News Flash:

Adrian Nastase, prezent la forumul agricultorilor

19 Mai 2008
1080 Vizualizari | 0 Comentarii
Adrian Nastase Presedintele Consiliului National al PSD
• Presedintele Consiliului National al PSD, Adrian Nastase, a participat la sfarsitul saptamanii trecute la Iasi, la o dezbatere privind situatia cu care se confrunta in ultimii ani intreg sectorul agricol

Presedintele Consiliului National al Partidului Social Democrat (PSD), Adrian Nastase, a participat la sfarsitul saptamanii trecute la o dezbatere privind agricultura, la care au participat delegati din toata tara. In cadrul dezbaterii "Forumul agricultorilor" a fost prezentat programul pe care conducerea PSD l-a gandit pentru revitalizarea sectorului agricol.

"Dezbaterea aceasta privind agricultura are un cadru foarte important pentru noi. Acest eveniment ne permite sa dezvoltam o parte din proiectele pe care le avem in vedere in viitor. Pe de alta parte, vom prezenta un mesaj la nivelul partidului in legatura cu problemele legate de agricultura, disfunctiile, dar si solutiile pe care noi le avem. Eu cred ca din acest punct de vedere, toate elementele sunt importante pentru a construi un program de guvernare cat mai bun, pentru a dezvolta unele proiecte pe care le avem in vedere", a precizat Adrian Nastase. Fostul premier nu s-a ferit sa atace si actuala guvernare, despre care a spus ca se face vinovata de situatia actuala a agriculturii. "La inceputul saptamanii viitoare, vom pune in practica la Bucuresti un document ce va prezenta 1.200 zile de guvernare de dreapta si tot ce s-a realizat in acest timp de catre cei care au fost la guvernare. Insa important ramane programul care a fost discutat la aceasta dezbatere si in care am identificat 50 puncte sensibile in ce priveste agricultura", a adaugat presedintele Consiliului National al PSD.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

adrian nastase forumul agricultorilor
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1676 (s) | 22 queries | Mysql time :0.045354 (s)