News Flash:

Acuzatii de trafic de influenta

9 Iulie 2006
690 Vizualizari | 0 Comentarii
Dupa ce in urma cu cateva zile Vasile Rodideal a fost adus la Tribunalul Iasi alaturi de finul sau, Catalin Gheorghe Mararu, pentru emiterea unor mandate de arestare prevenitiva, procurorii au facut un nou pas in acest dosar. Acestia au atacat decizia Tribunalului prin care nu a fost emise mandatele de arestare preventiva de catre Curtea de Apel Iasi. Astfel, ieri la Curtea de Apel Iasi trebuia sa se judece acest recurs formulat de catre procurori, insa nici Vasile Rodideal si nici Catalin Mararu nu au fost prezenti. Rodideal a lipsit pentru ca a fost transferat intr-un penitenciar din Bucuresti pentru efectuarea cercetarilor din dosarul cu planuirea atentatului mafiot, iar Mararu nu a fost citat in mod corespunzator. In acest nou dosar, care a ajuns la Departamentul National Anticoruptie - DNA Iasi dupa ce a fost declinat de la Directia de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism, procurorii il acuza pe Rodideal de trafic de influenta, iar pe finul sau de complicitate la trafic de influenta. Conform procurorilor, cei doi i-ar fi cerut fostului deputat de Neamt Iulian Tocu suma de doua miliarde lei (200 mii RON) pentru a-l ajuta sa cumpere societatea comerciala Comat SA Neamt. Intre lunile mai si iulie 2005, cei doi ar fi primit de la Tocu suma de un miliard lei (100 mii RON) pentru a interveni pe langa firma care se ocupa de lichidarea judiciara a SC Comat SA. Un aspect interesant al acestui scandal este dat de faptul ca Rodideal este deja arestat iar procurorii vor sa-l mai aresteze o data, prin emiterea unui alt mandat.
Catalin BOACNA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.5539 (s) | 24 queries | Mysql time :0.413204 (s)