Magazin

Află totul despre industria de videochat din România

Publicat: 15 iul. 2020

În anul 2019, industria de videochat din România a avut o cifră de afaceri de peste 300 de milioane de euro, cu 100 de mii de modele înregistrate pe teritoriul țării. Este un domeniu în continuă expansiune, care în pofida popularității câștigate, nu este cunoscut în întregime de către cei care îl judecă. În cele ce urmează vei afla tot ce trebuie să știi despre industria videochat-ului din România, ca să poți înțelege fenomenul mai îndeaproape.

Domeniul de activitate este 100% legal

Stigma societății blamează sesiunea de videochat, poziționând-o în afara legii. Însă nimic nu este mai departe de adevăr! Studiourile premium din România funcționează în norme legale, cu plata la zi a taxelor și impozitelor la bugetul statului. De asemenea, modelele semnează contracte în baza cărora își primesc câștigurile. Iar în ceea ce privește activitatea desfășurată, trebuie să știi că modelul impune propriile reguli. Mai mult decât atât, un studio care se respectă și care își prețuiește modelele nu va încerca niciodată să le pună pe acestea în situații în care să se simtă inconfortabil, împotriva voinței lor. Iar asta ne aduce la următorul punct:

Industria de videochat din România este cel mai mare jucător la nivel global

Datorită profesionalismului celor ce operează studiourile premium de videochat din țară, modelele din România sunt aclamate la nivel mondial, în cadrul galelor de premii din domeniu. Astfel, industria românească de videochat se impune pe tot globul, nu doar în țara noastră. Munca și efortul depuse de toți cei implicați în proces s-au observat de-a lungul timpului, la evenimente și workshop-uri internaționale, iar aprecierea nu a întârziat să apară.

Există și varianta de videochat non-adult

Dacă s-ar încerca definirea a ce înseamnă videochat, atunci trebuie neapărat menționată și varianta non-adult. Acest tip de interacțiune online prin video este privat de experiențele erotice, care pot avea loc în cadrul versiunii adult. Astfel, pentru clienții lor, modelele de videochat non-adult pot deveni confidente de încredere, sfătuitori de nădejde și chiar prietene bune. Totul depinde de abilitatea acestora de a se face plăcute și de a întreține o discuție interesantă.

Se poate lucra de la studio sau de acasă, în funcție de timp

Jobul de model de videochat asigură o doză de libertate mai greu întâlnită în câmpul muncii. Studiourile profesionale pun la dispoziția modelelor aparatură tehnică de cea mai înaltă calitate, fie că timpul petrecut online se desfășoară în intimitatea casei lor sau la studioul amenajat de specialiști. Iar timpul de lucru este flexibil, astfel că se poate ajunge la un orar special croit pentru a satisface programul individual al modelului. Iată de ce printre modelele de succes ale studiourilor premium de videochat din România se numără mame, femei de carieră și studente.

Știai că în industria de videochat…

  • … există peste trei mii de studiouri deschise pe teritoriul României?
  • … nu este nevoie de studii specializate sau de experiență pentru a deveni un model de succes?
  • … într-o săptămână de job, dedicând aceleași 40 de ore, ca în cazul unui post convențional de birou, un model poate câștiga între 400 și 1,400 de dolari?
  • … modelele primesc ședințe cu traineri specializați, care le ajută să își perfecționeze abilitățile de comunicare și de seducție?
  • … modelelor li se oferă cursuri de limbi străine?
  • … există și alte joburi, în afară de cel de model, care sunt plătite peste medie? Exemplele includ: profesor de limba engleză, hair & make-up artist, trainer personal, psiholog, specialist social media ș.a.

Așadar, industria de videochat din România nu este ceea ce pare la prima vedere. Însă un lucru este cert – ea continuă să crească și să aducă profit, în ciuda prejudecăților cu care se confruntă.

 





Adauga un comentariu