News Flash:

Actele biometrice si morala ortodoxa

18 Iulie 2009
1816 Vizualizari | 4 Comentarii
Parintele Calistrat de la Manastirea Vladiceni
Cipul biometric a deschis in opinia ortodoxa usile apocalipsei, azi, in epoca moderna a dezvoltarii si secularismului. Framantarea electronica a codului de bare care inchipuiesc numarul fiarei "666" ravaseste opinia ortodoxa. Citind Apocalipsa lui Averchie Tausev si talcuirile comentate de acest traitor al textului Sf. Ioan Evanghelistul din Apocalipsa ne arata clar ca se refera la patimi. Crima, desfraul, erezia sunt faradelegi neplacute lui Dumnezeu care desparte din om Duhul Sfant. Morala ortodoxa indeamna in primul rand la omenie, smerenie, dragoste. Umanitatea lui Hristos a venit vindecand durerile poporului, suferintele ca rezultat al intunericului pacatului si al departarii de Dumnezeu. Opinia polemica pornita din curent populist sau pietist ca se apropie apocalipsa nu este valida in Duhul Sfant, nici in temeiul Sfintei Scripturi. Noi, crestinii si pacatosii sufletesti, trebuie sa tinem de legile Decalogului si de "Fericirile Evanghelice", care indeamna la respect si dragoste unii pentru altii. Filantropia materiala nu trebuie sa depaseasca filantropia sufleteasca mantuitoare. Eliberarea sufletului de pacat, tinta finala a bisericii lui Hristos. Sunt multe cai de mantuire in casa lui Dumnezeu, dar nici una nu duce la Dumnezeu ca rugaciunea si smerenia. Buna Cuviinta si omenia, cinstea si banul muncit nu vor scoate sufletul din rai. Raiul este o stare in care Dumnezeu ne cheama sa fim alaturi de El. Bucuria apropierii de Dumnezeu vine din rugaciune si sfanta impartasanie, cadrul liturgic si Euharistic sunt locul de unire cu Hristos. Hristos este piatra de poticnire pentru cei care cred uneori ca noi trebuie sa-l pazim pe Dumnezeu. Nu e de datoria lui Dumnezeu oare sa ne vegheze in calitate de Creator? Oare e posibil ca Dumnezeu, care vegheaza totul, sa fie pazit si aparat de noi, credinciosii? Miile de mesaje telefonice, Internet, mass-media, carti, brosuri care "vezi faptul" vin in sprijinul ortodoxiei s-o salveze. Grupuri ortodoxe care fac miting sau demonstratii pentru a pastra dreapta credinta. Datoria credinciosilor este sa se roage si sa se curete de pacate, sa educe copiii, sa pastreze familia, sa conserve patrimoniul ortodox al parohiei din care fac parte si al invataturii in credinta ortodoxa, iar datoria lui Dumnezeu este sa ne vegheze si sa ne hraneasca, sa ne apere de relele care vin peste noi din lucrarea diavolului. Nu are Dumnezeu nevoie de inima noastra buna si curata. Sa lasam mai usor cu revolta impotriva valului social de consumism care vine peste noi, dar cautat si dorit de noi. Ne temem de codul de bare electronic din toate cardurile, conturile si actele necesare, dar nu ne temem sa abordam supermarketurile, mallurile unde totul se plateste pe card sau cartela electronica, unde fiecare obiect cumparat, de la scobitoare la cel mai sofisticat aparat, este inventariat electronic cu eticheta "cod bare", totul apartine lui, diavolului, dar totusi cumparam si consumam blasfemiind pe diavol. Nu-i de dorit sa avem indosariere electronica, nici inmatriculare de control a populatiei, dar nici sa te lasi prada primitivismului si sa nu intelegi ca protectia si evidenta moderna au treaba cu diavolul si cu mantuirea. Fratilor ortodocsi, dupa toate invataturile scripturistice si patristice, mantuirea tine de faptele noastre, nu de actele noastre. Tine de dragostea fata de Dumnezeu si de morala din noi. Nu avem a ne teme. Pecetluirea este introducerea pe mana sau pe frunte in mod samavolnic si interzicerea libera a manifestarii credintei. Sa sta linistiti, sa fim demni, sa ne rugam si sa-l lasam pe Dumnezeu sa regleze la bunul mers al lumii. El este totul peste toate.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (4)

