Actualitate

Adrian Chesnoiu, propunerea PSD la Ministerul Agriculturii susţine că agricultura româneasca reprezintă o amenințare pentru ţările din Europa

Publicat: 24 nov. 2021
câmpie agricultură românească
Adrian Chesnoiu, propunerea PSD la Ministerul Agriculturii susține că agricultura românească este un rival al Europei

În contextul în care miniştrii din Guvernul Ciucă sunt audiaţi în comisiile de specialitate din Parlament, ministrul propus la Agricultură, Adrian Chesnoiu, a oferit o declaraţie extrem de interesantă. Așadar, propunerea PSD pentru portofoliu susţine că agricultura românească se dezvoltă foarte rapid iar acest lucru nu este văzut cu ochi buni de țările din Europa.

Ministrul a menţionat faptul că România are un potenţial enorm din punct de vedere al agriculturii şi că nu ştim cum să îl exploatăm.

Ministrul propus de PSD la Agricultură, Adrian Chesnoiu susţine că agricultura din România poate fi o amenințare pentru ţările din Europa

Declaraţia ministrului propus de PSD pentru portofoliul de la Agricultură este extrem de interesantă în contextul în care la nivel european şi mondial s-a vorbit despre o posibilă criză alimentară. Adrian Chesnoiu consideră că dezvoltarea rapidă a agriculturii românești poate fi văzută ca o amenințare pentru țările din Europa:

”Agricultura României este la un moment de răscruce. Contextul internațional este unul complicat. La nivel european, toate statele au impuse o serie de condiționalități (…) Trebuie să fim foarte atenți, pentru că fermierul român este performant și unele condiționalități, pe care România deja le respectă, dar agricultura românească este o amenințare pentru alte state, cu o agricultură mai avansată ca timp.

Avem aceste ambiții de mediu, acest Green Deal care se discută și care are anumite elemente pe care dacă nu vom știi să le exploatăm, atunci vom fi vulnerabili. Interesele statului român trebuie să primeze! a menționat propunerea de ministru

Românii trebuie să se bucure de roadele agriculturii din România

În continuarea declaraţiilor, Adrian Chesnoiu a vorbit despre faptul că România are un potenţial enorm în momentul în care vorbim despre agricultură dar că nu ştim să îl explotăm. De altfel, propunerea PSD consideră că românii trebuie să se bucure de produsele autohtone:

România are un potențial agricol fantastic, dar nu mereu am știut să-l exploatăm. Noi trebuie să trecem de la producție și export a materiei prime, dar trebuie să fim în stare să exportăm marfă cu valoare adăugată.

Știm să producem bine, iar în perioada următoare vom veni cu măsuri pentru că lanțul alimentar să fie închis, iar românii să se bucure de roadele agriculturii din România.”, a spus Chesnoiu.

Declarațiile sunt făcute de ministru în contextul în care toți miniștrii din Guvernul Ciucă au intrat la audieri în comisiile de specialitate din Parlamentul României. Vă amintim faptul că avizele date de comisii sunt pur consultative, dar alianța consolidată dintre PNL, PSD și UDMR nu poate duce la surprize referitor la votul parlamentarilor.

România exportă tone de carne în Vest și importă din Africa

Statisticile nu sunt de partea românilor mai ales din pricina faptului că fermierii autohtoni exportă tone de carne în Vestul Europei şi importă din Africa. Așadar, se importă mii de tone de carne din Congo sau Ghana, țări din Africa. În total am importat 8000 de tone din Marea Britanie, Macedonia, Italia, Bulgaria, Franţa, Estonia, Lituania, Letonia, Austria, Malta şi Slovenia, precum şi 1.501,7 tone de produse din carne din Polonia, Spania, Austria, Belgia, Germania, Italia, Marea Britanie şi Norvegia.

„Peste 10.000 de tone de carne, produse din carne, lapte, produse din lapte şi miere au fost exportate de la unităţile din industria alimentară din judeţul Alba, în special pe piaţa europeană de produse alimentare, dar şi în ţări terţe. Produsele exportate provin de la unităţi autorizate din judeţ şi au fost expertizate şi certificate de către medicii veterinari ai DSVSA Alba”, se menţionează în comunicat.

 

 





Adauga un comentariu