News Flash:

Alba - neagra in varianta CET

13 Octombrie 1999
1048 Vizualizari | 0 Comentarii
•Iesenii au din nou apa calda •CET a capitulat in fata RA Termoficare •De serviciu vor beneficia doar bunii platnici •Un sfert din numarul de puncte termice sint total sau partial inchise

Ieri, dupa numeroase si furtunoase demersuri la autoritatile locale si conducerea CONEL, Romeo Mistreanu, administratorul RA Termoficare a "smuls" acordul Sucursalei Electrocentrale Iasi pentru reluarea furnizarii agentului termic. Prin urmare, iesenii beneficiaza de aseara de apa calda, CET "capitulind" la doar 24 de ore dupa declansarea "ostilitatilor". "Capitularea" Sucursalei Electrocentrale Iasi a fost posibila prin ridicarea de catre SC Distrigaz Nord a restrictiei privind consumul de gaz metan. Acordul dat de CET pentru reluarea agentului termic a fost conditionat de achitarea de catre RA Termoficare a unor transe de 2 miliarde lei la fiecare 10 zile, demararea demersurilor de catre regia amintita pentru obtinerea pina pe 25 octombrie a unei subventii de 11,4 miliarde lei precum si distribuirea apei calde numai celor buni platnici. "Este normal ca iesenii sa beneficieze de apa calda. Angajamentul de plata catre CET va fi respectat. Am facut demersuri la Prefectura, Primarie si Directia Generala a Finantelor Publice pentru obtinerea subventiilor de la bugetul local si stingerea datoriilor catre CET. Mai trebuie mentinute o serie de contacte pentru obtinerea unui imprumut de 60 miliarde lei de la Ministerul Industriilor, imprumut cu ajutorul caruia vom lichida in totalitate datoriile catre CET" a declarat Romeo Mistreanu, administratorul RA Termoficare. Surse din cadrul RA Termoficare au precizat ca reluarea furnizarii apei calde s-ar datora si venirii la Iasi a presedintelui Emil Constantinescu.

25 % din punctele termice sint inchise total sau partial

De apa calda vor beneficia numai acele asociatii care au achitat integral facturile emise de RA Termoficare pina in luna mai. Din cauza marilor restante acumulate de 253 de asociatii de locatari, 30 de puncte termice din cele 129 existente in oras sint inchise total iar alte 12 puncte de distributie a agentului termic sint inchise partial. Respectivele puncte termice au fost sigilate de CET iar reluarea alimentarii cu apa calda menajera se face dupa avizarea prealabila a RA Termoficare si Sucursalei Electrocentrale Iasi. Situatia cea mai dramatica se inregistreaza in cartierul Dacia unde doar doua din cele 8 puncte termice mai pot furniza apa calda. Asociatiile conectate la cele 6 puncte termice total inchise au acumulat restante catre RA Termoficare cifrate la aproximativ 9 miliarde lei. Nici macar interventiile echipelor care recupereaza datoriile RA Termoficare nu au avut avut efectul scontat. La sfirsitul saptaminii trecute, in cartierul amintit, echipele RA Termoficare au putut recupera de la populatie doar 2,6 milioane lei, suma insignifianta fata de nivelul urias al restantelor care au fost cumulate. "Voi fi in continuare cit se poate de drastic in ceea ce priveste furnizarea apei calde. Populatia trebuie sa inteleaga faptul ca achitarea datoriilor este principalul atu pentru a avea apa calda" a subliniat administratorul Romeo Mistreanu.
Ovidiu MARDARE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1372 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018449 (s)