News Flash:

Alarma de gradul zero

22 Martie 2001
1312 Vizualizari | 0 Comentarii
•O pisica din Iasi a muscat fetita unui medic si s-a crezut initial ca este turbata •Laboratorul DSV a infirmat presupunerea •In cele zece focare din judet au fost evidentiate 15 animale turbate, dintre care 12 vulpi Specialistii Directiei Sanitar-Veterinare au fost ieri in alerta maxima, pana cand au finalizat examenul de laborator al unei pisici despre care s-a crezut initial ca este turbata. "Din fericire, pisica nu era turbata. Animalul apartine unui medic iesean si, deoarece a muscat fetita, s-a crezut ca este turbata. Tot ieri, au mai fost aduse pentru examenul de laborator o vulpe ucisa de un gospodar din Schitu-Duca si una gasita moarta la Strunga. Urmeaza sa vedem daca erau sanatoase sau nu", ne-a declarat dr. Eugenia Burtan, director adjunct la DSV. Incepand de marti, 20 februarie, cand au aparut primele suspiciuni de rabie (turbare), au fost confirmate ca turbate un motan salbatic, o capra, o pisica domestica din Osoi si 12 vulpi gasite moarte sau ucise pe raza comunelor Ciurea, Schitu-Duca, Comarna, Dobrovat, Motca, Bivolari, Sipote, Stolniceni-Prajescu, Cozmesti, in total zece focare de rabie. Pana ieri fusesera inscrise in evidente 46 de persoane care urmau tratament antirabic, iar o familie de cinci persoane (rromi) din Schitu-Duca a refuzat vaccinarea. Avand in vedere numarul foarte crescut de rabie la animale din ultimele trei saptamani, Institutul de Sanatate Publica recomanda intensificarea supravegherii epidemiologice. "Dat fiind conditiile meteo, cei care doresc sa-si petreaca timpul in aer liber, in locurile de agrement, la iarba verde, trebuie sa stie ca un animal cu un comportament modificat poate fi turbat. De aceea, nu trebuie sa intre in contact cu astfel de animale, iar daca gasesc cadavre de animale in zona unde vor sa poposeasca solicitam sa anunte de urgenta medicii veterinari, singurii care stiu cum sa manipuleze animalele pentru a nu se infecta. Nu trebuie sa puna mana pe ele. In aceasta situatie se impune anuntarea specialistilor Directiei de Sanatate Publica sau Directiei Sanitar-Veterinare. Avertizam inca o data populatia ca boala declansata nu poate fi tratata si duce inevitabil la deces. Singura arma este vaccinarea antirabica. Pentru aceasta avem un stoc suficient de vaccin. Ne straduim sa convingem medicii veterinari si personalul care se ocupa cu diagnosticarea rabiei, si deci intra in contact cu animale bolnave, sa se vaccineze. Am discutat cu cei de la Romsilva in vederea vaccinarii padurarilor care intra de multe ori in contact cu animalele salbatice", ne-a declarat dr. Rodica Folescu, seful compartimentului epidemiologic al DSP. Medicii sunt de parere ca noi cazuri pot aparea oricand, deoarece virusul are o perioada de incubatie de doua-trei luni, cand pot fi confirmate alte animale turbate. Deoarece vanatoarea nu a dat rezultate, se are in vedere administrarea unui vaccin special pentru vulpi, prin injectarea in bucati de carne asezate la gura vizuinilor, comanda de 400 astfel de doze fiind deja inaintata Agentiei Nationale Sanitar-Veterinare. Magda OLTEANU Cristian DONOSE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1513 (s) | 22 queries | Mysql time :0.036243 (s)