News Flash:

Afacerea transportul ilegal de persoane

22 Noiembrie 2005
626 Vizualizari | 0 Comentarii
•Pe strada Sarariei, ca la mai toate iesirile din municipiul Iasi, piratii rutieri transporta pasageri dupa voia inimii •In circa 20 minute, un numar de cinci autovehicule au plecat cu pasageri spre Popricani •Un sofer pirat, dupa ce a incarcat autoturismul cu patru persoane, a mai ingramadit trei barbati si in portbagajul autoturismului •Toate aceste lucru au fost facute in cursul zilei de ieri sub ochii reporterilor ZIUA de Iasi

Pe langa faptul ca isi desfasoara activitatea impotriva legii, piratii rutieri transporta persoane intr-un regim de circulatie ce sfideaza orice bun simt. Toti cei care executa transport rutier in regim de taxi se cunosc intre ei si se anunta in momentul in care au loc controale de la Politie, primarie sau de la Autoritatea Rutiera Romana (ARR). "Cine v-a trimis pe dumneavoastra aici? Patronii de la firmele de maxi-taxi? Sau sunteti de la Politie? Pozati-mi si mie masina care sta peste drum. Credeti ca toti de aici sunt pirati? Eu am masina peste drum ca sta la atelierul de reparatii, insa pozati-o, ca doar toti facem piraterie", a incercat sa se scuze un pirat rutier care isi desfasoara activitatea pe ruta Iasi - Popricani. Barbatul disperat isi anunta "colegii" despre faptul ca este cineva care face fotografii in zona. Totusi, in decurs de circa 20 minute, au plecat spre localitatea Popricani un numar de cinci autoturisme incarcate cu pasageri. Dupa un autoturism Dacia break cu numarul de inmatriculare IS 02 VOR a urmat un autoturism Dacia de culoare alba cu numarul de inmatriculare IS 97 CMM si mai apoi, la un interval de cateva minute, un autoturism Dacia cu numarul de inmatriculare IS 02 CWF.

Culmea nesimtirii

In randul unor transportatori rutieri din municipiul Iasi se pare ca nu a ajuns inca ideea de transport civilizat. Ieri, in jurul orei 12.30, un cetatean care efectua activitati de transport in comun fara sa aiba nici un fel de aprobare a incarcat intr-un autoturism Dacia break nu mai putin de sapte pasageri. Dupa ce a ingramadit trei persoane pe bancheta din spate, soferul autoturismului cu numarul de inmatriculare IS 98 ENA a mai bagat alti trei barbati si in portbagaj, pentru a transporta cati mai multi oameni cu putinta. Fara nici o retinere, acesta a inchis cu greu portiera din spate, dupa care a plecat aproape taras, cu autoturismul burdusit cu oameni. Din cand in cand, agentii de la Politia Rutiera ii mai amendeaza pe cei care desfasoara activitati de transport fara a poseda nici un fel de act in acest sens. Astfel, la data de 17 noiembrie, sapte politisti si doi inspectori de la ARR au amendat transportatorii rutieri fara licenta de pe sectoarele de drum Iasi - Popricani si Iasi - Voinesti. Cu ocazia acestui control au fost aplicate 38 amenzi in valoare de aproximativ 15 milioane lei (1.500 RON). Amenzile acordate au fost in medie de circa 400 mii lei (40 RON), iar soferii sanctionati continua sa desfasoare astfel de activitati, punand viata pasagerilor in pericol. "S-a ajuns la nesimtire si la inconstienta din partea acestor transportatori. Sunt suficiente mijloace de transport civilizate in judetul Iasi, iar cetatenii pot sa aleaga un mijloc de transport civilizat, nu sa mearga in conditii inumane. Pana in acest moment am aplicat 1.500 de amenzi pentru piratii rutieri, iar aceste controale vor continua. Ii vom conduce pe soferi la Registrul Auto Roman pentru ca autoturismele cu care circula sa fie verificate la sange din punct de vedere tehnic", a declarat comisarul Liviu Zanfirescu, adjunctul Politiei iesene, responsabil de Politia Rutiera.
Cezar ELISEI
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1312 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020948 (s)

loading...