News Flash:

Adrian Paunescu, in ultimul editorial: "E ca si cand as pleca in sat, la niste prieteni"

27 Octombrie 2010
1310 Vizualizari | 1 Comentarii
Adrian Paunescu, internat ieri la Sectia Terapie Intensiva a Spitalului de Urgenta Floreasca, in stare grava, a trimis redactiei "Ring", chiar inainte de a ajunge pe patul de spital, editorialul pe care îl publica zilnic. Poetul si-a intitulat textul "Clipa de cumpana".

"Exista, probabil, pentru fiecare dintre noi, o clipa de cumpana în care, constient sau intuitiv, o ia într-o directie a vietii, care îi modifica tot traseul viitor. Am vazut rude si prieteni alegându-si calea. Nu în fiecare zi apar aceste raspântii. Eu însumi, cu puterea de a selecta, pe care o dobândisem la acea vârsta, am reusit sa descopar, prin ceata tineretii, catre ce sa ma îndrept. Sau, poate, asa îmi spunea sa fac invizibilul supraveghetor al ratacirilor noastre prin destin. Au fost si momente grele. În august 1990, dupa prima mea întoarcere la Chisinau si la Copaceni, în Basarabia, m-am îmbolnavit si parca nu mai aveam nicio putere asupra trupului meu. Ma gazduia familia Grigore Vieru. Eu asteptam sa ma întorc la Bucuresti, pentru a încerca sa ma refac. Grigore m-a internat în spital. Facusem fibrilatie si dubla pneumonie. Medicii români, rusi si ucraineni din Spitalul Republican al Moldovei s-au ocupat inspirat si sârguincios de mine si, dupa nu putine zile, am plecat refacut la Bucuresti. Trecusem printr-o clipa de cumpana", scrie Paunescu.

"Au trecut 20 de ani si în ornicul meu bate o noua clipa de cumpana. Pentru o perioada mai lunga sau mai scurta, trebuie sa ma despart de ai mei si sa încerc o reîncarcare profunda a bateriilor organismului. (...) Mi s-a aratat, întreaga, nimicnicia de a ma supune banului si puterii, desi, fara un minimum de bani si de putere, nici unul dintre noi nu si-ar putea procura alimente, medicamente, confortul elementar. (...) Nici macar n-am puterea sa-mi imaginez pâna la capat cum ar fi aceasta despartire de ai mei daca s-ar transforma din temporara în definitiva", mai noteaza poetul.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

adrian paunescu
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Ana  | #128745
inteleg dramatismul cuprins in aceste cuvinte...atata luciditate si duiosie ! Am admirat si admir enorm mesajul lui Adrian Paunescu.SANATATE, DOMNULE PAUNESCU! Avem nevoie de d-voastra...E atata suferinta muta in tara asta...nimeni nu vede, nimeni nu aude...Sunteti un mare poet al acestui neam...numai dvs stiti sa dati glas acestei suferinti prin versurile dvs sincere...INSANATOSIRE GRABNICA!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3786 (s) | 22 queries | Mysql time :0.263212 (s)