News Flash:

Aer conditionat in salile de operatie

20 Iulie 2001
902 Vizualizari | 0 Comentarii
•Conducerea CJAS recomanda managerilor spitalelor sa monteze astfel de aparate in salile de operatie si sectiile de terapie intensiva

Oficialii Casei Judetene a Asigurarilor de Sanatate nu interzic, ba mai mult, chiar recomanda directorilor de spitale montarea aparatelor de aer conditionat in salile de operatii sau serviciile de terapie intensiva. "Noi am mai avut o initiativa de acest fel in urma cu aproape doi ani, dar nu toate spitalele au achizitionat aparatura necesara. Cred ca doua-trei aparate, care pot costa in jur de 20 de milioane de lei bucata, nu reprezinta un efort financiar iesit din comun pentru un spital. La datoriile de miliarde de lei nu este mare lucru. Este o problema ce poate fi rezolvata de managerii spitalelor, ei fiind cei care decid achizitia acestor aparate. Nimeni nu contesta necesitatea lor in salile de operatie si la terapie intensiva", a mentionat presedintele CJAS, Adrian Butuca.
Precizam ca, in ultimul timp, caldura din spitale a devenit insuportabila, cu atat mai mult in salile de operatie, pacientii, dar si medicii, fiind supusi unui adevarat calvar. Printre unitatile care nu dispun de aer conditionat in salile de operatie este si Spitalul de Recuperare, unde dotarea este destul de precara datorita bugetului insuficient ce acopera doar fondul de salarii, pentru alte cheltuieli sumele ramase fiind infime. In schimb, spitale precum "Parhon" sau Neurochirurgie au sali de operatie unde se poate lucra la temperaturi rezonabile. Si la Spitalul "Sf. Spiridon" exista aparate de aer conditionat, cel putin la cele doua clinici de chirurgie. "Chiar astazi (n.r. -ieri) am comandat aparate de aer conditionat pentru salile de operatie de la clinicile ORL, Buco-maxilo-faciale si Oftalmologie si sper sa fie instalate in scurt timp pentru ca este o caldura insuportabila. Ne descurcam cum putem; mai punem un ventilator, doua, deoarece nu putem sa oprim activitatea. Sper sa gasesc ofertele cele mai bune. Adevarul este ca nu mai puteam opera in aceste conditii", a declarat prof. dr. Vasile Costinescu, directorul Spitalului "Sf. Spiridon".
Cristian DONOSE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1380 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015467 (s)