News Flash:

Adriana Iliescu (72 de ani): Este posibil să mai am un copil, dar nu mă grăbesc

13 Noiembrie 2010
4554 Vizualizari | 4 Comentarii
Adriana Iliescu spune că din punct de vedere medical, poate să mai facă un copil la cei 72 de ani ai săi.

Adriana Iliescu, femeia care în 2005 a devenit mamă la vârsta de 67 de ani, atrage din nou atenţia presei internaţionale. Într-un interviu acordat publicaţiei britanice Daily Mail, ea mărturiseşte că şi-ar dori un al doilea copil.


Adriana Iliescu spune că din punct de vedere medical acest lucru este posibil la cei 72 de ani ai săi.


"Sunt sănătoasă şi cred că ar fi posibil să mai am un copil în viitor, dar încă nu mă grăbesc", povesteşte ea.


"Mă simt ca o femeie tânără. Mă simt de parcă aşa avea 27 de ani, iar când sunt puţin obosită mă simt de 37 de ani. Sunt mai sănătoasă decât multe alte femei care au ajumătate din vârsta mea", a declarat femeia.


Adriana Iliescu nu se teme însă de moarte.


"Eu nu fumez şi nu beau. Dacă voi trăi la fel de mult cât au trăit şi părinţii mei, Eliza va avea 20 de ani când voi muri. Încă mai am multe să-i ofer", a declarat femeia.


O femeie de 70 de ani din Marea Britanie face deja teste pentru a putea aduce pe lume un copil prin fertilizare in vitro.


adriana iliescu
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (4)

daniel  | #131120
nui sanatoasa femeia asta.. doamne fereste
eu  | #131162
Dar pentru sanatatea ta, cine garanteaza? I-ai dat tu de mincare fetei ei? Te priveste viata cuiva sau ce? Care e problema ta?
roxana  | #131176
asta ar trebui sa se interneze la psihiatrie!!!
claudia  | #131196
Interneaza-te tu roxana la psihiatrie.
Iar tu daniel pastreaza pentru tine comentariul. Femeia este sanatoasa, nu are nevoie de psihiatru. Habar nu aveti ce inteligenta este .
Nimic pe lumea asta nu-i mai frumos si mai bun decat sa aduci pe lume un copil, care cu voia LUI DUMNEZEU , uita-ti ce frumoasa si sanatoasa este.Felicitari Doamna Iliescu si sa fiti sanatoasa in continuare, pentru ca sunteti un model bun pentru multe dintre noi.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3812 (s) | 22 queries | Mysql time :0.261228 (s)

loading...