Sport

Adrian Mutu merge pe „pista italiană”. Trei noutăți pentru dubla cu Ucraina și Malta

Publicat: 01 oct. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Adrian Mutu merge pe pista italiană. Trei noutăți pentru dubla cu Ucraina și Malta
Adrian Mutu

Denis Drăguș, Louis Munteanu și Ciprian Aioani sunt cei trei jucători noi care au fost trecuți de Adrian Mutu pe lista jucătorilor care vor fi chemați pentru meciurile României U21 cu Ucraina, respectiv Malta. Partidele din cadrul grupei de calificare la Euro 2021 U21 se vor disputa pe 9, respectiv 13 octombrie, iar lotul complet va fi anunțat de Mutu în zilele următoare.
În „dubla” de debut a lui Mutu în noua postură, România U21 a învins Finlanda cu 3-1 și Malta cu 3-0, ambele jocuri în deplasare.

Trei jucători noi în lotul României U21 pentru meciurile cu Ucraina și Malta

România va avea o misiune infernală în Ucraina, chiar dacă, la prima vedere, campioana mondială U20 nu pare într-o formă strălucită. Este meciul de care depinde posibilitatea de a ne lupta cu Danemarca în meciul direct pentru locul 1 în grupa de calificare la EURO 2021, rezervat selecționatelor U21.
Transferul lui Denis Drăguș și cel al lui Louis Munteanu în Serie A, la Crotone, respectiv Fiorentina, l-au determinat pe selecționarul „tineretului” să-i aducă la lot, în timp ce pentru Aioani convocarea reprezintă, de fapt, o revenire.

România U21 e pe locul 2, dar poate câștiga grupa

România și-a consolidat poziția secundă în grupa 8, dar a rămas la trei lungimi în spatele liderului Danemarca.
Pentru a se califica la EURO 2021, România trebuie să câștige grupa sau să se afle printre primele cinci locuri secunde dintre cele nouă grupe. Bătălia pentru primul loc a grupei noastre s-ar putea da în chiar ultima rundă. Pe 17 noiembrie, România va primi vizita Danemarcei.

Clasamentul din grupa 8 a României U21:

1. Danemarca U21 – 19 puncte (7 meciuri)
2. România U21 – 16 puncte (7 meciuri)
3. Ucraina U21 – 7 puncte (6 meciuri)
4. Finlanda U21 – 7 puncte (7 meciuri)
5. Irlanda de Nord U21 – 6 puncte (7 meciuri)
6. Malta U21 – 1 punct (6 meciuri)

Chiar dacă nu va obține primul loc, România are șanse mari să se califice la turneul final de pe poziția secundă. Totuși, în clasamentul ocupantelor locurilor secunde, punctele obținute cu ultima clasată nu vor fi luate în calcul.

Clasamentul locurilor secunde din preliminariile EURO 2021, fără punctele obținute cu ultimele clasate:

Franța U21 – 15 puncte
România U21 – 13 puncte
Polonia U21 – 13 puncte
Italia U21 – 10 puncte
Portugalia U21 – 9 puncte
Austria U21 – 9 puncte
Germania U21 – 9 puncte
Grecia U21 – 7 puncte
Israel U21 – 5 puncte

Programul României U21 în această toamnă:

9 octombrie: Ucraina U21 – România U21
13 octombrie: România U21 – Malta U21
17 noiembrie: România U21 – Danemarca U21

Adauga un comentariu