News Flash:

Administratori urmariti pentru fapte penale

11 Iulie 2006
580 Vizualizari | 0 Comentarii
Sase fosti si actuali administratori de asociatii de proprietari din Iasi sunt urmariti penal pentru o serie de fapte, cum ar fi abuz in serviciu, delapidare sau fals in inscrisuri sub semnatura privata. Petru Focsa, presedintele Comisiei de Atestare si seful Biroului Asociatii de Proprietari din cadrul Primariei Iasi, a declarat ca aceste cazuri vor fi supuse Comisiei de Atestare pentru suspendarea atestatului de administrator, pana la finalizarea cercetarilor. Astfel, Elisabeta Sudor, de la PT6 Socola, cercetata pentru infractiuni savarsite intre 1997-2001, Maria Ciobanu, Dumitru Hututui, fost administrator la asociatia de proprietari din C. A. Rosetti, Maria Minecaru, administrator la doua asociatii, respectiv la cea de pe strada Mihail Sadoveanu si la cea de pe Prof. Paul, precum si Constantin Stoian si Mirela Buhuz risca sa ramana fara atestatul de administrator si chiar sa faca inchisoare daca faptele pentru care sunt cercetati se probeaza. Desi acestia nu vor mai avea dreptul de a profesa, nu exista insa nici un cadru legislativ care sa-i impiedice sa faca acest lucru. "Dupa suspendarea atestatelor, cei in cauza nu mai au dreptul de a profesa. Asociatiile care vor ramane fara proprietari vor trebui sa-si angajeze alti administratori cu atestat. In caz contrar, risca amenzi", a declarat Petru Focsa. In realitate, nici administratorii cercetati, nici asociatiile de proprietari care vor lucra cu acestia nu risca nici o amenda, pentru ca, in acest moment, nu exista prevazuta nici o sanctiune in acest sens. "Urmeaza sa fie propus un proiect care sa prevada amenzi pentru asociatiile care nu au administratori cu atestat", a mai adaugat Focsa.
Cristian ALBU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1503 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019588 (s)

loading...