News Flash:

Agricultorii ieseni se tem de seceta

25 Mai 2004
912 Vizualizari | 0 Comentarii
•Deficitul de apa din sol afecteaza culturile de toamna •Fonduri de 4,6 miliarde lei de la buget pentru combaterea daunatorilor •Strunga si Tansa sunt zone cu probleme in combaterea daunatorilor

Lipsa apei din sol risca sa compromita o mare parte din recolta agricola a judetului Iasi din acest an. Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Iasi se teme de urmarile pe care lipsa precipitatiilor le poate avea in ceea ce priveste recolta agricola. "Deoarece cantitatea de precipitatii din ultima perioada este una redusa, sunt afectate culturile de cereale de toamna. Daca nu va ploua mai mult, vor fi afectate si culturile de primavara", a declarat ieri Neculai Olariu, director adjunct la DADR Iasi. Asa numitul "culoar al secetei", intins pe ruta Plugari - Vladeni - Movileni - Popricani - Ciurea, se dovedeste a fi si in acest an unul cu mari probleme in agricultura judetului. Precipitatiile si asa scazute din aceasta primavara par sa fi ocolit aceste zone, care s-au confruntat si in trecut cu aceeasi problema a secetei. "Aceasta zona nu inseamna mult pentru agricultura din judet, insa, pentru agricultorul din acele locuri care are, sa zicem un hectar de teren cultivat, paguba este imensa, pentru ca unii traiesc practic din acele terenuri", a mai declarat Olariu.
Conditiile meteorologice sunt o problema si pentru responsabilii de la Directia Fitosanitara Iasi. Saptamana viitoare va incepe o noua campanie impotriva daunatorilor, costul tratamentelor fiind suportate din bugetul de 4,6 miliarde lei alocate de la buget in acest scop. "Temperaturile scazute defavorizeaza atacurile daunatorilor, dar alternanta ploilor cu timpul frumos favorizeaza aparitia unor boli cum sunt rapanul la mar si exfolierea la cereale", a declarat Petru Ferent, director executiv - adjunct al Unitatii Fitosanitare Iasi. In aceasta primavara au existat doua zone, localizate in Strunga si Tansa, unde au avut loc atacuri de omizi desfoliatoare (fluturele cu abdomen auriu). Vinovati de aceste incidente se fac detinatorii de pomi din aceste zone, care nu au luat din iarna masuri preventive. "Cetatenii detinatori de pomi din Strunga si Tansa ar fi trebuit sa ia masuri de prevenire a acestor daunatori, ar fi trebuit sa taie crengile pomilor si sa-i stropeasca cu insecticide", a mai declarat Ferent. In afara acestui caz, nu au existat probleme, campania de primavara desfasurandu-se normal. Au fost alocate fonduri de la buget pentru achizitionarea de produse fitosanitare in vederea combaterii daunatorilor. "Cu banii din primavara au fost vizate acele zone, cat si altele in care, chiar daca nu au fost probleme, am folosit preventiv tratamente fitosanitare", a mai declarat Petru Ferent.
Gelu JIREGHIE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1186 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015216 (s)