News Flash:

Alb, roman, crestin-ortodox

9 Decembrie 2006
1084 Vizualizari | 1 Comentarii
Titus Ceia
Motto:
"Imi doresc mult ca, atunci cand scriu despre defectele unui evreu, sa nu fiu etichetat ca antisemit, iar atunci cand vorbesc despre calitatile sale, sa nu mi se spuna ca sunt vandut iudeomasoneriei internationale." Andrei Plesu
Si nu e vorba aici numai de evrei. Desi anti-semitism mai exista, pe alocuri.
In fapt, coexistam cu o multitudine de discriminari, unele mai vizibile, altele deplasate spre zona conului de umbra. In cateva saptamani, vom avea ocazia sa constatam pe piele proprie efectul persistentei lor in societatea romaneasca.
Lumea moderna respinge discriminarile. Fie ele etnice, religioase, sexuale, culturale, politice sau de orice alta natura. Ca discriminarile mai exista inca peste tot pe mapamond, nu se poate nega. In acelasi timp, asistam la o mobilizare de o amploare fara precedent a opiniei publice impotriva tuturor formelor de discriminare.

Asta se intampla acum. Acum, cand pasim in Uniunea Europeana.
Unele forme discriminatorii au ajuns sa para expresia normalului. Un primar - femeie? Exista, dar ca exceptie extrem de limitata. Un director de scoala, de spital, de institutie de stat, care sa nu fie din zona politica aflata la putere? Rar, foarte rar. Un homosexual declarat este pus la index imediat. Toti credinciosii care nu sunt crestin-ortodocsi sunt persoane suspecte. Persoanele cu handicap au parte de o compasiune vaga si distanta. Cu evreii, putinii care mai exista in Romania, circula chiar un banc. Intrebare: "ce este acela un jidan?" Raspuns: "un jidan este un evreu care tocmai a iesit din camera in care ma aflu impreuna cu cativa prieteni". Si sunt persoane care se amuza copios cand aud bancul acesta. Exemplele pot continua la nesfarsit. Rromii sunt vesnicii infractori - din - start. Musulmanii, teroristi. Un bolnav de SIDA trebuie tinut la distanta. Cat despre strainii de orice natie, acestia nu sunt niciodata dezinteresati si nu au ganduri bune in ceea ce ne priveste.
Sigur ca toate aceste exemple nu imbraca decat foarte rar o forma vehementa sau violenta. De cele mai multe ori se insinueaza. Se susoteste. S-a intamplat sa vad cu ochii mei exemple. Un rrom grav bolnav nu a fost primit intr-un anume spital. A fost trimis in alta parte. Motivul? Vizitatorii lui pot fi galagiosi, scuipa, miros urat. Ca tiganii, ce mai!
Unor copii de aceeasi origine rroma li s-a refuzat reinscrierea la o scoala. De ce? Ramasesera repetenti. Stricau renumele scolii. Pana la urma, copiii au ramas cu 2 clase. Ca trenul! Un alt exemplu: eliberarea unor acte oficiale solicitate de niste cetateni straini (fosti cetateni romani, actualmente israelieni) a fost tergiversata luni de zile de catre o institutie publica. Nu mai veneau de la Bucuresti! Cand, in sfarsit, au venit, au mai stat o luna intr-un sertar. Asa, de-al dracului!
Acum vreo doi ani, dupa ce am publicat un text despre Holocaust, m-am intalnit pe strada cu un functionar public destul de important. Cum m-a vazut, mi-a facut semn ca vrea sa-mi spuna ceva. Si mi-a spus, pe un ton ce se voia complice:
"Domnule, nu stiam ca esti evreu!"
Nici eu nu stiam. De fapt, intamplator, chiar nu sunt evreu. Marturisesc insa, atunci am simtit ca mi-as fi dorit-o.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Elena  | #3687
Ar trebui sa intelegem odata pentru totdeauna,ca discriminarea de tot felul nu duce la nimic bun si nimic nu se poate construi
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1536 (s) | 22 queries | Mysql time :0.033971 (s)