News Flash:

Alecu Chitaru a blocat un drum european

17 August 2005
891 Vizualizari | 0 Comentarii
•Alecu Chitaru, cel care s-a autointitulat reprezentantul legal al taranilor din Bals, a scos ieri cetatenii in strada pentru a protesta in legatura cu o lege mai veche a fondului funciar •Chitaru ameninta ca va bloca si astazi Drumul European 85 •Cei care au blocat drumul s-au ales cu dosar penal

Ieri, Alecu Chitaru, cel care s-a autointitulat reprezentantul legal al cetatenilor din Bals, a scos oamenii de doua ori in Drumul European 85. Prin aceste actiuni, cele aproximativ 100 de persoane au reusit sa blocheze drumul care duce spre Botosani. Prima iesire a cetatenilor din Bals in strada a fost la ora 9.45, moment in care acestia au blocat drumul cu mai multi busteni. La fata locului s-au prezentat politistii de la Postul de Politie Bals si o echipa de la Targu Frumos, iar dupa mai multe discutii cu acestia si cu Alecu Chitaru, cetatenii s-au retras din mijlocul drumului, dupa 15 minute de la eveniment circulatia autovehiculelor fiind reluata. Principala cerinta a celor care au blocat drumul era sa-si faca prezenta la fata locului un reprezentant al Prefecturii Iasi care sa-i ajute in incercarea lor de a obtine cele 142 hectare de vie care sunt in administrarea IAS Cotnari. "Din cauza lui Alecu Chitaru oamenii au blocat drumul. A starnit oamenii in incercarea de a determina autoritatile pentru a aplica legile vechi ale fondului funciar", a declarat subprefectul Florin Ungureanu. In jurul orei 12.00, Chitaru s-a intors cu cetatenii pentru a bloca din nou drumul european. Si de data aceasta, oamenii s-au asezat in mijlocul drumului, blocand circulatia rutiera. La fata locului si-au facut prezenta doua echipaje de la Politia Rutiera, doua echipaje ale Jandarmeriei si trupele speciale de la Detasamentul Politiei de Interventie Rapida. Dupa ce autoturismele au fost deviate pe o ulita a localitatii Bals, dupa circa trei ore, oamenii au fost ridicati din drum de fortele de ordine. "Dupa ce au fost dispersati, Politia a intocmit un dosar penal pentru blocarea fara drept a unui drum public. In continuare vom demara o ancheta pentru a stabili pe cei care au blocat efectiv drumul public si ii vom trage la raspundere. Pentru aceasta infractiune, legea prevede amenda sau inchisoare de la sase luni la doi ani", a declarat inspectorul principal Madalin Taranu, purtatorul de cuvant la Inspectoratul de Politie al Judetului Iasi. In momentul de fata sunt in localitatea Bals sunt 52 persoane care au cereri de retrocedare pentru 142 hectare de vita de vie.
Cezar ELISEI
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.7147 (s) | 24 queries | Mysql time :0.535250 (s)