Eveniment-Social

Acord de dubla diploma între Facultatea de Textile de la TUIASI si cea de profil de la Universitatea Tehnica a Republicii Moldova

Publicat: 26 iul. 2018
1

Facultatea de Textile, Pielarie si Management Industrial de la Universitatea Tehnica (TUIASI) "Gheorghe Asachi" din Iasi a semnat un acord de colaborare cu Facultatea de Textile si Poligrafie de la Universitatea Tehnica a Moldovei (UTM), pentru a desfasura un program comun de masterat, finalizat cu obtinerea de diplome duble de catre candidati.

Practic, acestia vor urma "Proiectarea si modelarea îmbracamintei" din cadrul domeniului "Inginerie industriala", de la TUIASI, si programul "Design si dezvoltare de produs" din domeniul "Tehnologii de fabricare si prelucrare", de la UTM.

"Am luat legatura cu cei de la UTM, care si-au manifestat interesul de a realiza acest program comun. Astfel, ei si-au ajustat programul de master în functie de programul nostru, iar dupa aceste ajustari, constatând ca se potriveste într-o proportie suficient de mare, bazându-ne si pe un acord general existent la universitate, s-a realizat un acord inter-institutional pentru programul de dubla diploma. Acum suntem în faza de finalizare a acestui acord, dupa ce a fost aprobat în Consiliul de Administratie al TUIASI", a declarat prof. univ. dr. ing. Mariana Ursache, decan al Facultatii de Textile, Pielarie si Management Industrial de la TUIASI.

Citeste si: TUIASI, universitatea la care inventezi si poti pleca in strainatate – FOTO

Pentru ca programul de master de la Politehnica ieseana are o durata de doi ani, necesitând 120 de credite pentru finalizare, iar cel de la UTM are durata de 1.5 luni, cu 90 de credite, studentii care vor dori sa urmeze acest demers, atât cei din Iasi, cât si cei din Republica Moldova, vor urma primul an de studiu, doua semestre, la UTM, iar apoi doua semestre la Iasi. TUIASI va recunoaste, în baza acordului, disciplinele studiate în primul an la UTM.

Citeste si: TUIASI, prezenta la Targul Educational International din Ucraina. Declaratia EXCLUSIVA a rectorului Politehnicii iesene – FOTO

"Pentru ei este foarte atractiv programul pentru ca sunt orientati foarte mult catre proiectare, dezvoltare de produs, design vestimentar, design textil. Sunt foarte interesati sa capete cunostinte si competente în ceea ce priveste proiectarea si modelarea mai ales privind sistemele CAD specifice domeniului, iar facultatea noastra dispune din plin de acestea, chiar si în versiunile cele mai moderne", a completat prof. univ. dr. ing. Mariana Ursache.

Programul de master care presupune "Proiectarea si modelarea îmbracamintei" de la TUIASI include partea de proiectare CAD, tehnologii specifice facultatii din Iasi, creatie si creativitate în design vestimentar, sustenabilitate în industrie, management de proiecte, industrii creative sau ciclul de viata al produselor. În momentul de fata, acesta este cel mai cautat program de master al facultatii si primul masterat care se va finaliza cu dubla diploma în urma unei colaborari între Politehnica ieseana si UMT.





Adauga un comentariu