Actualitate

Acuzații grave din partea PSD: „Iohannis şi Orban vând românilor iluzia unui vaccin anti-COVID-19“

Publicat: 30 nov. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Reprezentanții PSD lansează mai multe acuzații grave la adresa președintelui Klaus Iohannis și a premierului Ludovic Orban. Social demcorații susțin că președintele și Guvernul liberal încearcă să distragă atenţia de la situaţia generată de pandemie prin declaraţiile referitoare la vaccinul anti-COVID-19, fiind dat exemplul gestionării problematice a pregătirii spitalelor ţării pentru pandemie.

„Iohannis şi Guvernul Orban vând românilor iluzia unui vaccin anti-COVID-19, la fel ca în primăvară, când le ofereau iluzia că vor pregăti spitalele ţării de lupta cu pandemia.Românii ştiu însă bine ce înseamnă vizitele electorale ale lui Iohannis în centrele de vaccinare goale pentru că nu există încă un vaccin! Aşa cum miile de medici din ţară ştiu şi ei la fel de bine că nici n-ar avea unde să ţină un asemenea vaccin la -80 de grade”, au scris reprezentanții PSD pe pagina e Facebook.

Acuzații grave din partea PSD: „Vaccinul va ajunge în Romania la fel: greu şi în condiţii necorespunzătoare!“

Social-democraţii sunt de părere că liberali că nu au pregătit sistemul sanitar cu aparate care să asigure menţinerea la temperaturi scăzute a vaccinului anti-COVID-19.

„Guvernul PNL nu s-a gândit din timp să doteze sistemul sanitar cu un #lanţdefrig, vital în asemenea situaţii. Guvernarea Orban a probat deja, în competiţia pentru materiale sanitare cu ţările europene, că a adus în România cele mai proaste măşti, la cele mai mari preţuri. Numai ca să poată fura liberalii mai mult! Cu PNL la putere, şi vaccinul va ajunge în Romania la fel: greu şi în condiţii necorespunzătoare!”, au mai scris social democrații pe pagina de Facebook.

Mihai Tudose: „Ludovic Orban mai are 2-3 săptămâni în funcţie!“

Vicepreşedintele PSD Mihai Tudose i-a transmis premierul Ludovic Orban că mai are „două-trei săptămâni“ în fruntea Guvernului. Mihai Tudose le-a transmis celor care votează stânga că un vot în favoarea Pro România la alegerile parlamentare din 6 decembrie este, de fapt, un vot pentru PNL.

„Orban, nu ştiu dacă el ştie că n-o să mai fie. Toată lumea ştie, dar el n-a aflat. El mai are vreo 2-3 săptămâni (n.r. – ca prim-ministru,) Orban, cât mai e acum, a zis aşa: cu cei de la USR ar fi o posibilitate, dar mai vedem. Interesant, a spus «nu facem cu PSD», de parcă noi eram pe prag şi plângeam şi el ne-ar fi spus «marş de-aici, că nu vă primesc». Nu ne-am oferit să facem guvern cu PNL, el poate să viseze în continuare“,. A declarat Mihai Tudose.

„Preşedintele PRO România a spus că ar susţine un guvern PNL-USR“

Liderul social democrat a precizat că un vot pentru Pro România înseamnă un vot în favoarea PNL.

„În schimb, cu PRO România a spus că «mai vede el». Mai vede, pentru că înţeleg că şi preşedintele PRO România a spus că ar susţine un guvern PNL-USR. Asta arată clar că, în varianta super-optimistă în care PNL intră în Parlament, un vot pentru PRO România înseamnă un vot pentru PNL. Şi-atunci, logica noastră este simplă: să iasă românii la vot, să ne voteze, ca să nu mai facă băieţii ăştia planuri fără să-i consulte şi pe români”, a menționat Mihai Tudose.

Adauga un comentariu