News Flash:

Acordarea tichetelor de masa depinde de buget

6 Iunie 2001
1307 Vizualizari | 0 Comentarii
•Bugetul alocat spitalelor este insuficient deoarece legislatia impune o modalitate de calcul depasita si care nu reflecta necesarul real •Daca bugetele ar acoperi toate nevoile, acordarea tichetelor de masa nu ar mai fi o problema •La defalcarea bugetelor in spital va participa si liderul de sindicat

Mult controversata problema a tichetelor de masa ramane inca nerezolvata, teoretic pana la sosirea bugetului pentru spitalele iesene, lucru preconizat a se petrece in cel mult doua zile. Ieri, toti cei 36 de lideri ai Sanitas (sindicatul reprezentativ al personalului mediu sanitar din spitalele iesene) din unitatile sanitare din judet au avut o intalnire cu directorul general al Casei Judetene a Asigurarilor de Sanatate pentru a gasi solutii de rezolvare a problemei. Conform legii, tichetele de masa trebuiau acordate inca de acum doi ani, fondurile necesare in fiecare luna pentru acordarea lor la toti cei 7.000 de salariati fiind de aproximativ cinci miliarde lei. "Din pacate, casa nu poate rezolva aceasta problema. Noi platim serviciile medicale prestate in unitatile sanitare. Daca fiecare spital isi poate permite din bugetul alocat sa acorde tichetele de masa nu este nici o problema. Asa spune in lege, in limita posibilitatilor financiare. Noi nu dam bani pentru salarii, lumina, hrana, tichete de masa. Spitalele contracteaza cu CJAS un pachet de servicii medicale platite conform criteriilor prevazute de lege. Noi decontam bugetul negociat si managerii impart banii. Conditia este sa nu afecteze calitatea serviciului medical. Din pacate, fundamentarea bugetului este facuta dupa metodologia veche, dupa parerea mea, gresita, si este clar ca banii nu ajung pentru o activitate corespunzatoare. Speram totusi ca la nivelul conducerii spitalelor sa se gaseasca solutii", a precizat dr. Vasile Cepoi, directorul general al CJAS.
Cum in general spitalele se plang intotdeauna de lipsa banilor, aproape sigur vor fi negocieri la sange pentru tichete. Avand in vedere ca fila de buget destinata Iasului nu a venit inca, se asteapta impartirea banilor pe spitale, dupa care se va vedea ce se poate face. "La discutarea bugetului pe fiecare spital, liderul de sindicat va fi prezent si in colaborare cu managerii se va incerca gasirea de resurse pentru acordarea tichetelor de masa. Vom incerca sa facem tot ce se poate pe cale pasnica dar nu sunt excluse nici actiunile revendicative. Vom avea o intalnire cu conducerea Directiei de Sanatate Publica. Daca totusi nu se gasesc solutii, Consiliul Judetean al Sanitas va decide modul de actiune pentru obtinerea acestui drept prevazut de lege", a declarat Viorel Tanase, liderul judetean al Sanitas.
Cristian DONOSE
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1406 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020721 (s)

loading...