News Flash:

Afacerile paguboase ale Directiei de Finante

2 Noiembrie 2000
1366 Vizualizari | 0 Comentarii
•Active vandute pe doi lei •Agromixt Iasi a ramas fara trei ateliere implicate in activitatea societatii, din cauza ca avea datorii foarte mari •Vanzarea s-a facut fara instiintarea actionarului principal, Fondul de Restructurare "Dunarea"

Trecute la inceputul acestui an din portofoliul Fondului Proprietatii de Stat in cel al Ministerului Agriculturii si Alimentatiei, despre fostele IAS-uri se spunea ca anul acesta vor fi privatizate. Chiar daca s-a inregistrat deja transferul de proprietate in ceea ce priveste saizeci de astfel de societati, in Iasi un singur IAS a fost privatizat, si acela prin achizitionarea de catre salariati a pachetului detinut de SIF II Moldova. Inglodate in datorii, fostele IAS-uri asteapta cumparatorii ca pe o salvare in ultimul moment, datoriile, in principal la stat, fiind cat se poate de presante. La Agromixt Iasi, societate cu datorii foarte mari, Directia de Finante a trecut la recuperarea acestor creante, prin vanzarea a trei ateliere, cu tot cu utilajele aferente, pentru a recupera o parte din bani. O parte din bani, pentru ca vanzarea s-a facut la preturi subevaluate, iar cumparatorii au mers mana in mana cu vanzatorii.

Un atelier mecanic la pret de garsoniera

In urma cu un an, Directia de Finante a pus sechestru pe trei ateliere apartinand SC Agromixt SA Iasi, in contul datoriilor inregistrate de catre societate. Cum creantele erau foarte mari, pachetul majoritar de actiuni a fost preluat de catre Fondul de Restructurare "Dunarea", pentru ca, prin valorificarea de active, sa poata fi platiti creditorii.
"Unitatea avea datorii la banca si la buget, astfel ca a fost pus gaj in contul lor. Cu toate ca era o problema economica si sociala, caci in respectivele ateliere lucrau peste 30 de persoane, membrii AGA nu m-au anuntat, desi erau obligati, prin contractul colectiv de munca, sa cheme si un reprezentant al sindicatului", a declarat Gelu Miron, liderul sindicatului de la Agromixt. Acesta a mai precizat ca membrii AGA nu au mai solicitat prezenta liderului de sindicat la sedinte de mai mult de un an.
Drept urmare, atelierele au fost puse sub sechestru, evaluate si vandute la licitatie, in data de 30 octombrie 2000.
"Vanzarea s-a facut la preturi foarte mici, deoarece acele trei ateliere au fost subevaluate, de catre reprezentantii Directiei de Finante", a mai spus Gelu Miron.
Atelierul mecanic, avand numarul de inventar 1.307 si o suprafata de 628,85 metri patrati, cu toate utilajele, a fost evaluat la 380 de milioane de lei. Atelierul mecanic, cu numarul de inventar 1.005 si cu o suprafata de 624 de metri patrati, a fost evaluat la 334 de milioane de lei, in vreme ce atelierul mecanic cu numarul de inventar 1.006, avand o suprafata de 362 de metri patrati, a fost evaluat la 91 de milioane de lei.
"Preturile fixate au fost mai mult decat modice, caci ultimul atelier este mai ieftin chiar decat o garsoniera. Pentru a recupera respectivele datorii, puteau sa vanda orice altceva, deoarece avem la unitate ferme nefolosite, in care sta doar paznicul, si multe alte active, care nu erau implicate in desfasurarea activitatii la Agromixt. In plus, este vorba despre oamenii care lucrau acolo, caci nu se stie ce soarta vor avea", a mai precizat liderul de sindicat de la Agromixt.

Conducerea a contestat evaluarea inainte de licitatie

Conducerea societatii iesene a contestat sumele la care cele trei ateliere fusesera evaluate cu o saptamana inainte de licitatie, printr-o adresa catre Directia de Finante. In acest joc intrase si Fondul de Restructurare "Dunarea", ai carui reprezentanti nu au fost consultati cand s-a facut vanzarea la licitatie. "Pentru a evita declansarea unor conflicte sociale, cu repercusiuni grave asupra activitatii societatii noastre, va rugam a analiza propunerea dumneavoastra de valorificare prin vanzare a unor active care sunt gajate in beneficiul actionarului nostru principal, respectiv Fondul Dunarea Bucuresti, fiind necesar si acordul acestuia pentru vanzare", se precizeaza in adresa semnata de Dumitru Caslaru, directorul societatii Agromixt. In ciuda acestei adrese, vanzarea s-a facut.

Cumparatorii

Liderul de sindicat de la Agromixt considera ca evaluatorul a mers mana in mana cu cumparatorii. "Atelierele au fost cumparate de catre un membru AGA de la Agromixt, D. Ionescu, de catre Ionel Mitrica, fost secretar al judetului, pe probleme agricole, inainte de 1989, si de catre Cornel Verdeanu, inginer mecanic la Agromixt. Inginerul Verdeanu a mai avut inchiriat un spatiu de la Agromixt, iar acum le-a luat pe amandoua. Astazi (n.r. - ieri) voi depune contestatie, caci atelierele au fost subevaluate si vandute, in ciuda faptului ca peste 30 de oameni isi desfasurau acolo activitatea", a mai spus Gelu Miron.

Finantele neaga orice amestec in evaluarea Agromixt

"Directia de Finante nu a avut nici un amestec in evaluarea patrimoniului Agromixt Iasi", a replicat, ieri, Vasile Bungeanu, seful Directiei de Administrare a Veniturilor Statului din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice si Controlului Financiar de Stat. Acesta sustine ca evaluarea celor trei ateliere mecanice a fost efectuata, conform legii, de o societate de experti tehnici cu care Directia de Finante are incheiat un contract de colaborare. "Un inspector sau un sef de serviciu doar constata debitul la bugetul de stat si dispune sechestrul. De evaluare se ocupa specialisti platiti pentru asta", a adaugat Vasile Bungeanu. Acesta afirma, de asemenea, ca patrimoniul Agromixt Iasi a fost executat silit din cauza unor datorii la stat vechi de ani de zile. "Sechestrul pe bunurile Agromixt a fost instituit in 1997, iar in tot acest timp societatea nu a achitat nici un ban la buget. Procedura de licitatie a fost facuta corect, cu publicitate in termen legal de zece zile, iar Directia de Finante nu are ce sa-si reproseze. Salariatii si conducerea nu au nici o baza cand afirma ca patrimoniul a fost subevaluat", a incheiat Vasile Bungeanu. El a adaugat ca sta la dispozitia celor interesati cu toate documentele referitoare la executarea silita a societatii Agromixt Iasi.
Z.I., Mihai URSU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

1162 viz    0 com
1369 viz    0 com
1412 viz    0 com
866 viz    0 com
1341 viz    0 com
1343 viz    0 com
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1316 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019495 (s)