News Flash:

ACSMU Poli a scos un punct eroic la Mioveni

11 Septembrie 2010
1770 Vizualizari | 2 Comentarii
Golul lui Tincu nu a fost suficient pentru ca Poli sa invinga la Mioveni
• Asociatia Club Sportiv Municipal Universitar Politehnica Iasi a reusit sa scoata o remiza eroica pe terenul echipei CS Mioveni, scor 1-1 • Iesenii au condus cu 1-0, dupa o reusita senzationala, dar au avut de infruntat un arbitraj cumplit in repriza a doua • Poli a terminat meciul cu doioameni mai putin, iar argesenii au ratat si un penalty

Cu o echipa incropita in cateva saptamani, Asociatia Club Sportiv Municipal Universitar Politehnica Iasi a reusit sa scoata o remiza eroica pe terenul unei principale contracandidate la promovare, CS Mioveni. Eroica, pentru ca in afara meciului cu argesenii, Poli a avut de luptat si cu o brigada de arbitri care a comis niste erori oribile, impotriva trupei lui Ionut Popa. La final, a rezultat un 1-1, care mentine trupa din Copou in calculele promovarii. Mioveniul a jucat mai bine, ar fi meritat sa castige dupa aspectul jocului, dar nu ar fi facut-o daca arbitrii nu inchideau ochii la un off-side de peste 2 metri in care se afla Galan, care a reusit egalarea. Argesenii au inceput in atac meciul, iar in minutul 5, Claudiu Ionescu a trimis perfect in fata portii catre Vladu, dar portarul Ciprian Manea a respins in ultima clipa. Cinci minute mai tarziu, Vladu a centrat din lovitura libera, dar devierea lui Olteanu a trecut putin pe langa poarta. In minutul 36, s-a inregistrat prima faza controversata a meciului. La o lovitura libera a gazdelor, mingea a ajuns la Cosereanu, care i-a pasat lui Ayza, acesta a cazut in careu, iar arbitrul Neagu i-a acordat galben pentru simulare, faza la care argesenii au protestat vehement. De partea cealalta, iesenii nu au avut decat doua tentative de a pune in pericol poarta lui Popescu. Dupa un sut necadrat al lui Drida, Poli era sa dea lovitura in minutul 32, cand Palimaru a sutat puternic din afara careului, mingea a fost respinsa de Popescu, pana la Tincu, care a trimis pe langa poarta din pozitie buna.

Arbitraj oribil

Tot gazdele au inceput mai bine si repriza a doua. Dupa un sut pe langa poarta al lui Baicu, Ayza a trecut pe langa deschiderea scorului, dar a trimis cu latul peste buturile portii lui Ciprian Manea, dupa o centrare buna din dreapta. In minutul 51, Drida a vazut al doilea cartonas galben (pe primul il vazuse in minutul 43) si, astfel, Poli a ramas in doar 10 jucatori. Baietii lui Ionut Popa au detonat, insa, bomba in minutul 65, cand la un contraatac, Palimaru a luftat incredibil la 20 de metri, mingea a juns la Tincu in lateral dreapta, care a inscris un eurogol, cu exteriorul in diagonala, din marginea careului de 16 metri. In minutul 71, si-a intrat in rol arbitrul Ionut Neagu, care a dictat usor un penalty pentru gazde, la o alunecare a lui Palimaru la Olteanu. Penalty-ul a fost executat de Dulcea, care a trimis, insa, in bara. Doua minute mai tarziu, Paul Tincu a fost eliminat usor, pentru o presupusa lovitura cu cotul (reluarile au aratat ca ieseanul a sarit cu cotul sus, dar nu l-a lovit in fata pe adversarul de la Mioveni). Brigada de arbitri si-a desavarsit opera in minutul 81, cand nou intratul Galan, aflat intr-un off-side de peste 2 metri, a primit o pasa la 6 metri de poarta si a egalat. Gazdele s-au aruncat spre poarta lui Manea, dar Vladu, Mosteanu, Dulcea sau Baicu, fie au tras aiurea, fie au fost blocati de portarul Politehnicii, Ciprian Manea. Astfel, Poli a scos o remiza istorica la Mioveni, egal platit, insa, scump de ieseni, care nu vor putea conta etapa viitoare, acasa, cu Bihorul, pe Tincu si Drida, eliminati aseara (nici Panc nu va juca etapa viitoare, dupa eliminarea din meciul cu FC Arges, de etapa trecuta).

Popa vrea sa iasa din fotbal

Dupa meci, antrenorul Ionut Popa a contestat vehement arbitrajul, declarand chiar ca-i vine sa se lase de fotbal. "Eu dintotdeauna am avut un razboi cu arbitrii, pentru ca, la ce baremuri au, nu ar trebui sa greseasca. Ce s-a intamplat astazi este incredibil. Penalty si eliminari usoare, plus un gol dintr-un off-side de 3 metri. Nu se poate asa ceva. Am peste 200 de meciuri in Liga a II-a, peste 200 de meciuri in Liga I si in viata mea nu am vazut un asemenea arbitraj. Dupa astfel de prestatii ale arbitrilor, iti vine sa te lasi de meserie si sa iesi din fotbal", a acuzat Ionut Popa. De partea cealalta, antrenorul argesenilor, Cristi Negru, era nemultumit ca elevii sai nu au reusit sa fructifice ocaziile mari pe care le-au avut. 'Am dominat acest meci de la un capat la altul. Trebuia sa mai inscriem cel putin o data, la cate ocazii am avut. Nu am ce sa le reprosez baietilor, au muncit pana in ultimul moment, dar am ratat prea mult. Adversarul nostru s-a mobilizat exemplar, dupa eliminari, si nu am reusit sa mai inscriem", a spus Cristi Negru.

CS Mioveni: Popescu - Mosteanu, Olteanu (cpt.), Miulescu, Baicu - Cosereanu (’79 Galan), Sandulescu, Lirca (’68 Enache), Vladu - Cl. Ionescu, Ayza (’59 Dulcea). Antrenor: Cristi Negru.
ACSMU Poli Iasi: Ciprian Manea - Alexandru Manea, Vlaicu, Panait, Dino Eze - Tincu, Sarghe, Cl. Ionescu, R. Neagoe, Drida - Palimaru. Antrenor: Ionut Popa.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

AlekuGS  | #122851
In sfarsit un articol in care nu se mai fac confuzii intre acsmu si Poli Iasi !!! Multumim !
danutza  | #122857
Va felicit domnule Florin pentru obiectivitatea cu care ati relatat tot ceea ce s-a intamplat la Mioveni. Am urmarit si noi meciul la TV si nu ne-a venit sa credem ce am vazut. Ma bucur ca BZI face o cronica atat de completa a meciurilor din Liga a II-a, pentru ca la alte ziare am vazut ca aceasta liga este expediata undeva in partea de jos a paginilor, fara prea multe informatii...Daca Nichita nu se va implica la aceasta echipa, mai avem o speranta ca vom vedea fotbal la Iasi...
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3661 (s) | 22 queries | Mysql time :0.240208 (s)