News Flash:

"Adevarata viata vesnica este ca lumea sa te cunoasca pe Tine, singurul si adevaratul Dumnezeu"

20 Aprilie 2009
1795 Vizualizari | 1 Comentarii
Preotul Calistrat
•Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat pe unicul sau Fiu l-a dat la moarte pentru mantuirea lumii si inca ce moarte, moarte pe cruce • Dar, in realitatea tainei Invierii si in esenta ei, personajul principal este lumea cazuta si degradata spiritual, moral si uman • Daca astazi, cand suntem atat de cizelati intelectual, stim atatea despre Dumnezeu, citim atatea despre El si am face o radiografie a acestui mare eveniment, am vedea ca sarbatoarea Invierii, desi este cotata ca cel mai frumos si mai mare praznic imparatesc, ascunde in esenta sa cel mai mare bagaj de suferinta pe care l-a purtat vreodata, suportat, un om cu fire umana, acela fiind Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel intrupat • Am punctat cateva elemente din taina sarbatorilor Invierii pentru ca vibratia si frumusetea ei s-au cladit pe suferinta celui mai curat, fara de pacat Om, Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu • Aceste lucruri simple la prima vedere, dar adanci in revelatia lor, imbogatesc sufletul uman nu numai cu pregatirile exterioare, hrana, haine, bucurie, ci si cu vibratia sarbatorilor, patrunzand peste sufletul uman care in momentul de bucurie ajunge, ca si Maria Magdalena, sa exclame: "Domnul meu si Dumnezeul meu" • Pentru toti iubitorii de Dumnezeu si pentru toti crestinii nostri dreptmaritori ai cetatii Iasului, din partea Manastirii Vladiceni, Hristos a Inviat!

In sufletul oricarui credincios, sarbatoarea Invierii este reprezentata standard prin rastignirea lui Hristos si Invierea Lui. Dar, consider acum ca ar fi cazul sa scoatem in evidenta si marimea acestei jertfe tainice, Dumnezeiesti. Nu intamplator in Sfanta Evanghelie se spune: "... Adevarata viata vesnica este ca lumea sa te cunoasca pe Tine, singurul si adevaratul Dumnezeu...". Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat pe unicul sau Fiu l-a dat la moarte pentru mantuirea lumii si inca ce moarte, moarte pe cruce. Personajul principal in taina Invierii, privit la modul general, nu este Dumnezeu altul decat Dumnezeu si Fiul Lui Iisus Hristos. Dar, in realitatea tainei si in esenta ei, personajul principal este lumea cazuta si degradata spiritual, moral si uman. Ana si Caiafa, arhiereii legii vechi, ajunsi la apogeul decadentei spirituale, dornici de orice fel de sperjur, cu un singur scop, de a-L vedea mort, indiferent de mod si disparut din viata publica. Iuda, vanzatorul, simbolul perversitatii si vicleniei in viata spirituala, el a fost de fapt eroul social al timpului sau. Apoi, Apostolii care dupa trei ani si jumatate de vietuire sfanta in preajma lui Iisus Hristos fug de parca nu L-ar fi cunoscut niciodata si se leapada de El fara nici cea mai mica mustrare de cuget. Si, nu in ultimul rand, poporul pervertit sufleteste si duhovniceste, care in Duminica Floriilor il lauda pe Iisus cantandu-i Osanale la intrarea in Ierusalim, iar mai tarziu, adica astazi (ieri - n.r.), in preajma sarbatorii Pascale iudaice, strigau cat puteau: "Rastigneste-L, Rastigneste-L, Rastigneste-L".

Lacrimi de sange

Daca astazi, cand suntem atat de cizelati intelectual, stim atatea despre Dumnezeu, citim atatea despre El si am face o radiografie a acestui mare eveniment, am vedea ca sarbatoarea Invierii, desi este cotata ca cel mai frumos si mai mare praznic imparatesc, ascunde in esenta sa cel mai mare bagaj de suferinta pe care l-a purtat vreodata, suportat, un om cu fire umana, acela fiind Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel intrupat. Rautatea umanitatii era dirijata in umbra Vechiului Testament de puterea mortii vesnice, o moarte seaca, atee, lipsita de Dumnezeu, produsul ascultarii de diavol. Caderea lui Adam... Viciul universal care a dus de la caderea ingerilor pana la caderea omului in dezacord cu Dumnezeu a fost mandria. Diavolul, pastorul inteligentei pamantesti, reusise rand pe rand sa cucereasca sufletele tuturor celor implicati in taina rastignirii lui Hristos. Aceasta rautate inversunata, alimentata de pizma, invidie si rautate a impins poporul Vechiului Testament la cel mai inalt grad de bestialitate umana asupra Binefacatorului si Creatorului sau. Lucru vazut de noi in Sfanta Evanghelie cand Mantuitorul Iisus Hristos, la Ghetsimani, plange cu lacrimi de sange. Daca suferinta Fiului lui Dumnezeu a dus pana la lacrima insangerata, inseamna ca si pacatul a avut o dimensiune supraumana. Lanturi, scuipari, batai, fiere, otet, lovire, cununa de spini au fost elemente ale torturii Dumnezeului celui intrupat care au fost invinse cu cele mai usoare elemente spirituale - lumina iubirii. Iata transparenta iubirii dusa pana la cuvantul "...Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac".



