Local

Admiterea la marile universitati din Iasi se apropie de final. Cele mai cautate raman UAIC si UMF

Publicat: 21 iul. 2016

@ Usor-usor, admiterea la cele patru mari institutii de invatamant superior din Iasi se apropie de final @ Astfel, astazi, 23 iulie, se incheie la Universitatea de Medicina si Farmacie, urmand ca maine sa se intample acelasi lucru si la Alexandru Ioan Cuza @ Procesul continua la Agronomie si Politehnica

Admiterea la cele patru mari institutii de invatamant superior din Iasi se apropie de final. Pana acum, candidatii au avut la dispozitie patru zile de inscriere. Pe de alta parte, astazi- 22 iulie 2016, se incheie procesul de inscriere la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) Grigore T. Popa, urmand ca maine- 23 iulie, sa se intample acelasi lucru si la Alexandru Ioan Cuza (UAIC).

VEZI AICI SITUATIA INSCRIERILOR, DUPA DOUA ZILE, LA UAIC, TUIASI SI USAMV

Dupa patru zile de la inceperea procesul de selectie al viitorilor studenti la cele patru universitati de stat iesene, peste 9.000 mii de absolventi si-au depus dosarele la una dintre facultatile acestora. Defalcat, la Cuza, inscrierile la cele 15 facultati, la studii de licenta si masterat, arata astfel: la studii de licenta 3.415 locuri la buget, 1.925 la taxa. La master sunt 2.286 la buget, 1.100 la taxa. Cu doua zile ramase pana la finalul etapei au fost depuse peste 7.231 dosare, in timp ce la studii de masterat au fost inregistrate peste 1.844 de dosare.

Citeste si :  Veste in premiera pentru Romania! Universitatea Cuza ii astepta la admitere si pe parintii candidatilor

Aici, cele mai multe au fost depuse la facultatile: Economie si Administrarea Afacerilor (FEAA) – 1.604, Psihologie si Stiinte ale Educatiei – 1.006, Litere – 918, Filosofie si Stiinte Social-Politice – 726. La polul opus, cele mai putine s-au inregistrat la: Chimie – 156, Istorie 144, Teologie Ortodoxa – 102, Fizica – 45 si Teologie Romano-Catolica – 15. Rezultatele inscrierilor la Cuza se vor afisa in intervalul 24-27 iulie.

Citeste si :  Admitere UMF Iasi! Cand are loc examenul scris

Pe de alta parte, Universitatea de Medicina si Farmacie scoate la concurs, pentru ciclul de licenta, un numar de 693 de locuri fara taxa, 640 cu taxa în lei si 621 cu taxa în valuta. Examenul scris in baza caruia se face admiterea este programat luni, 25 iulie, cu începere de la ora 10:00. Ponderea notei de la Bacalaureat este de 10 la suta din media finala. Concursul de admitere consta în teza scrisa tip grila la doua materii pentru domeniile Medicina si Medicina Dentara, din Biologia de clasa a XI-a si Anatomia si Fiziologia Omului, obligatoriu, si Chimie Organica sau Fizica, la alegere. La Farmacie testul se va da din Chimie Organica, obligatoriu, si Biologie Vegetala sau Biologie de clasa a XI, Anatomia si Fiziologia Omului la alegere. Aici, cu o zi ramasa pentru inscrieri, au fost depuse peste 1.350 de dosare.

Citeste si :  Sute de dosare depuse la admiterea de toamna de la UTI Iasi

In continuare, selectiea absolventilor de liceu se va face doar in baza unui concurs de dosare, la majoritatea facultatilor din cadrul Universitatii Tehnice Gheorghe Asachi din Iasi (TUIAS). Sesiunea de vara a admiterii va avea loc pana pe 31 iulie, iar cea de toamna in intervalul 5-18 septembrie. In total, Universitatea Tehnica are o capacitate de scolarizare de 4.417 locuri, iar dintre acestea, vor fi scoase la concurs 2.495 locuri la buget respectiv 647 la taxa. Dupa patru zile, la TUIASI au fost depuse 2.286 de dosare.

Citeste si :  Evenimentul de cariera – Agribusinessjob, la Universitatea de Agronomie Iasi

De precizat ca, la Facultatea de Arhitectura G. M. Cantacuzino inscrierile s-au finalizat, aici fiind depuse un numar de 165 de dosare. In ceea ce priveste studiile de masterat, de la debutul inscrierilor au fost inregistrate un numar de 1.094 de dosare. La Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Ion Ionescu de la Brad (USAMV) au fost depuse, doar ieri, 198 dosare, de la debutul inscrierilor fiind inregistrate 965 dosare.

VEZI AICI SITUATIA INSCRIERILOR, DUPA DOUA ZILE, LA UMF

Citeste si :  Maine incepe admiterea. Vezi programul inscrierilor la universitatile din Iasi



loading...

Adauga un comentariu