News Flash:

Acordul Basel II privind creditarea IMM a fost dezbatut de patronate

28 Februarie 2005
1058 Vizualizari | 0 Comentarii
•Presedintele PIMM din judetul Iasi, Nicolae Vitelaru, a participat la conferinta "Basel II pentru IMM - Viitorul accesului IMM la finantare" •Conform prevederilor acordului Basel II, bancile trebuie sa evalueze amanuntit cerintele de capital din partea agentilor economici in raport cu riscurile •"Vor trebui furnizate mai multe date in momentul in care o intreprindere va solicita un credit. Patronii trebuie sa constientizeze afacerea, sa evalueze potentialul profit si apoi sa acceada la un imprumut din partea unitatilor de credit", a declarat Nicolae Vitelaru, presedintele PIMM din judetul Iasi

La sfarsitul saptamanii trecute a avut loc la Bucuresti conferinta "Basel II pentru IMM - Viitorul accesului IMM la finantare", la care au participat reprezentantii Patronatului Intreprinderilor Mici si Mijlocii (PIMM) din judetul Iasi. In cadrul acestei conferinte, organizata de catre Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR), a fost prezentat un ghid pentru IMM, structurat in cinci capitole, fiind dezbatute probleme referitoare la strategia, piata si potentialul afacerii, planificarea financiara si de afaceri si managementul de risc al firmelor. Aceasta conferinta este primul pas catre implementarea reglementarilor acordului de la Basel, semnat in iulie 2004. In prezent, statele care au aderat la Uniunea Europeana respecta prevederile acestui acord, iar aderarea Romaniei la Comunitatea Europeana implica respectarea si adoptarea reglementarilor acordului de la Basel. Conform prevederilor acordului Basel II, bancile trebuie sa evalueze amanuntit cerintele de capital din partea agentilor economici in raport cu riscurile. De aceea, este nevoie de o imbunatatire a metodologiei de evaluare a riscului. Acordul de la Basel prevede existenta unui capital minim obligatoriu, aproximativ un milion de Euro, care va fi pastrat pentru acordarea de imprumuturi. De asemenea, bancile ar trebui sa asigure activele pentru a diminua impactul financiar cauzat de nereturnarea creditelor.

Un alt tip de garantie

Institutiile de credit din Iasi vor trebui, pana in 2007, sa intareasca stabilitatea sistemului financiar prin implementarea unor modalitati suplimentare de prevenire a riscului. Prin urmare, IMM se vor confrunta cu modificari ale politicilor de evaluare a riscului in momentul contractarii de imprumuturi sau credite, sistemul de punctare va fi diferit de cel existent in prezent. "Vor trebui furnizate mai multe date in momentul in care o intreprindere va solicita un credit. Patronii trebuie sa constientizeze afacerea, sa evalueze potentialul profit si apoi sa acceada la un imprumut din partea unitatilor de credit", a declarat Vitelaru. In consecinta, prosperitatea afacerii, perspectivele financiare ale investitiei devin o alta forma de garantie care va trebui prezentata institutiilor creditoare. In afara de aceasta garantie auxiliara impusa prin acordului de la Basel II, celelalte garantii materiale vor ramane aceleasi ca si in momentul de fata. In consecinta, conform prevederilor acordului Basel II, importanta este credibilitatea si prosperitatea afacerii in care vor fi investiti banii obtinuti prin intermediul creditelor bancare.
Daniela GRADINARIU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1336 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014635 (s)