"Invatati de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre"

Adancul smereniei... Sa primesti, ca Dumnezeu, supliciul rautatii umane cu bucurie, cu dragoste, cu iertare si sa incununezi aceasta suferinta, satanica ca manifestare, transformand-o in suferinta sacra, divina, lasand-o umanitatii, model de umilinta in masura raului. "... Invatati de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre". Adancul iubirii... Sa mori chinuit din rautate la toate gradele posibile de manifestare si sa imbratisezi in ceasul mortii umanitatea prin deschiderea mainilor pe cruce ca si o imbratisare parinteasca din iubire fata de fiii razvratiti. In mod deosebit am punctat aceste elemente din taina sarbatorilor Invierii pentru ca vibratia si frumusetea ei s-au cladit pe suferinta celui mai curat, fara de pacat Om, Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu. Daca vom arunca o prima privire pe continutul liturgic al slujbei de Inviere, vom remarca cateva puncte cardinale de sprijin spre intarirea si bucuria inimii. Chiar fecioara Maria se tanguia de rastignirea lui Iisus, nestiind ce se petrece cu acest Om indumnezeit. Dar, in momentul in care stihiile au dat semnul Invierii lui Iisus, ingerul, stalpul de lumina, piatra rasturnata, mormantul gol, giulgiurile singure zacand, pecetile neatinse sunt marturii ca cel mai inainte de veci din Tatal a biruit in razboiul sfant al iubirii si smereniei, moartea care devine somn pentru noi, crestinii de astazi, si in intalnire cu Hristos.



"Daca Hristos a Inviat si noi vom invia"

Spune Sf. Apostol Pavel: "Daca Hristos a Inviat si noi vom invia", altfel credinta noastra ar fi fost zadarnica. A biruit Hristos iadul "... Acum toate s-au umplut de lumina si cerul, si pamantul si cele de dedesupt...". Biruinta asupra iadului si a mortii renaste de fapt din biruinta lui Hristos, biruinta celei de-a opta zi, a zilei celei neinsemnate, a Invierii in slava lui Dumnezeu. Dupa cum se arata: "... Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul sa ne bucuram si sa ne veselim intransa". Canonul Pastelui ne descopera frumusetea si puterea acestei zile. "... Cat este de aleasa si sfanta aceasta zi, cea dintai a saptamanii, imparateasa si doamna, praznic al praznicelor si sarbatoarea sarbatorilor. Veniti sa ne bucuram si sa vedem pe Hristos cel ce a Inviat ca un Domn si Dumnezeu a tot puternic". Tocmai aceste lucruri simple la prima vedere, dar adanci in revelatia lor, imbogatesc sufletul uman nu numai cu pregatirile exterioare, hrana, haine, bucurie, ci si cu vibratia sarbatorilor, patrunzand peste sufletul uman care in momentul de bucurie ajunge, ca si Maria Magdalena, sa exclame: "Domnul meu si Dumnezeul meu". Sau poate pentru cei mai putini cunoscatori ai tainei Invierii, ca si apostolii Luca si Cleopa in drumul Emaosului, cand ajung la frangerea painii, ceea ce crestinii fac prin spovedanie si impartasanie, sa putem si noi rosti: "Cum? Au nu ardea inima noastra pentru Dansul? Si atunci s-au intors cu mare bucurie la Ierusalim, vestind ca a Inviat Domnul". Pentru toti iubitorii de Dumnezeu si pentru toti crestinii nostri dreptmaritori ai cetatii Iasului, din partea Manastirii Vladiceni, Hristos a Inviat!


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Anonim  | #66468
Multumim Parintelui CALISTRAT ca exista pentru noi!Un OM SPECIAL pentru sufletele credinciosilor ortodoxi. HRISTOS A INVIAT!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2852 (s) | 22 queries | Mysql time :0.167440 (s)