Local

Afaceristii ieseni isi vand business-urile la preturi de chilipir! Iata cum devii antreprenor peste noapte

Publicat: 24 feb. 2016
1

@ Iesenii care vor sa devina antreprenori, dar nu au o idee sustenabila pentru asta, pot apela la noile metode de a intra in lumea afacerilor @ Numeroase persoane care au construit tot felul de business-uri in ultimii ani au decis sa isi vanda afacerile „la cheie”, punand la dispozitia celor interesati produsele, clientii, partenerii si toata infrastructura disponibila @ Majoritatea afacerilor „la cheie” sunt pe profit si se vand in Iasi cu preturi de zeci de mii de euro

Piata afacerilor „la cheie” a prins o mare dezvoltare in ultima perioada la Iasi, iar asta intr-un context in care mii de firme sunt infiintate si radiate an de an. Acum, cei care si-au dorit sa devina oameni de afaceri, dar nu au avut inca o idee care sa fie pusa in practica, au acum posibilitatea sa cumpere o afacere completa, adica „la cheie”, cu stocuri de marfa, clientela formata si contracte semnate.

Cele mai multe afaceri vandute „la cheie” in Iasi sunt in domeniile reparatiilor auto, comert cu produse alimentare si agricole, dar si business-uri dintre cele mai moderne, asa cum sunt cele din mediul virtual. Cei care doresc o afacere in mediul online au la dispozitie un magazin online, cu o vechime de 4 ani de vanzare in Iasi. Pretul cerut pentru vanzare este de 6.000 euro, iar cifra de afaceri pe anul trecut de 14.000 euro. Este un magazin de nisa, cu cosmetice naturale si bio, produse naturiste, alimente bio etc. Site-ul este marca inregistrata la OSIM si se vinde impreuna cu doua bloguri, iar baza de date numara peste 1400 clienti, cu peste 2.400 like-uri facebook si numar de 300-400 vizitatori pe zi. „Platforma de administrare este foarte usor de utilizat, nefiind necesara experienta sau suport tehnic lunar. Oferta include un stoc de produse de aproximativ 2.000 euro, baza de date de clienti, pagina de facebook, cele doua bloguri, relatia cu furnizorii interni si externi. Pe langa produse achizitionate de la furnizori din tara, importam direct o serie de produse de nisa, care au vanzari foarte bune si marje de adaos de 50 la suta”, a explicat proprietarul magazinului online.

Pe de alta partee, cei interesati de investitii de domeniul farmaceutic pot cumpara o farmacie, insa in mediul rural, si anume in comuna Cozmesti din judetul Iasi. „Comuna este cu 3.000 de locuitori, satele din apropiere sunt fara farmacie, iar medicul din zona este activ cu contract cu CNAS„, a precizat proprietarul farmaciei. In stoc exista produse de medicamente in valoare de aproximativ 8.000 euro.

Afaceri la cheie intre 3.000 si 130.000 euro

Daca aveti o suma mai mica de bani disponibila pentru investitie, la pretul de 2.850 euro se poate cumpara o afacere cu activitate in depozitul E-Gros. Este vorba despre un stand in incinta complexului comercial, cu articole de imbracaminte si dotarile necesare. Astfel, cu cei 2.850 de euro se poate deschide o afacere de vanzare a hainelor cu marci cunoscute ca Zara, Bershka, Stradivarius sau Pull&Bear. Proprietarul sustine ca sunt cumparate coduri caen pentru a putea vinde marca inregistrata.

Citeste si: Politician si om de afaceri din Iasi, transformat in tepar de meserie – FOTO

Cu pretul de 20.000 euro se poate cumpara un magazin de anvelope cu vulcanizare aflat la iesirea din Iasi, a carui cifra de afaceri pe anul trecut a fost de 50.000 euro. Aceasta afacere la cheie este cu profit si vad format. Aflat la sosea, magazinul mai are stocuri in valoare de 12.000 euro, iar vulcanizarea este cu aparatura noua, in garantie, fiind inclusiv cu cladire de lucru si birouri pe un teren de 500 mp inchiriat la pretul de 300 euro pe luna.

O alta afacere la cheie se vinde cu pretul de 10.000 euro, fiind vorba despre un magazin alimentar cu stoc de marfa, dotari si contracte. Magazinul are o suprafata de 60 mp, se afla chiar la bulevard, in Nicolina, si are un vad format in 7 ani de zile. Stocul de marfa este in jur de 4.500 euro, iar dotarile magazinului au o valoare asemanatoare.

Totodata, un autoservice cu dotari moderne, situat in zona industriala, in apropiere Carrefour Felicia, se vinde la pretul de 131.000 euro. Acesta se afla la bulevard si este compus dintr-o constructie de 450 mp la parter si 100 mp la etaj, hala pentru lucrari mecanice, 5 elevatoare, hala pentru tinichigerie, cuptor pentru uscare, laborator de preparat vopselele, supraveghere video si teren in suprafata de 800 mp.





Adauga un comentariu