News Flash:

Adolescent chinez, dependent de Internet, batut intr-o tabara de reabilitare

21 August 2009
646 Vizualizari | 0 Comentarii
Un baiat de 14 ani care ar fi fost batut intr-o tabara de reabilitare pentru dependenti de Internet in China, se afla in stare critica ieri, iar cu mai putin de trei saptamani inainte un alt tanar dintr-o astfel de tabara a murit, relateaza CNN, citand presa din China. Internetul a facut valuri in China, mai ales in randul tinerilor, iar parintii au apelat la sute de tabere si clinici de reabilitare pentru a-i invata pe copiii lor sa nu mai abuzeze de Internet. In China sunt cel putin 400 de clinici private si de tabere de reabilitare, potrivit unei estimari recente a unui ONG, China Youth Internet Association, care a precizat ca in tara sunt zece milioane de adolescenti dependenti de Internet. Dar ministrul sanatatii din China a spus ca nici o clinica privata de reabilitare nu este inregistrata legal. Parintii lui Pu Liang, adolescentul ranit, l-au trimis in 4 august in tabara numita Centrul de training pentru educatie anti-traditionala. Acesta se afla langa Chengdu, capitala provinciei Sichuan, din sud-vest. Pu ar fi fost batut de trei ori, intre 4 si 11 august. Politia l-a descoperit saptamana trecuta pe baiat, izolat total de ceilalti. El a fost dus la spital. Tatal sau a spus ca baiatul sufera de apa la pamani si blocaj renal. Parintii l-au acuzat pe un consilier din tabara si pe colegii lui Pu ca l-au batut, potrivit presei din China, care a relatat ca tabara respectiva s-a inchis. Reprezentantii centrului au negat faptul ca baiatul a fost batut de vreun consilier. Ei au afirmat ca Pu a fost lovit de ceilalti colegi pentru ca nu se intelegea cu ei, potrivit publicatiei China View. Autoritatile din Zhongjiang, unde se afla tabara, au spus ca l-au retinut pe consilier dupa ce au primit plangeri de abuz si de la parintii altui copil. Barbatul care a infiintat aceasta tabara in stil militar a declarat pentru BBC ca tinerii sunt cateodata pedepsiti si fizic. "Pedeapsa fizica e o metoda eficienta ca educi copiii atata timp cat poate fi controlata", a spus acesta. Mama tanarului ranit a spus ca fiul ei era dependent de jocurile online si ca frecventa Internet caffe-urile. La sfarsitul semestrului nu mai vroia sa mearga la scoala, iar parintii sai au platit echivalentul a 730 dolari pentru a-l inscrie in tabara. Agentia de stiri Xinhua a relaltat ca in urma cu mai putin de trei saptamani un copil de 15 ani a murit intr-o astfel de tabara. In China, dependenta de Internet este pe cale sa fie declarata boala mintala, potrivit China Tech News. Expertii medicali au cerut legi pentru ca oamenii sa beneficieze de tratament din partea guvernului. Luna trecuta guvernul a interzis tratamentul cu electrosocuri folosit in cazul dependentei de Internet, dupa ce s-au semnalat mai multe abuzuri. Medicii critica faptul ca nu exista linii directoare si standarde in diagnosticarea acestei dependente. Insa aceasta dependenta e tratabila. Dupa trei luni de tratament, 80 la suta din pacienti scapa de dependenta. Potrivit Oficiului pentru siguranta publica din Beijing, aproximativ trei sferturi dintre delincventii juvenili din China sunt dependenti de Internet.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1437 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017043 (s)