Eveniment-Social

Actiuni educative de Ziua Mondiala a Apei! Vezi programul

Publicat: 20 mart. 2013
1
In perioada 18 – 22 martie, Administratia Bazinala de Apa (ABA) Prut – Barlad va desfasura,  cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, o serie de actiuni educative, in care sunt implicati peste 1.000 de copii. Acestea au loc in scoli din judetul Iasi, pe cursurile de apa, dar si la sediul institutiei. Impreuna cu specialistii din cadrul ABA Prut-Barlad, elevii au prelevat probe de apa pe care le-au analizat in Laboratorul de Calitate a Apei. Aici au aflat informatii legate de poluarea apelor, tehnici de monitorizare a calitatii apei de suprafata si subterane si modalitati de depistare a eventualilor poluatori.
Copiii s-au aratat interesati de calitatea apei din judetul Iasi, dar si de cat de nocive pot fi anumite substante poluante sau cat de important este sa pastreze apa curata. Tot in aceasta perioada, elevii Colegiului National de Arta „Octav Bancila” din Iasi  expun la sediul ABA Prut-Barlad lucrari cu tema „Apa, Esenta Vietii”. Actiunile dedicate Zilei Mondiale a Apei au ca scop constientizarea copiilor, cadrelor didactice si parintilor in legatura cu  problemele actuale de ecologie, dar si dorinta de a dezvolta in randul copiilor responsabilitatea fata de comunitatea si mediul in care acestia traiesc si invata.




Adauga un comentariu