News Flash:

Afirmatia reprezentantilor Asociatiei Pro Democratia

1 Decembrie 2004
622 Vizualizari | 0 Comentarii
In judetul Iasi alegerile au fost corecte Desi conducerea centrala a Asociatei Pro Democratia a anuntat ca-si va retrage observatorii de la al doilea tur de scrutin, ca semn de protest fata de neregulile constatate la vot, Diana Andron, presedintele filialei iesene a acestei Asociatii, a afirmat ieri ca spre deosebire de alte judete ale tarii, in Iasi observatorii nu au constat nereguli care sa poata fi considerate incalcari grave ale legislatiei privind desfasurarea alegerilor si a campaniei electorale. "Am avut 85 de observatori detasati numai la sectiile de votare din mediul rural si nici unul nu a fost bruscat. Mai degraba acestia au fost solicitati pentru consultare de catre presedintii sectiilor de votare care nu cunosteau legislatia suficient de bine. Nici listele electorale suplimentare nu au fost folosite abuziv, cel putin la sectiile de votare pe care le-am supravegheat", a declarat Diana Andron. In acelasi timp, Morel Bolea, presedinte al organizatiei neguvernamentale Eurodemos este de alta parere. "Au existat foarte multe cazuri de tentativa de frauda electorala. In judetul Iasi am trimis aproximativ 440 de observatori la sectiile de votare, iar cele mai multe incalcari legislative constatate au apartinut membrilor Aliantei Dreptate si Adevar. Pentru ca am semnalat acest lucru am fost acuzati ca suntem unealta PSD, desi acest lucru nu este adevarat. Aceste false personalitati politice (membrii Aliantei DA - n.r.) vor fi sanctionate de electorat in turul 2 al alegerilor, pentru ca au incercat intoxicarea cetatenilor cu acuzatii nefondate", a declarat Morel Bolea. Mai mult decat atat, conducerea Eurodemos sustine ca increderea de care se bucura din partea organizatiilor internationale, precum USAID sau Foundation Parteners for Local Developement, este o dovada a fiabilitatii si rezultatelor pozitive in activitatea desfasurata in interesul societatii civile de catre aceasta organizatie. (Bogdan CATANESCU)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1349 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013707 (s)