Actualitate

Afacerile cu închirieri autorulote au explodat în plină pandemie de COVID-19. Turiștii din Iași au dat vacanțele în străinătate pe relaxarea în natură, la munte sau la mare

Publicat: 07 iul. 2020
Pandemia de COVID-19 le-a rotunjit veniturile ieșenilor cu afaceri cu închirieri autorulote după ce patronii au înregistrat un număr triplu de clienți față de anul 2019
În plină pandemie de COVID-19, afacerile cu închirieri autorulote au înregistrat profituri după ce a crescut cererea din partea clienților

În plină pandemie de COVID-19, afacerile cu închirieri autorulote au înregistrat un număr triplu de clienți față de anul 2019. Obiceiurile de consum ale turiștilor din Iași s-au schimbat odată cu pandemia de COVID-19, iar autorulotele au devenit din ce în ce mai populare în rândul celor care vor să își petreacă zilele de concediu altfel. Clienții au preferat ca vara aceasta să petreacă vacanța într-o rulotă în detrimentul camerei de hotel

În plină pandemie de COVID-19, afacerile cu închirieri autorulote au înregistrat un număr triplu de clienți față de anul 2019. Reprezentanții firmelor care se ocupă cu acest tip de serviciu susțin că acum există cerere mai mare datorită pandemiei de COVID-19. Ieșenii dau camerele de hotel pe autorulotă, astfel că mulți dintre clienți au rezervat micile case pe 4 roți încă din primăvară, când nu puteau pleca în vacanță. Imediat după ce starea de urgență a fost înlocuită cu starea de alertă, turiștii din Iași au plecat în concediu cu autorulotele.

Manole Zaharia, administrator Smiley Camper, prima firmă din Iași care închiriază autorulote: „Pandemia a impulsionat creșterea solicitărilor din partea clienților”

Manole Zaharia, administrator Smiley Camper, prima firmă din Iași care închiriază autorulote, spune că cererea este mare datorită pandemiei de COVID-19.

„De la 15 mai 2020 au început să iasă cu autorulota. Atunci au fost posibile primele ieșiri și clienții au făcut rezervare din timpul stării de urgență. Pandemia a impulsionat creșterea solicitărilor din partea clienților și mai ales că încep să se deschidă și locații de campare. Fără pandemie, cererile se dublaseră, iar cu pandemia, s-au triplat. Am văzut anunțuri de la proprietarii de terenuri de la munte care închiriază, în schimbul unei sume de bani, terenul pentru campare”, susține Manole Zaharia, administrator Smiley Camper.

Dragoș Darie, administrator Top Camper: „Pentru august mai am o singură mașină disponibilă, pentru o săptămână”

Dragoș Darie, administrator Top Camper, susține că autorulotele pe care le închiriază turiștii din Iași sunt mici apartamente pe 4 roți, moderne.

„Noi am început activitatea în anul 2019 datorită faptului că am sesizat un interes pentru clienții care vor să-și facă vacanța cu autorulota. Acestea sunt moderne, de ultimă generație, au baie, bucătărie, TV. Din păcate, majoritatea clienților vor să plece în vacanță în iulie și august, deci e foarte aglomerată această perioadă. Pentru august mai am o singură mașină disponibilă, pentru o săptămână”, spune Dragoș Darie, administrator Top Camper.

Familiile cu copii, din Iași, renunță la vacanțele în străinătate din cauza pandemiei de COVID-19 și vizitează România cu autorulota

Manole Zaharia mai spune că dacă în parcul auto erau 10 rulote, în loc de 5, câte sunt acum, le-ar fi închiriat pe toate. „Avem clienți noi, care nu au mers niciodată cu autorulota și care nu se gândeau la asta până acum. De exemplu, o familie care rezervase vacanța în Egipt, cu all inclusive, la un hotel de 5 stele, nu a mai plecat în Egipt și a ales varianta aceasta, au încercat și o astfel de vacanță. În general, clienții cu copii, dacă merg o dată, revin. Stau mai mult timp cu părinții și le place asta, se leagă altfel relația. Dacă aveam 10 rulote, le închiriam pe toate”, Manole Zaharia, administrator Smiley Camper.

Cererea este mai mare pentru închirierea autorulotelor, de aceea au apărut în Iași firme care oferă aceste servicii

Administratorul Smiley Camper mai spune că în ultimii ani a observat un trend ascendent în materie de închirieri rulote, iar perioada aceasta din an, când sunt elevii în vacanță, este cea mai aglomerată.

„Acum, autorulotele vin și pleacă. Durează o zi igienizarea, pregătirea lor, și după aceea pleacă. Am fost nevoiți să refuzăm mulți clienți care ne sună acum și vor să închirieze acum, în plin sezon, iulie-august. Noi am avut anul trecut două rulote, iar acum avem cinci. E un trend ascendent închirierea autorulotelor în ultimii ani”, Manole Zaharia, administrator Smiley Camper.

Turiștii din Iași plătesc câteva mii de euro pentru o vacanță de minim o săptămână cu autorulota

Prețurile pentru închirierea autorulotelor de lux (premium) sunt cuprinse între 130 și 150 de euro, pe zi, în plin sezon, însă mai scad în funcție de numărul de zile închiriate, dar și de perioadă.

„Clientul plătește pentru prețul de utilizare a mașinii, mașinile sunt asigurate full-option, au Casco. Pentru bunurile din interior se percepe o garanție de 500 până la 1.000 de euro, care se returnează la final. Prețul pentru închiriat autorulota pentru perioada 15 iunie-15 septembrie este de 130-150 de euro pe zi”, mai spune Dragoș Darie, administrator Top Camper.

Clienții din Iași vor să viziteze cu autorulota, în plină pandemie de COVID-19, țările europene, în special cele nordice

Afacerile cu închirieri rulote au înregistrat profituri încă de la înființarea lor, astfel că sunt clienți care anual pleacă în astfel de vacanțe. O parte din turiștii din Iași care pleacă în vacanță cu autorulota parcurg mii de kilometri cu acest autovehicul, astfel că vizitează Europa.

„Avem clienți care vor să meargă în țările nordice cu autorulota, timp de o lună. În anul 2019 am avut clienți care au fost în Franța, Italia, deci au parcurs câteva mii de kilometri. În funcție de ceea ce vrea clientul, se închiriază autorulota pentru o anumită perioadă. De obicei, clienții vor să plece minimum o săptămână”, a mai spus Dragoș Darie, administrator Top Camper.





Comentarii
  • Chiar ma gândesc sa vând casa din Copou, sa -mi închiriez doua rulote cu care sa ma plimb simultan, de la miliardarii ăștia mincinoși !!! Au bani Ieșenii numai de închiriat rulote !!! Mincinoși romani .

Adauga un comentariu