News Flash:

Afaceri dubioase, escrocherii si evaziuni fiscale de peste 4,5 miliarde lei

2 Noiembrie 2001
958 Vizualizari | 0 Comentarii
Timp de doi ani, Vasile Radu Mihnea nu a inregistrat nici un leu in contabilitatea firmelor Argo SRL si Omexim SRL, ambele din Iasi •Prin neplata TVA si a tuturor impozitelor pe profit, ieseanul a reusit sa insele statul roman cu aproximativ patru miliarde lei Vasile Radu Mihnea (43 de ani), un binecunoscut administrator iesean, asociat unic la doua societati comerciale, Argo SRL si Omexim SRL, ambele din Iasi, a fost trimis recent in judecata de procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel, pentru savarsirea mai multor infractiuni grave la legea contabilitatii, inselaciune in forma continuata si in conventii, evaziune fiscala si sustragere de sub sechestru, paguba creata partenerilor de afaceri fiind estimata la peste 4,5 miliarde lei. In urma comiterii acestor infractiuni extrem de grave, procurorii ieseni au dispus, pe data de 15 noiembrie 2000, emiterea unui mandat de arestare preventiva pe numele patronului Radu Mihnea. In urma recursului formulat de aparatorii lui Mihnea la Curtea de Apel Iasi, impotriva emiterii ordonantei de arestare emisa de procurori, judecatorii acestei instante au hotarat in final revocarea masurii arestarii preventive si punerea barbatului in libertate, pe motive medicale. Prima dintre firmele administrate de Radu Mihnea, Argo SRL, avea ca obiect de activitate comertul, activitati de productie si publicitate, importul si exportul unor produse, diferite lucrari de constructie. Potrivit acuzarii, in timp ce se afla la conducerea acestei societati, Mihnea a incheiat contracte de publicitate cu 12 firme din Moldova, prin care se obliga sa realizeze, in contul banilor primiti, printr-un sistem de vanzari, asa-numitul "Pasaport al Gratuitatilor". De asemenea, patronul iesean era obligat, conform contractului semnat intre parti, sa le asigure firmelor care apelau la serviciile sale diferite spatii publicitare uzand de toate sistemele posibile. Astfel, in perioada anilor 1999 - 2000, Vasile Radu Mihnea a reusit sa incaseze prin intermediul unor chitante fiscale in jur de 3,2 miliarde lei. Astfel, pentru cele 12 societati comerciale din Moldova, Mihnea a reusit sa realizeze circa 17 contracte de publicitate. Unei firme din Vaslui, Mihnea i-a promis ca-i realizeaza mai multe lucrari de constructie, reusind sa incaseze intr-o prima transa suma de 165 de milioane de lei. In aceeasi perioada de timp, ieseanul a mai "tepuit" doua societati comerciale din Bucuresti, achizitionand de la acestea aparatura medicala performanta si aparate de aer conditionat, in valoare de aproximativ 270 de milioane de lei, pe care, evident, nu i-a mai restituit. Fuga de fisc In urmatoarea perioada, de pe urma "teparului" au mai avut de patimit inca patru firme, dintre care doua din Roman iar doua din localitatea Roznov. Suma totala dobandita prin emiterea unor cecuri fara acoperire a fost estimata de aceasta data la peste 915 milioane de lei. Neinregistrand in registrul financiar contabil al celor doua firme nici un leu, pe o perioada de un an si jumatate, Radu Mihnea a reusit, prin neplata TVA si a tuturor impozitelor pe profit, sa insele statul roman cu aproximativ patru miliarde lei. Pe parcursul cercetarilor, anchetatorii ieseni au mai descoperit ca, incepand de la 1 ianuarie 1999 si pana la sfarsitul anului 2000, patronul firmelor iesene Argo SRL si Omexim SRL nu a inregistrat nici un act sau document cu privire la operatiunile contabile efectuate si nu a depus nici un bilant contabil sau balanta contabila la sfarsitul fiecarui an, asa cum prevede legea. In cursul anului 1999, Radu Mihnea a fost condamnat de catre judecatorii Tribunalului Iasi la o pedeapsa de 7 ani si 8 luni de detentie tot pentru asemenea gen de infractiuni, in prezent cauza fiind in recurs pe rolul instantei superioare iesene. In urma acestei condamnari, justitia ieseana a decis aplicarea unui sechestru asigurator pe un imobil situat pe strada Sarariei nr. 158, apartinand condamnatului. Pentru a scapa insa din ghearele justitiarilor, pe data de 8 august 2000, Mihnea a vandut imobilul, declarand la notariat ca respectiva casa nu formeaza obiectul vreunui litigiu. Pentru ca imobilul era sub sechestru potrivit hotararii judecatoresti, patronul s-a mai ales ulterior cu o acuzatie deosebit de grava. Pentru faptele comise, Vasile Radu Mihnea este pasibil de o pedeapsa cuprinsa intre 10 si 20 de ani inchisoare. Supus recent unei expertize psihiatrice, barbatul a fost declarat de catre medici responsabil pentru toate faptele de care este acuzat. Nicu SAMSON
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1571 (s) | 22 queries | Mysql time :0.030389 (s)