Coronavirus

Acuze grave lansate de un medic ieșean din Marea Britanie: „În România, discuțiile despre COVID sunt penibile!“

Publicat: 17 aug. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Acuze grave lansate de un medic ieșean din Marea Britanie În România discuțiile despre COVID sunt penibile
Acuze grave lansate de un medic ieșean din Marea Britanie: „În România, discuțiile despre COVID sunt penibile!“

Acuze grave lansate de Tudor Toma, un medic ieșean din Marea Britanie. Medic pneumolog care lucrează în Marea Britanie, Tudor Toma, a reacționat dur pe pagina sa Facebook în legătură cu modul „penibil“ în care se poartă discuțiile despre COVID-19 în România.

„Nivelul la care s-a ajuns în România cu discuțiile despre COVID este unul interesant, în sensul de penibil, adică provoacă stări extrem de neplăcute, cu efect nedorit, foarte greu de suportat. Părerile medicale sunt ori non existente, ori sunt spurcate în cel mai murdar mod posibil de oameni care nu au nicio legătură cu medicina și care uită că înjurând în public nu fac decât să se eticheteze pe sine“, scrie Tudor Toma.

Acuze grave lansate de un medic român din Marea Britanie: „Profesia nu trebuie lăsată să fie terfelită de politicieni cu interese“

Medicul român consideră că marii profesori de pneumologie, de infecțioase, de ATI, toți marii președinți de societăți medicale și de tot ce înseamnă medicină în România tac. Acesta susține că toți specialiștii români nu apar public să vorbească și „lasă ca profesia să fie terfelită de politicieni cu interese, de oameni care sunt buimăciți și bombardați cu tot felul de informații publicate de jurnaliști care nu știu să citească un articol științific, care au si ei interese sau care trăiesc într-o poveste.“

Tudor Toma susține că în spațiul public apar tot felul de persoane, „medici de carton“, a căror singur scop este promovarea lor sau a clinicilor private unde lucrează.

„La toate astea se adaugă grupul specialiștilor de carton, a medicilor care poate sunt inteligenți, citesc, dar care interpretează dovezile științifice după cum vor ei, fiindcă cred că pot, fiindcă așa s-a putut în trecut ori fiindcă au alte motivații legate de notorietate, clinici private sau mai știu eu ce. Efectul nedorit în final se răsfrânge tot asupra pacientului, care atunci când are nevoie de un sfat nu mai știe la cine să apeleze, pe cine să mai creadă. În final, o problemă colectivă la rezolvarea căreia am putea toți să contribuim cu câte puțin este lăsată să se spargă în mici probleme individuale, de care multora nu le pasă”, a scris pe Facebook Tudor Toma.

Ce probleme sunt în Marea Britanie

Medicul ieșean a spus că în Marea Britanie, comunicarea a fost deficitară la nivel politic, dar doctorii, academicii din corpul medical au vorbit cam aceeași limbă, a povestit medicul român.

„În Marea Britanie nu am auzit niciun medic să spună că nu există coronavirus sau că virusul este o închipuire. Dintre toți doctorii cu care am vorbit în Marea Britanie nu a fost niciunul care să-mi spună că nu crede în existența virusului. Dacă le povestesc ce se întâmplă în România, aproape nu le vine să creadă că există doctori în România care cred că nu există virusul”, a spus Tudor Toma.

Ce spune despre doctorii care nu cred în existența COVID-19

Medicul susține că este foarte trist că în România sunt doctori care nu cred. Tudor Toma crede că fiecare centru universitar mare din România are profesori de infecțioase, de pneumologie, de ATI, iar aceștia ar trebui să apară și să spună care este situația.

„Cred că riscul este de a spune ceva și de a avea tot felul de comentarii care sunt jignitoare. Aici este problema: publici ceva pe online și apar 100 de comentarii jignitoare. Asta este situația. Oamenii aceia așa știu să se exprime, însă noi trebuie în continuare să spunem adevărul științific așa cum este. Este foarte trist în România că sunt doctori care am văzut că nu cred, ei cer dovada, dar nu înțeleg ce dovadă ar trebui să le fie disponibilă, dacă tot ce s-a publicat până acum nu este suficient”, mai spus Tudor Toma.

Tudor Toma este medic pneumolog român în Marea Britanie. Acesta absolvit Facultatea de Medicină la Iaşi, în anul 1993. A lucrat ca rezident de pneumologie la Spitalul Clinic de Pneumologie din Iaşi până în 2000. Din 2000, a plecat în Marea Britanie și a lucrat în spitalele din Londra. A lucrat la Royal Brompton Hospital, Imperial College şi la University of London, unde şi-a făcut doctoratul în bronhoscopie intervenţională.

Adauga un comentariu