News Flash:

Acordul Basel II ar putea scoate de pe piata micile banci comerciale

11 Noiembrie 2005
665 Vizualizari | 0 Comentarii
•Guvernatorul Spaniei si al Albaniei au prezentat la Bucuresti implicatiile Acordului Basel II •Potrivit acestui acord, bancile mici din tara ar putea disparea in favoarea celor din strainatate

Forumul Financiar Sud Est European, care are loc zilele acestea la Bucuresti, a avut ieri ca invitati de onoare pe guvernatorul Bancii Nationale a Spaniei, Jaime Caruana, care este si presedinte al Comitetului Basel pentru supraveghere bancara, alaturi de guvernatorul Albaniei, Arbian Fullani. Acestia au prezentat presedintilor principalelor banci comerciale din tara, precum si oamenilor de afaceri, prevederile Acordului Basel II. De asemenea, acestia au prezentat si care vor fi urmarile acestui Acord dupa 2007, data cand va deveni aplicabil si in Romania. Cei doi guvernatori au aratat ca Basel II ofera un nou set de standarde in ceea ce priveste cerintele de capital minim impuse institutiilor bancare. Acordul despre care s-a vorbit este de asteptat sa influenteze profund sectorul financiar-bancar romanesc si sud-est european. Implementarea Acordului poate afecta volumul de afaceri derulat de banci, solvabilitatea bancara, poate determina cresterea concentrarii bancare, influentand competitia dintre banci, precum si retragerea de pe piata a bancilor mici. Acestea ar putea fi inlaturate de pe piata de bancile mari europene, care pot face o infuzie majora de capital. "Implementarea acestui acord va contribui la imbunatatirea ratingului de tara, in acelasi timp avand influente asupra politicii de creditare", a declarat guvernatorul Arbian Fullani. Pe de alta parte, Jaime Caruana a subliniat rolul pe care il are Banca Nationala a Romaniei, care ramane totusi o banca centrala, ce influenteaza politica de credit. BNR a restrictionat printr-o serie de norme accesul la credite, fapt care a dus la deplasarea cererii de credite dinspre banci spre institutiile non-bancare. Printre subiectele care s-au aflat pe ordinea de zi a fost si stabilitatea financiara. Despre aceasta, presedintele Comisiei Buget Finante din cadrul Camerei Deputatilor, Mihai Tanasescu a precizat ca stabilitatea financiara este o conditie pentru dezvoltarea economica a Romaniei. De asemenea, a fost pusa problema economiei subterane din tara. Potrivit statisticilor de specialitate, 35 la suta din Produsul Intern Brut (PIB) ar putea fi acoperit daca ar fi impozitate toate afacerile nedeclarate. O masura benefica ar fi inlaturarea, pe cat se poate, a tuturor afacerilor ilicite, respectiv a muncii la negru.
Silviu DASCALU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1287 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013924 (s)