News Flash:

Agmus a fost scoasa la vanzare

22 Iunie 2000
1030 Vizualizari | 0 Comentarii
•Valoarea de piata a societatii a fost stabilita la 26 miliarde lei

Directia Teritoriala Iasi a Fondului Proprietatii de Stat a scos la vanzare pachetul majoritar de actiuni de la Agmus SA, societate ce are ca obiect de activitate fabricarea de masini unelte. Cu toate acestea, societatea a fost incadrata la capitolul "productie speciala" in programul de privatizare elaborat de FPS Iasi pentru anul in curs. Statul mai detine 69,975% din actiuni la aceasta societate, printre actionari mai numarandu-se Societatile de Investitii Financiare (SIF), cu 20,031%, micii cuponari, prin programul de privatizare in masa, cu 9,969%, in vreme ce alti actionari detin 0,025%. Capitalul social al societatii se ridica la 15,683 miliarde lei, iar valoarea nominala a unei actiuni este de 25.000 de lei. FPS Iasi a scos la vanzare pachetul de 438.975 de actiuni la o valoare totala de 26,33 miliarde lei, adica un pret de pornire de 60.000 de lei pentru fiecare actiune. Ca si la Tomiris sau Aviatia Utilitara, Fondul Proprietatii de Stat, in cazul in care va gasi un cumparator pentru aceasta societate, isi va pastra o actiune nominativa de control. Aceasta unica actiune se poate constitui intr-un drept de veto numai in cazul in care AGA hotaraste sa ia unele masuri care incalca, chiar si partial, clauzele contractului de vanzare-cumparare, in special cele referitoare la mentinerea obiectului de activitate sau cele referitoare la disponibilizarile masive de personal.
Pana in prezent, valoarea la care a fost scoasa la vanzare Agmus este cea mai ridicata, depasind de departe contractul incheiat pentru privatizarea de la Tomirs, situat undeva in jurul a noua miliarde lei. In cazul in care contractul va fi incheiat pentru suma de pornire (varianta destul de putin plauzibila), respectiv 26 de miliarde lei, ar fi depasit recordul detinut de Constructii Hidrotehnice, cumparata nu de mult de salariati pentru o suma ce se ridica la aproximativ 25 de miliarde lei. Efort financiar extrem de mare, ceea ce a dus la rezilierea contractului, FPS programand o noua licitatie pentru data de 13 iulie, cand se va pleca de la acelasi pret, respectiv 10,1 miliarde lei. Pentru a incheia cu societatile "de calibru" (din punctul de vedere al pretului stabilit pentru privatizare), trebuie mentionat ca maine este programata o licitatie privind vanzarea pachetului majoritar de actiuni de la Nutrimold SA, urmand a se pleca de la 9,6 miliarde lei, pentru intreg pachetul de actiuni (100%). La acestea se adauga Iasitex, care va fi privatizata de Fondul Proprietatii de Stat Bucuresti, societate pe care statul intentioneaza sa o vanda prin negociere directa, pachetul de 51% din actiuni fiind evaluat la aproximativ 75 de miliarde lei. Pentru Iasitex, ofertele urmeaza a fi depuse pana pe 28 iunie, in functie de numarul investitorilor, FPS Bucuresti urmand a comunica locul si data desfasurarii negocierii.
In ceea ce priveste privatizarea de la Agmus, prima licitatie a fost programata pentru data de 11 iulie, ofertele putand fi depuse pana in preziua desfasurarii licitatiei.
Mihai ANDREI
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1485 (s) | 22 queries | Mysql time :0.023576 (s)