Cancan

Adevărul despre Andreea Mantea și Cristi Mitrea. Vedeta TV a spus adevărul despre tatăl copilului ei

Publicat: 18 iun. 2021
Colaj Andreea Mantea
Andreea Mantea a spus adevarul despre Cristi Mitrea, tatal fiului ei

Andreea Mantea și Cristi Mitrea au format un cuplu pentru o scurtă perioadă de timp. În urma relației pe care au avut-o, cei doi au un băiețel pe nume David. În podcast la Cătălin Măruță, luptătorul de MMA a făcut o serie de dezvăluiri care au deranjat-o pe vedeta de la Kanal D.

Acum, aceasta și-a luat inima în dinți și s-a hotărât să spună tot adevărul despre ce s-a întâmplat cu adevărat între cei doi.

Andreea Mantea și Cristi Mitrea, în război?

Deși nu a durat, relația dintre Andreea Mantea și Cristi Mitrea a început frumos și s-a bazat pe dragoste. În urma accesteia, în urmă cu șase ani, s-a născut David Andrei. După ce relația acestora a ajuns la final, sportivul nu și-a văzut copilul până la vârsta de trei ani.

Potrivit celor declarate în podcast-ul lui Cătălin Măruță, Cristi nu credea în totalitate că David este copilul lui. După toate aceste declarații, vedeta tv a vrut să spună clar și răspicat tot adevărul. Declarațiile oferite de aceasta pentru wowbiz.ro sunt de-a dreptul cutremurătoare.

„A venit timpul să vă fac o confesiune. Este despre mine și despre copilul meu. M-am ferit să vorbesc public despre povestea dintre mine și tatăl copilului meu pentru că mi-a fost mult prea greu și prea rușine să îmi expun public toată suferința prin care am trecut. Mi-a fost prea rușine ca acest copil să vadă sau să citească despre tot ce mi-a făcut tatăl lui.

Am vrut să îl protejez pe David și să nu îi stric imaginea despre părintele lui. Am vrut să nu știe câte bătăi am îndurat, chiar și cu el în pântec.

Am decis cu tot sufletul ca acest copil să aibă o linie în dreptul numelui tatălui, pe certificatul de naștere, pentru ca el să se nască sănătos și să crească armonios, departe de tot calvarul de care fugisem”, spune Andreea.

Andreea Mantea, acuzații grave la adresa lui Cristi Mitrea

Andreea Mantea a continuat seria de dezvăluiri și l-a acuzat pe Cristi Mitrea de comportament golănesc. Vedeta nu își explică cum ar putea un bărbat să vorbească în asemenea fel de mama copilului său.

“Mă văd nevoită să fac această declarație publică pentru că nu îmi vine să cred că își permite să vorbească atât de ieftin și golănesc despre mama copilului lui, dar și despre copilul lui. Nu înteleg de ce aruncă în mine cu noroi, punând la îndoială faptul că acest copil este al lui.

Dacă a hotărât să intre în viața lui, ca tată, de ce susține așa ceva acum? De ce se bate cu pumnii în piept cu mândrie că acest copil este al lui, dar totuși nu știe ce înseamnă colici, scutece, dureri de dinți, primii pași, prima julitură, cum să își lege șireturile sau cum să aline o durere…

A spus că el și David au o relație magnifică. Realitatea este alta. Nu a avut răbdare niciodată cu el, în așa fel încât să își construiască o relație tată-fiu. Iar acum este prea târziu deja. Copilul nu îl mai vrea. Nu îl mai place, nu vrea să mai audă de el, în ciuda faptului că m-am chinuit să conturez o imagine perfectă a tatălui lui. Pentru că l-a dezamăgit enorm. Și-a dorit să îi fie alături în anumite momente și nu i-a fost. Probabil… că era ocupat cu instabilitatea emoțională. Când copilul își dorea să îl vadă… nu avea timp sau pur și simplu, nu răspundea. Îl lua sau îl vedea doar când copilul nu își dorea. Oricum este înfiorator să descriu în cuvinte reacția copilului când auzea că trebuie să meargă la el”, a continuat aceasta.

David, un copil minunat

Andreea Mantea se declara extrem de mulțumită de fiul ei David, care a fost nevoit să treacă prin multe. Vedeta spune că alături de acesta și-a găsit liniștea și echilibrul. În viață frumoasei brunete a apărut și un bărbat de care este extrem de îndrăgostită. Aceasta dezvăluire a fost făcută tot de Cristi Mitrea în emisiunea de pe Youtube a lui Cătălin Măruță.

“Acum David este liniștit. A trecut peste multe întâmplări și dezamăgiri cu bine. A crescut cât de cât și percepe altfel lucrurile. A înțeles atât cât trebuia să înteleagă la vârsta lui. Este bucuros că nu mai e nevoit să simtă teama de a merge la tatăl lui, iar eu sunt fericită că puiul meu nu va mai fi lovit.

Referitor la viața mea personală din prezent, vă pot spune că mi-am găsit echilibrul și că mi-e bine așa, în liniște și intimitate, sperând să fiu lăsată să îmi cresc copilul frumos și fără să sufere mai târziu, văzând fel și fel de declarații murdare și mincinoase, spuse doar pentru un dram de celebritate. Sper că voi, toți cei care îmi sunteți alături mereu, să înțelegeți demersul meu, dar și motivul pentru care nu am putut să fac publice aceste lucruri până acum și de ce totuși aleg să fac asta în acest moment. Vă mulțumesc!”





Adauga un comentariu