Economic Local

AFIR a plătit fermierilor din Iași în anul 2020 fonduri europene în valoare de 15 milioane de euro. Banii vor fi investiți în utilaje agricole și în reabilitarea drumurilor

Publicat: 29 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
AFIR a plătit fermierilor din Iași în anul 2020 fonduri europene în valoare de 15 milioane de euro. Banii vor fi investiți în utilaje agricole și în reabilitarea drumurilor

Fermierii din Iași au încasat de la AFIR în anul 2020 fonduri europene în valoare de 15 milioane de euro. Banii vor fi investiți în afacerile din mediul rural, în utilaje moderne sau în reabilitarea drumurilor comunale. Iașul a atras în Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 suma de 93 de milioane de euro. Fermierii din Iași mai pot depune proiecte pentru accesarea fondurilor nerambursabile până la sfârșitul anului 2020, în cadrul măsurii 6.1- „Instalarea tinerilor fermieri”

AFIR a plătit fermierilor din Iași în anul 2020 fonduri europene în valoare de 15 milioane de euro

Fermierii din Iași au încasat de la AFIR în anul 2020 fonduri europene în valoare de 15 milioane de euro. Din cele 50 de milioane de euro plătite la nivelul regiunii de Nord-Est, 15 milioane au revenit Iașului. Cele mai mari sume au fost plătite fermierilor din Iași care au accesat fonduri europene necesare pentru achiziția unor utilaje agricole moderne, ultimele tranșe de plată pentru măsura destinată tinerilor fermieri, în cadrul submăsurii 6.1, dar și pentru fermele mici de familie și pentru reabilitarea drumurilor comunale.

Drumurile din localitățile ieșene vor fi modernizate cu ajutorul fondurilor europene accesate de primării

Alte sume achitate de AFIR beneficiarilor din Iași care au solicitat fonduri europene  sunt 50.000 de euro pentru submăsura 17.1- „Prime de asigurare a culturilor agricole”. Numărul cererilor depuse în cadrul acestei submăsuri s-a dublat în anul 2020, fiind depuse 94 de proiecte. De asemenea, primăriile din Iași au primit câteva milioane de euro pentru modernizarea drumurilor comunale, pentru investițiile în apă și canalizare sau reabilitarea căminelor culturale. Alte 3 milioane de euro s-au plătit beneficiarilor din Iași care au accesat fonduri europene pentru investițiile în pomicultură.

Iașul a atras în Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 suma de 93 de milioane de euro, fonduri nerambursabile

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a plătit 4 milioane de euro tinerilor fermieri care în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 au avut proiecte eligibile la finanțare. În această perioadă au fost finanțare 121 de proiecte ale tinerilor fermieri din Iași.

„Există interes pentru această măsură de finanțare. În această sesiune de depunere se pot înscrie și tinerii reîntorși din străinătate care vor să înființeze ferme în mediul rural. Până în prezent, la nivelul Iașului, nu s-a depus niciun proiect, dar ne așteptăm la un număr mare de proiecte din partea celor interesați”, a spus Anghel Ficu, director general adjunct al CRFIR Nord-Est.

Fonduri nerambursabile în valoare de 50.000 de euro pot fi accesate de fermierii din Iași în cadrul submăsurii 6.1- „Instalarea tinerilor fermieri”

Sesiunea de depunere este deschisă până la sfârșitul lunii septembrie 2020, iar suma totală pusă la dispoziția celor interesați este de 43 de milioane de euro. Fiecare proiect poate fi finanțat cu 50.000 de euro și vor putea fi deschise cu banii europeni 860 de noi ferme. Sprijinul financiar se acordă în baza unui plan de afaceri, sub formă de două tranșe: 75 la sută din cuantumul sprijinului la semnarea contractului de finanțare și 25 la sută din valoarea sumei totale de 50.000 de euro se va acorda în funcție de implementarea corectă a planului de afaceri, fără a depăși 3 sau 5 ani, pentru exploatațiile pomicole.

Tinerii reîntorși din străinătate vor putea accesa 50.000 de euro, fonduri europene, pentru a se instala ca tineri fermieri

Proiectele se depun exclusiv online pe site-ul AFIR. Solicitanții eligibili pentru sprijinul nerambursabil acordat prin această linie de finanțare sunt tinerii fermieri din Iași care se instalează ca șefi unici ai exploatației agricole și persoanele juridice cu mai mulți acționari, unde un tânăr fermier se instalează. În această sesiune de finanțare vor putea accesa fonduri europene și tinerii fermieri din Iași, dar și din restul țării care au revenit din străinătate. Aceștia au la dispoziție 20 de milioane de euro pe care îi pot accesa pentru a dezvolta afaceri în mediul rural, cu fonduri nerambursabile.

 

Adauga un comentariu