au primit finantarea nerambursabila aproximativ 240 de ieseni din diverse comune din judet, care au infiintat sere cu legume, exploatatii apicole sau vegetale. Unii dintre acestia au achizitionat utilajele agricole necesare lucrarilor in camp.

Numarul acestora ar fi putut fi mai mare daca mai existau fonduri disponibile, fiind depuse aproximativ 300 de cereri de finantare in perioada mentionata. Majoritatea dintre tinerii care au obtinut banii europeni au varste cuprinse intre 25 si 35 de ani. Valoarea totala a proiectelor finantate este de aproape 10 milioane de euro, iar mare parte din aceasta suma a fost deja platita catre beneficiari.

Potrivit Agentiei pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR), sprijinul financiar acordat tinerilor prin intermediul submasurii 6.1 reprezinta una dintre cele mai accesate forme de finantare oferite beneficiarilor din Iasi.

Vezi si: Incredibil! Nu au castigat la LOTO, dar acesti tineri au impartit aproape un MILION de EURO! S-au imbogatit peste noapte fara sa cheltuie un LEU!

Bani pentru ferme vegetale

Interesul iesenilor pentru obtinerea banilor a fost mai ales in sectorul vegetal. Acestia au obtinut 40.000 de euro pentru a-si cumpara teren, utilaje sau pentru a-si instala un sistem de irigatii. Din cei 240 de ieseni care au proiecte finantate, 70 la suta au culturi mixte, 20 la suta detin exploatatii apicole, doua proiecte sunt pentru infiintarea a doua ferme zootehnice, iar un proiect, in domeniul pomicol. Unul dintre iesenii care au implementat deja proiectul este Ionut Tutoianu, din comuna Andrieseni, una dintre comunele cu cei mai multi tineri fermieri din judet. Acesta s-a intors in comuna natala dupa ce a muncit 10 ani in Italia. "As fi putut sa mai stau acolo pentru ca era nevoie de oameni. Insa imi era dor de familie si nu ma simteam bine printre straini. Orice s-ar spune, romanii nu vor fi priviti niciodata de italieni ca de-ai lor. Am cateva hectare de teren pe care le-am lucrat dupa ce m-am intors acasa si, pentru ca aveam cui sa vand ce recoltam, am zis sa ma extind. Asa mi-a venit ideea sa fac proiectul european. Daca ai un consultant bun, te poate ajuta sa iei banii. Asa a fost la mine. Acum am o exploatatie de aproape 30 de hectare si tot ce produc vand in Botosani sau Vaslui. Pot sa spun ca, in doi, trei ani, amortizez cei 40.000 de euro", sustine tanarul fermier.

Vezi si: Un tanar din Iasi, de numai 18 ani, se bate cu marii latifundiari ai judetului. Vrea sa dea lovitura cu o afacere cu fonduri europene

O noua sesiune de finantare in cadrul submasurii 6.1- "Instalarea tinerilor fermieri", ar putea fi deschisa abia peste doi ani. Astfel, pe finalul Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2014-2020 se vor semna contractele de finantare de catre beneficiarii diverselor scheme de finantare.
In cadrul noului PNDR, tinerii fermieri vor accesa sume mai mari, de aproximativ 100.000 de euro pentru fiecare proiect in parte. Acesti bani ar putea fi utilizati la achizitia de utilaje agricole sau extinderea exploatatiei.

Vezi si: S-au epuizat fondurile pentru fermele mici! Iata ce fermieri din Iasi vor incasa banii europeni



loading...

Adauga un comentariu
Anunturi bzi.ro Adauga anunt gratuit