News Flash:

Actionari cu acte in regula la Poli

15 Noiembrie 2007
1867 Vizualizari | 0 Comentarii
Ionut Bilba
• Incepand de ieri, echipa de fotbal Politehnica Iasi are investitori privati, care si-au luat angajamentul sa achite datoriile clubului din Copou pana la sfarsitul acestei luni • Ion Zapodeanu, Iulian Dascalu si controversatul afacerist Constantin Comanescu, regele fiarelor ruginite, au semnat actele prin care preiau 52 la suta din actiunile Politehnicii • "Sper sa ne achitam datoriile in cel mai scurt timp si sa avem parte de liniste pentru urmatoarele meciuri", a spus presedintele Sorin Boca
Dupa ani de tergiversari si scandaluri, clubul de fotbal Politehnica Iasi are de ieri trei investitori privati care au preluat deja 52 la suta din actiunile formatiei din Copou. Ieri au fost parafate actele prin care cei trei investitori devin actionari cu acte in regula, acestia luandu-si angajamentul ca vor achita datoriile echipei pana la sfarsitul lunii noiembrie. Ion Zapodeanu, Iulian Dascalu si controversatul afacerist Constantin Comanescu, regele fiarelor ruginite, au semnat ieri dupa pranz actele prin care preiau 52 la suta din actiunile Politehnicii Iasi si trebuie sa achite suma de 42 miliarde lei (4,2 milioane RON), adica valoarea totala a datoriilor acumulate pana in prezent de formatia ieseana. "Am decis sa semnez parafarea actelor, desi la un moment dat eram scarbit de tot ce se intamplase. Acum, insa, sper sa putem face impreuna o treaba cat mai buna la Poli, sa obtinem performanta si sa urcam cat mai sus in clasament. Nu este usor, mai ales ca ne aflam deja la mijlocul campionatului, dar am incredere ca putem face din Politehnica Iasi o echipa mult mai competitiva", a anuntat omul de afaceri Ion Zapodeanu. La randul sau, Iulian Dascalu a dat asigurari ca noii actionari vor plati datoriile pana la sfarsitul acestei luni. "Vrem ca pana la sfarsitul lunii sa platim toate datoriile clubului. In prezent, sunt datorii de aproximativ 42 miliarde lei (4,2 milioane RON - n.r.). Noi, actionarii, vom conduce prin Consiliul de Administratie, dar este cert ca datoriile catre stat trag clubul in jos. Domnul Nichita ramane presedinte onorific, pentru ca dumnealui va ramane un prieten al clubului. La sfarsitul lunii vom avea o noua sedinta in care vom lua si o serie de masuri pentru returul campionatului", a declarat si omul de afaceri Iulian Dascalu, detinator al unui procent de 23 la suta din actiunile Politehnicii. Senegalezii intarzie Dupa atatea amanari, presedintele Politehnicii Iasi, Sorin Boca, a salutat venirea noilor actionari la formatia din dealul Copoului. "Ma bucur ca in cele din urma actionarii au parafat actele si sper sa ne achitam datoriile in cel mai scurt timp si sa avem parte de liniste pentru urmatoarele meciuri. Odata scapati de datoriile presante, putem sa ne concentram exclusiv pe aspectul sportiv si sa incheiem acest an cu cat mai multe victorii", a spus presedintele Sorin Boca. Intre timp, din cauza intreruperii campionatului intern, pentru jocurile echipei nationale din preliminariile Campionatului European, Poli va sustine doua partide de verificare. Astfel, maine, de la ora 15.00, jucatorii lui Popa vor intalni, in deplasare, formatia FC Vaslui, in timp ce sambata dimineata este programat un nou test, de aceasta data acasa, cu Ceahlaul Piatra Neamt. Totul depinde insa de conditiile meteo, pentru ca in cazul in care afara va ploua, partida s-ar putea disputa chiar la Roman. Antrenorul Popa spera ca ieri, la reunirea echipei, sa vina si trei jucatori senegalezi, dintre care unul, Mohamed Manga, a semnat deja cu gruparea din Copou. In schimb, la antrenamentul de aseara, primul dupa victoria obtinuta in fata Gloriei Bistrita, cei doi jucatori din Senegal nu au mai ajuns pentru ca au intampinat probleme cu obtinerea vizelor de intrare in Romania. Reunire la stadion Staff-ul tehnic al echipei iesene spera sa-i poata testa pe toti cei trei jucatori la partidele de verificare de la sfarsitul saptamanii, de la Vaslui si cu Ceahlaul, dar daca fotbalistii africani nu pot obtine vizele de intrare in Romania este putin probabil sa mai poata fi folositi pana in iarna. La antrenamentul de aseara nu au participat cei trei jucatori ieseni care au fost convocati la lotul national al Romaniei pentru jocurile cu Malta, de maine de la Piatra Neamt, si cu Olanda, in deplasare, miercuri, 21 noiembrie. Este vorba despre atacantul Clement Palimaru, mijlocasul Paul Catalin Tincu, in revenire de forma dupa golul marcat la Mioveni si centrarea de la golul lui Ionut Bilba, in meciul cu Gloria Bistrita, si despre fundasul Sergiu Homei. Intre timp, impresarul Ioan Salavastru a precizat ca Poli s-a pacalit in urma cu doi ani, cand a refuzat 500 mii Euro de la George Copos, patronul Rapidului, pentru transferul lui Ionut Bilba. "A fost cea mai mare greseala a iesenilor. Poli a avut banii jos de la Rapid acum doi ani, dar au refuzat sa-i ia. Rapidul a dat 500 mii Euro, dar cei de la Iasi au cerut mai mult cu vreo 200 mii de Euro si uite asa transferul nu s-a mai perfectat", a anuntat ieri impresarul Ioan Salavastru.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

senegalezii intarzie
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1377 (s) | 24 queries | Mysql time :0.028563 (s)