News Flash:

Administratiile locale din SUA cer statului 1.000 miliarde dolari

5 Ianuarie 2009
559 Vizualizari | 0 Comentarii
Administratiile locale din Statele Unite au nevoie de un program de 1.000 miliarde dolari americani, finantat de la bugetul de stat, pentru a asigura cheltuielile legate de educatie, ajutoare sociale si infrastructura in urmatorii doi ani, pe fondul deficitelor bugetare uriase si al crizei economice.

Initiativa a fost propusa de cinci guvernatori democrati, care au anuntat ca sunt sustinuti de alti omologi din cele 50 de state, si urmeaza solicitarilor lansate in decembrie de reprezentantii administratiilor locale din SUA, care au cerut presedintelui ales Barack Obama sa aloce fonduri pentru asigurarea cheltuielilor si serviciilor in timpul perioadei de recesiune si criza financiara. Guvernatorul statului New York, David Paterson, a spus ca 43 din cele 50 de state se confrunta cu deficite bugetare de circa 100 miliarde dolari, din cauza prabusirii veniturilor din taxe.

Programul propus de guvernatori include fonduri de 350 miliarde dolari pentru crearea de locuri de munca prin construirea sau repararea de drumuri, poduri sau alte lucrari publice de infrastructura, 250 miliarde dolari pentru educatie, 250 miliarde pentru cheltuieli exceptionale, precum fondurile de ajutor de somaj si acordarea de bonuri de masa. Restul fondurilor, respectiv 150 miliarde dolari, ar urma sa fie utilizate pentru reduceri de taxe destinate sprijinirii clasei de mijloc, stimularii pietei rezidentiale si sustinerii persoanelor care si-ar putea pierde locuintele din cauza imposibilitatii de achitare a creditelor ipotecare.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

sua barack obama
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1257 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012607 (s)