National

Adolescenta de 16 ani, disparuta in conditii misterioase de la internatul liceului. Politia este in alerta

Publicat: 17 feb. 2014

Popa Andreea Madalina are 16 ani si este eleva in clasa a X-a la Liceul Teoretic „Ion Creanga” din Tulcea. A disparut in imprejurari inca neelucidate in dupa-amiaza zilei de miercuri, 12 februarie 2014.

Fata e din comuna Casimcea (Tulcea) si locuia la internatul liceului, scrie jurnalul.ro. In ziua disparitei, la pranz, ea a iesit in oras cu trei colege, apoi s-au intors impreuna la internat, scrie romaniatv.net.

In jurul orelor 15:30, Madalina a primit un nou bilet de voie de la pedagoga internatului, pentru ca vroia sa mearga sa plateasca abonamentul de telefonie mobila al mamei ei. În aceeasi dupa-amiaza urma sa-si contacteze si fratele, pentru a se intalni cu el in oras.

Citeste si: Adolescenta din Iasi data disparuta gasita de politie

Vazand ca nu se intoarce in internat la ora stabilita si stiind ca Madalina e o fata ascultatoare, pedagoga a sunat-o pe telenul mobil. Era inchis.

Femeia a luat imediat legatura cu mama fetei, iar in jurul orelor 18:00, nereusind sa dea de Madalina, familia a sesizat disparitia la Politia Municipului Tulcea.

Madalina nu a mai disparut niciodata de acasa. Avusese un prieten, de care se despartise in luna noiembrie a anului trecut. Era o eleva silitoare, avea note mari la invatatura si, sustin rudele fetei, nu ar fi avut niciun motiv sa plece de bunavoie.

Citeste si: Eleva Iulia Ionescu a fost ASCUNSA la manastire de STARET

Fata este bruneta si are ochii caprui. In ziua in care a disparut era imbracata cu o haina de stofa neagra, blugi albastri si un pulover crem. Avea la ea un rucsacel negru.

Cei care au vazut-o pe Madalina sau pot oferi informatii care sa ajute la gasirea ei sunt rugati sa sune imediat la 112 sau sa se adreseze celei mai apropiate unitati de politie.



loading...

Adauga un comentariu