News Flash:

Agresata sexual la cinci ani

1 Iunie 2005
861 Vizualizari | 0 Comentarii
•In comuna Sipote, familia unei fetite in varsta de numai cinci ani povesteste cum minora a fost abuzata sexual de un vecin in varsta de 16 ani •Medicii au constatat ca fetita a fost victima unui abuz sexual fara penetrare •Fetita are toate manifestarile de victima traumatizata sexual •"Neamurile baiatului mi-au spus sa-mi tin curva acasa", a declarat mama fetitei •Baiatul nu recunoaste nimic din acuzatiile ce i se aduc

O drama care poate marca pentru mult timp viata unei fetite de numai cinci ani s-a intamplat pe 9 mai in comuna ieseana Sipote. La acea data, Liliana Florentina Bargaoanu, de numai cinci ani, era impreuna cu fratele ei la domiciliul din localitatea Iazu Nou, comuna ieseana Sipote. Mama fetitei, Mariana Bargaoanu, era plecata la o vecina, iar tatal fetitei era la munca. La orele diminetii, in curtea familiei a intrat Laurentiu Iacob, un tanar de 16 ani. Dupa cum a povestit fetita reporterilor ZIUA de Iasi, reiese ca baiatul a venit sa faca crupe, insa dupa aceasta Iacob a ademenit-o pe minora in sura. "M-a luat Laurentiu in sura si m-a iubit (declaratia fetei implica o forma denaturata a unei obscenitati - n.r.)", a spus incet Liliana Florentina. In urma discutiilor pe care mama copiilor le-a avut ulterior cu acestia, Mariana Bargaoanu a aflat cum au stat lucrurile. "Laurentiu Iacob a intrat in curte la noi sa faca crupe pentru porumbeii pe care ii are acasa. A vazut ca Liliana este singura la domiciliu cu Stefan (fratele fetitei, in varsta de 7 ani - n.r.). Dupa ce l-a pus pe baiat sa caute programe la televizor a dus-o pe fetita in sura unde a profitat de ea", a declarat mama minorei. Dupa ce s-a consumat oribila fapta, mama fetitei a ajuns acasa si si-a gasit fetita ascunsa sub patul din camera. "Am gasit-o sub pat si nu stiam ce are, plangea in continuu. Dupa ce am linistit-o, mi-a povestit ce a patit. M-a intrebat daca lui Laurentiu nu i-a fost rusine de vitelul din sura ca sa faca ceea ce a facut", a declarat Mariana Bargaoanu. Dupa ce s-a intors tatal copilei de la munca, a mers sa vorbeasca cu tatal baiatului implicat in incident. "Am mers la Dumitru Iacob (tatal baiatului - n.r.) si acesta m-a injurat si mi-a spus ca n-am stiut sa-mi educ copiii", a povestit Constantin Bargaoanu. Dupa trei zile de la incident, tatal fetitei a mers cu ea la Postul de Politie Sipote. "La acea data, seful de post, Remus Oanea, mi-a spus ca sunt copii, se mai intampla. Dar eu nu inteleg cum vine asta. Baiatul nu este copil, are 16 ani", a declarat tatal Lilianei. La data de 17 mai, tatal fetitei a mers cu aceasta la un doctor psihiatru de la Spitalul de Copii Sfanta Maria. "Relatarile copilului nu sunt invatate pe de rost, sunt relatate inocent, iar expresia mimico - gestuala tradeaza faptul ca aceste relatari sunt reale", a stabilit doctorul psihiatru Ion Arsene in raportul medico-psihiatric al Lilianei Florentina Bargaoanu. Acelasi medic a pus diagnosticul de abuz sexual fara penetrare.

Urmarile abuzului sexual

A treia zi de la nefericitul incident, fetita a inceput sa deseneze tot felul de desene care simbolizeaza in viziunea ei un act sexual. Reporterii ZIUA de Iasi au rugat fetita sa explice unul dintre desene. "Aici este Laurentiu care ma tine cu mana de cap si vrea sa ma ia in brate. Mai jos este cucu' lui Laurentiu, iar aici este geamul de la sura", a explicat fetita. Desi reporterii nu au insistat, fetita a inceput sa planga si sa se ascunda dupa mama sa. "Nu stiu ce sa ma fac cu ea. Se trezeste noaptea si vrea sa plece din casa. Am legat usa de la intrare ca sa nu faca vreo prostie. Acum cateva zile a iesit in drum si era sa o loveasca o masina, iar pana acum ei ii era foarte frica de masini si se ascundea de ele. Este schimbata foarte tare de cand s-a intamplat ceea ce s-a intamplat", declara printre suspine tatal Lilianei. In continuare, mama fetitei a povestit ca baiatul s-ar fi laudat baietilor de la cireada cum a profitat de minora. Mama baiatului, Didina Iacob, a declarat ca baiatul ei a fost crescut foarte bine si ca asa ceva nu s-ar fi putut intampla. "Baiatul meu este cuminte si are note bune la scoala. A fost in relatii foarte buna cu familia fetei pana cand, deodata, a inceput treaba asta. L-am batut de l-am stins, dar el a spus ca nu i-a facut nimic fetei", sustine Didina Iacob. Tanarul blond, de 16 ani, pe care ii va implini luna aceasta, nu neaga si nici nu afirma nimic. "Eu nu-mi pun mintea cu o fata de 5 ani", a fost tot ceea ce a declarat baiatul. "Baiatul a scris in declaratiile pe care le-a dat la Politie ca a fost la fetita acasa si ca a stat impreuna cu fratele fetitei si cu ea, insa nimic mai mult", a declarat Remus Oanea, seful Postului de Politie Sipote. In prezent, dosarul a fost preluat de Politia Harlau, care face cercetari pentru a stabili adevarul in acest caz.

Traumatizata pentru toata viata

"Abuzurile sexuale asupra copiilor sunt traumatizante, deoarece subiectul este lipsit de aparare. Abuzurile indreptate impotriva minorilor sunt mult mai grave decat cele la varste mai inaintate. Fetele abuzate sexual de cele mai multe ori au probleme in relatiile cu baietii. Trebuie facuta psihoterapie si cu familia victimei, deoarece primele atitudini ale acestora vizavi de fetita poate agrava foarte mult starea acesteia. Daca fetita uita ceea ce s-a intamplat, trauma poate oricand iesi la suprafata. Am avut cazuri in care o fata abuzata a ramas toata viata traumatizata. Daca nu se intervine imediat cu ajutor de specialitate, in aceste cazuri pot apare frigiditate in randul femeilor si, nu in ultimul rand, depresie", a declarat doctorul psihiatru Gabriel Crumpei.
Cezar ELISEI
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1774 (s) | 22 queries | Mysql time :0.056331 (s)