News Flash:

Agenti economici care functioneaza in afara legii

22 Septembrie 2004
1269 Vizualizari | 0 Comentarii
Desi sanctiunile contraventionale aplicate de inspectorii de la Oficiul pentru Protectia Consumatorilor (OPC) Iasi agentilor economici care incalca legislatia in vigoare sunt destul de usturatoare, acestia continua sa-si desfasoare activitatea in afara legii. Controalelor efectuate in ultima perioada de inspectorii OPC au scos in evidenta grave nereguli, valoarea amenzilor aplicate fiind de 73 milioane lei. La societatea comerciala Triumf SRL din Iasi, ce are ca obiect de activitate prepararea produselor de patiserie si cofetarie, s-a constatat ca administratorul nu avea nici o autorizatie de functionare din partea institutiilor abilitate. Practic, aceasta unitate functiona in afara legii. Agentul economic a fost sanctionat contraventional cu suma de zece milioane lei, iar inspectorii i-au acordat o perioada de timp pentru a intra in legalitate. Administratorul SC Albito SRL din Pascani, care ambaleaza sare iodata extrafina, a fost sanctionat contraventional cu suma de 4 milioane lei, deoarece pe eticheta produsului nu erau mentionate denumirea si adresa producatorului sau importatorului, data fabricatiei si concentratia de iod. In ultima saptamana, inspectorii OPC au efectuat 148 de actiuni de control.
(M.O.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1290 (s) | 22 queries | Mysql time :0.012922 (s)