News Flash:

Afaceri cu fondurile statului

4 Mai 2006
1056 Vizualizari | 0 Comentarii
•Unii parlamentari liberali se lauda ca aduc fonduri de la bugetul de stat pentru reabilitarea infrastructurii bugetului, insa banii ajung in conturile firmelor cu patroni membri PNL •Pentru reabilitarea unui drum in comuna Tatarusi, parlamentarii liberali au facut demersurile necesare iar Guvernul a aprobat fonduri in valoare de 20 miliarde lei vechi (2 milioane RON) •Numai ca licitatia a fost castigata de firma Compania Quantum SRL, controlata de Cristian Maftei, prieten cu lideri importanti din PNL •Asta in conditiile in care la aceasta licitatie SC LDP SA a avut o oferta financiara mai mica cu 2,5 miliarde lei

Unii parlamentari liberali se lauda in fiecare saptamana ca fac demersurile necesare pe langa Guvern pentru a repartiza fondurile necesare refacerii infrastructurii judetului. O parte dintre acestia uita insa sa mentioneze ca au transformat aceasta actiune intr-o afacere proprie a lor sau a apropiatilor lor. Adica, mai pe sleau spus, cine imparte, parte isi face. Prin urmare, daca banii pentru reabilitarea unui anumit obiectiv de infrastructura au fost adusi la Iasi de un parlamentar de la Putere, licitatia pentru realizarea lucrarilor trebuie castigata de o firma a unui membru de partid sau macar apropiata de unul dintre liderii formatiunii politice. La urma urmei, nici pana astazi nu a fost facuta publica lista cu firmele care au sponsorizat in campania electorala partidele politice. Un exemplu elocvent in favoarea celor aratate mai sus se refera la o licitatie organizata luna trecuta in comuna ieseana Tatarusi pentru reabilitarea unui drum din localitate. Miza este foarte mare: un tun de 20 miliarde lei ( 2 milioane RON), cat au estimat expertii ca ar putea costa refacerea unui tronson rutier de 3,7 kilometri. Licitatia a fost castigata de firma Compania Quantum SRL, controlata de Cristian Maftei, care are relatii foarte bune cu liderii liberali.

Reteta clasica a tunului

Modul in care a fost adjudecata aceasta licitatie lasa de dorit si ar trebui sa-i puna pe ganduri pe inspectorii financiari de la Curtea de Conturi si, de ce nu, organele de cercetare penala. Compania Quantum SRL a castigat aceasta licitatie cu o oferta financiara de 16,5 miliarde lei (1,6 milioane RON) iar o alta firma cu capital de stat, respectiv SC Lucrari Drumuri si Poduri SA, a ofertat aproximativ 14 miliarde lei, deci s-ar fi facut o economie de 2 miliarde lei la buget. "Pretul licitat de SC LDP SA a fost subapreciat conform calculelor comisiei. Nu am hotarat eu cine castiga licitatia. A fost o comisie", a declarat Gheorghe Dima, viceprimarul comunei Tatarusi, presedintele comisiei de licitatie. Ceea ce uita sa mentioneze viceprimarul Dima se refera la faptul ca, de cand au fost depuse ofertele pentru licitatie, s-au facut toate demersurile pentru a descalifica SC LDP SA. "Au cercetat ieri niste lucrari de plombare si au spus ca nu sunt facute bine. Verificarea aceasta nu a avut nici un rost, deoarece comuna Tatarusi nu era beneficiarul acestor lucrari. Singura oferta care a fost luata la puricat de comisia de licitatie a fost cea a LDP SA. Oricum, eu voi depune contestatie si voi actiona in judecata Consiliul Local Tatarusi", a declarat Liviu Tomulesei, directorul SC LDP SA. Ca si cum ar fi expert in licitatii, viceprimarul Gheorghe Dima se pronunta sustinand ca oferta SC LDP SA este subevaluata. Ca si cum, pana acum, Consiliul Local Tatarusi ar fi facut licitatii pentru infrastructura in valoare de cateva milioane Euro. Numai ca directorul SC LDP SA a argumentat ca poate sa faca lucrarea cu costuri mai mici. "O balastiera si o statie de sortare ale societatii se afla la Motca, la numai cativa kilometri de Tatarusi, si de aceea mi-am permis sa reduc costurile si sa fac o oferta financiara mai mica decat celelalte firme", a mai afirmat Tomulesei. De precizat ca la data de 31 martie 2006, Prefectura ieseana a primit o solicitare din partea primariei Tatarusi prin care cerea repartizarea unui specialist in licitatii. Avand in vedere natura procedurii, prefectura a expediat aceasta solicitare Consiliului Judetean. Insa, ca un fapt ciudat, in cele din urma, aceasta solicitare a ajuns la Biroul Patrimoniu si Licitatii de la Consiliul Judetean la o zi dupa declansarea licitatiei, respectiv la data de 4 aprilie. In ceea ce-l priveste pe Cristian Maftei, multumit de faptul ca-i vor intra in conturi cel putin 16,5 miliarde lei, sustine ca licitatia s-a desfasurat corect. "Luati toate licitatiile organizate pentru reparatii de drumuri si o sa vedeti ca toate au fost castigate de firmele cu oferta tehnica cea mai buna, nu de cele care aveau preturile cele mai mici", a spus sec Cristian Maftei. La aceasta licitatie au mai participat firme din Iasi cu renume in domeniu, si anume Nova Construct SA si SC Eky Sam SRL, in asociere cu As Construct SA, ambele din Targu Frumos. Organele de ancheta ar trebui sa vada ce se intampla in asemenea cazuri, pentru ca toata lumea a cazut intr-o amortire nefireasca, cand ar trebui ca toti sa-si faca datoria asa cum scrie la carte.
(C.M, T.L.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1328 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014402 (s)