International

Alec Baldwin, prima reacția după tragedia de pe platoul de filmare: „Nu există cuvinte prin care să-mi transmit șocul și tristețea”

Publicat: 22 oct. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Alec Baldwin prima reacția după tragedia de pe platoul de filmare Nu există cuvinte prin care să-mi transmit șocul și tristețea
Alec Baldwin

Alec Baldwin a transmis o primă reacție după ce a împușcat accidental doi oameni pe platourile de filmare. Actorul și-a exprimat regretul și a transmis că este la dispoziția oamenilor legii. Din nefericire, directorul de imagine, Halyna Hutchins, a decedat la spital. A doua persoană împușcată a fost regizorul Joel Souza.

Bărbatul se află internat, în stare destul de gravă, la Centrul Medical Regional Christus St. Vincent. Alec Baldwin a publicat o primă reacție în legătură cu acest incident. Actorul a scris pe Twitter un mesaj în care își exprimă regetul. Ulterior, acesta a fost distribuit și pe contul său de Instagram.

„Nu există cuvinte prin care să-mi transmit șocul și tristețea în legătură cu tragicul accident care i-a luat viața Halynei Hutchins, o soție, o mamă și o colegă de-a noastră profund admirată”, a sublinitat acesta.

„Colaborez pe deplin cu ancheta poliției, pentru a stabili modul în care a avut loc această tragedie și sunt în legătură cu soțul ei, oferindu-i sprijin lui și familiei sale. Inima mea este zdrobită pentru soțul ei, fiul lor și toți cei care au cunoscut-o și au iubit-o pe Halyna,” a adăugat.

Actorul Alec Baldwin a împușcat doi oameni pe platourile de filmare! O persoană a murit

O femeie a murit și o altă persoană a fost rănită în urma unui incident care a implicat o armă de recuzită, pe platourile de filmare din New Mexico, SUA, unde se lucra la un nou film western, numit „Rust”, relatează CNN. Actorul și producătorul Alec Baldwin, în vârstă de 68 de ani, este cel care a tras cu arma de recuzită, potrivit sursei citate. Informația a fost confirmată de Biroul Șerifului din Santa Fe.

Femeia împușcată mortal a fost identificată drept directorul de imagine Halyna Hutchins, în vârstă de 42 de ani, au comunicat anchetatorii. Ea a fost transportată cu elicopterul la Centrul medical regional Christus St. Vincent, unde a fost pronunțat decesul. Cealaltă victimă este regizorul Joel Souza, în vârstă de 48 de ani, care a fost, de asemenea, transportat la spital. Starea sa nu este momentan cunoscută.

„Conform anchetatorilor, se pare că scena la care se filma implica folosirea unei arme de foc, când aceasta a fost descărcată. Detectivii anchetează cum anume și ce tip de proiectil a fost tras”, se spune într-o declarație a autorităților.

Incidentul mortal a avut loc joi, la ora locală 13.50. „Rust” (Rugină) este un western cu acțiunea localizată în 1880, în care joacă Alec Baldwin, Travis Fimmel și Jensen Ackles.

Adauga un comentariu