Actualitate

Adrian Severin, fost ministru de Externe, la BZI LIVE: „Mă tem că ne îndreptăm către o majoritate în Parlamentul European care gândește la fel ca acel europarlamentar german ce a avut acel discurs ofensator! România este marginalizată!”

Publicat: 07 oct. 2022
_____ Vizualizări 1 Comentariu
Adrian Severin fost ministru de Externe la BZI LIVE Mă tem că ne îndreptăm către o majoritate în Parlamentul European care gândește la fel ca acel europarlamentar german ce a avut acel discurs ofensator România este marginalizată
Adrian Severin în cadrul emisiunii BZI LIVE

Adrian Severin a fost invitat al noii ediții BZI LIVE, din 7 octombrie. Fostul ministrul al Afacerilor Externe şi europarlamentar, respectiv expert al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), a abordat realitățile politice cu care ne confruntăm în aceste zile, și anume discriminarea României în Parlamentul European.

„Există un număr mare de europarlamentari care gândesc în acest fel, chiar dacă nu o spun.

Ei sunt de părere că România e incompatibilă cu civilizaţia europeană şi e regretabil că România a fost admisă în UE. De fapt, eu spun că UE nu a fost pregătită să primească România”, a spus Adrian Severin.

Adrian Severin la BZI LIVE, despre disprețul europarlamentarilor europeni

Adrian Severin a discutat în cadrul ediției BZI LIVE despre disprețul europarlamentarilor față de România. Subiectul a pornit în primul rând de la discursul de zilele trecute, în care un oficial UE a declarat că România nu merită să intre în spațiul Schengen, numindu-ne „vestici”. Cu toate că nu ne este străin faptul că majoritatea europenilor ne consideră inferiori, această ofensă fățișă este nemeritată.

„Pe de o parte, trebuie să spunem că acest discurs ofensator la adresa ţării noastre şi a Bulgariei, nu este un discurs neapărat comun. Nu e o majoritate în Parlamentul European care să ţină un asemenea discurs. Există un număr mare de europarlamentari care gândesc în acest fel, chiar dacă nu o spun.

Ei sunt de părere că România e incompatibilă cu civilizaţia europeană şi e regretabil că România a fost admisă în UE. De fapt, eu spun că UE nu a fost pregătită să primească România. Ei credeau că primesc o piaţă de pe care să primească şi în care să vândă, o piaţă ale cărei braţe de muncă să facă ceea ce occidentalii nu mai vor să facă…

Ei au impresia că suntem o colonie prea mică, şi vor să se ocupe de Ucraina, spre exemplu. Nu doresc excluderea României, dar aproape toţi doresc marginalizarea României. Refuzul total abuziv de a primi România în spaţial Schengen.

Această rămânere a României în afara spaţiului, face că atunci când se deplasează să treacă printr-o serie de controale şi verificări, ceea ce e deranjant şi umilitor. Nu înţeleg de ce ungurii pot trece fără probleme, iar românii trebuie să se identifice. Este umilitor.

Nu numai turiştii sau cei care călătoresc din alte motive au acest tratament, este vorba despre transportul comercial, trenuri, camioane, tot ce înseamnă comerţ. Şi acestea, cozile, sunt uriaşe la frontieră, mai ales când transporţi produse perisabile. Şi astfel unii ajung să caute alţi furnizori, în locul celor români. Dacă e vorba de furnizori, atunci e vorba de marfă românească care nu mai este transportată.

Avem probleme economice grave prin rămânea noastră în afară pieţei Schengen, deşi noi suntem în interiorul pieţei europene. Ni se pune acest obstacol care constă în controlul actelor de identitate care nu implică doar o insultă, ci şi o povară pe care cetăţenii trebuie să o suporte.

Aliaţii nu se poartă aşa, doar duşmanii se poartă aşa”, a spus Adrian Severin.

Adrian Severin: „Aici e vorba de şantaj. Vor avantaje economice, implicit mită”

Adrian Severin a scos în evidență faptul că tot ceea ce se întâmplă acum, toată această împotrivire a aderării României în spațiul Schengen nu este altceva decât un șantaj. Vor să primească în schimbul permiterii utilizării un drept fundamental din contractul aderării la UE.

„Pentru intrare, avem nevoie de votul unanim al membrilor Uniunii Europene.

Aici e vorba de şantaj. Vor aici avantaje economice, implicit mită, pentru a ne acorda dreptul de a intra în spaţial Schengen.

Aceasta frontieră, pentru a fi validată de UE, ni s-a cerut să o construim cu firme occidentale, nu cu cele româneşti. Şi nu e vorba de lucrări sofisticate pe care românul nu le poate face.

Există un risc pentru spaţial Schengen dacă România reușește să intre acolo.

În ciuda acestui fapt, se vine şi se face o legătură între existenţa acestui mecanism de verificare din justiţie, care atestă ca Justiţia din România e coruptă, şi fiind corupte, frontiera nu va rezista diverselor încercări de trecere frauduloasă.

Atâta timp cât România este coruptă, ea nu poate intra în spaţial Schengen.

De 12 ani, acum să invoci un mecanism ilegal utilizat în continuare şi a te duce la refuzul intrării în Schengen, este un act de rea credinţă. Este o încălcare a tratatului UE, care spune că statele membre trebuie să coopereze pentru bunăstare”, a conchis Adrian Severin.

Adrian Severin a dezbătut la BZI LIVE subiectele importante ale ultimelor ore.

Comentarii
Adauga un comentariu