Anonim  | #74770
Ce ne poate spune sfintia sa despre preotul de la manastire Caldarusani ?
Alexandru  | #74771
Adevarul trebuie evidentiat, nu minciuna frumos ambalata in vorbe aride.
Anonim  | #74772
Sarut dreapta, Parinte! Citesc acest articol al Sfintiei Voastre si stau si ma intreb daca pot sa scriu si eu nevrednicul cateva randuri. In fond, cine sunt eu pe langa cunostintele si trairile Sfintiei Voastre?...
Parinte, am urmarit si eu actiunile si luarile de pozitie ale IPS Bartolomeu Anania, ale IPS Teofan, ale PS Sebastian, ale PS Iustinian Chira, ale staretului Manastirii Putna, Parintele Melchisedec, ale Parintilor Justin Parvu, Arsenie Papacioc, Adrian Fageteanu impotriva acestui sistem de indosariere electronica. In context, amintesc si de pozitia Sfantului Munte Athos despre aceasta problema, precum si de hotararile celorlalte Biserici Ortodoxe surori in privinta actelor cu cip.
Parinte, stiti mai bine decat mine, ca aceste acte electronice ( permis de conducere, pasaport biometric, buletin cu cip, card bancar cu cip, carnet de sanatate cu cip etc. ) sunt parte a aceluiasi sistem, care va culmina cu implantarea pe mana dreapta sau pe frunte a cate unui cip fiecarui locuitor de pe pamant. Sa nu ne lasam amagiti ca putem sluji la doi stapani, si Lui Dumnezeu si diavolului. Tin sa subliniez, ca in fiecare clipa ar trebui cu totii sa traim invatura lasata noua de Mantuitorul Hristos.,,Si ea ii sileste pe toti, pe cei mici si pe cei mari, si pe cei bogati si pe cei saraci, si pe cei slobozi si pe cei robi, ca sa-si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte. Incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numarul numelui fiarei. Aici este intelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei; caci este numar de om. Si numarul ei este sase sute saizeci si sase.''( Apocalipsa,13: 16-18).
Parinte, toti am primit, prin Taina Sfantului Botez, cate un nume in Imparatia Lui Dumnezeu. Acceptand aceste acte, prin care fiecare dintre noi ( intreaga noastra fiinta, toata persoana noastra) vom deveni un numar, un simplu numar, oare noi ce facem, oare nu primim un alt mod de identificare a noastra, oare nu e vorba despre o lepadare a numelui nostru? La Sfantul Botez, fiecare dintre noi, prin vocea nasului nostru, a parintelui nostru spiritual, spunem ,,Ma lepad de Satana, de toate lucrurile lui, de toti slujitorii lui, de toata slujirea si de toata trufia lui!" si ,,Ma unesc cu Hristos!". Intreb si eu cum ne mai traim fagaduinta botezului, daca noi singuri primim aceste acte, daca noi insine inlesnim pecetluirea noastra, implantarea pe mana sau pe frunte a cate unui cip?
Asa este Parinte, aveti perfecta dreptate: ,,Sa stam linistiti, sa fim demni, sa ne rugam si sa-l lasam pe Dumnezeu sa regleze la bunul mers al lumii. El este totul peste toate.'' Sa marturisim toti prin trairile si prin faptele noastre de fiecare clipa ca suntem crestini ortodocsi.
TANASE CRISTINA  | #74773
SA NE TRAITI PARINTE
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1450 (s) | 24 queries | Mysql time :0.023259 (s)

loading...