Magazin

Alegerea anvelopelor potrivite pentru o vacanță memorabilă

Publicat: 20 sept. 2022

Planificarea unei vacanțe implică multe aspecte, printre acestea, și pregătirea mașinii, asta, în cazurile în care urmează să o folosim pe cea personala. Exista multe lucruri de care, că și șoferi, trebui să ținem cont, astfel încât totul să fie cât mai bine și plăcut pentru toți. Trebuie să pregătim mașină atât la exterior cât și la interior, atât pe partea de aspect cât și mecanica, electrica și așa mai departe, în special daca urmează să traversam și drumuri mai dificile, neasfaltate și accidentate.

În primul rand, vorbind la modul general, este important să ne gândim în ce anotimp mergem în vacanta. Asta pentru că, pentru fiecare anotimp sau mai bine spus, pentru cel cald și pentru cel rece, avem tipuri diferit de anvelope dar și anvelope ce pot fi utilizate indiferent de anotimp, cele all-season. Exista desigur, diferențe distincte intre acestea și cele specifice unui anumit sezon atât intre aspect cât și intre performantele oferite.

Cel mai bine este să nu încercam să schimbăm noi înșine aanvelopele ci mai degrabă să mergem la un service. Asta implica desigur, costuri suplimentare de cel puțin doua ori pe an iar o data la câțiva ani chiar de trei ori, atunci când anvelopel se uzează și trebuie schimbate cu altele noi. Și să nu uitam și de diversele accidente ce pot apărea uneori, precum o până șaua chiar mai grav, explozia unui cauciuc. Luând în considerare toate aceste lucruri, putem spune că anvelople all-season ne ajuta să economism ceva bani, pentru o perioadă de câțiva ani, cel puțin în ceea ce privește înlocuirea lor.

Lăsând la o parte anvelopele all-season și revenind la cele sezoniere, schimbarea acestora este nu doar de natură morală ci și legală, fiind obligatoriu prin lege că acestea să fie schimbate, chiar daca nu exista neapărat date exacte la care schimbările să fi făcute și este lașat la alegerea șoferilor. Cu toate acestea, este o modificare ce trebui făcută înainte de a începe să existe căderi de zăpadă, moment în care organele de ordine pot aplica sancțiuni ce consta în amenzi dar și pierderea de puncte. Este ceva mai lejer în ceea ce privește sezonul de vara unde un șofer ar putea utiliza anvelope de vara însă acestea ar afecta în mod vizibil performanța mașinii, indiferent de tipul acestora și de modelul mașinii.

În timp ce anvelopele de vară sunt create pentru a oferi o suprafață de contact mai mare cu solul, cele de iarnă sunt realizate exact invers, având o suprafață de rulare ceva mai mica care să previna nu neapărat contactul cu asfaltul cât cu straturile de gheata sau zăpadă de pe sol, care nu fac decât că mașină să derapeze sau să alunece incontrolabil. Dar, în principiu, eficienta unei avelope, indiferent de tipul acesteia, este data de modelul lamelelor și al canalelor de rulare. În funcție de acestea se poate stabili și daca o mașină vă putea rula mai ușor sau mai greu, daca vă face mai bine fata la un anumit tip de drum, daca se vă realiza sau nu un consum mai scăzut. Pe lângă asta, și tipul de cauciuc alaturi de alte ingrediente diferă de la cauciucurile de vară la cele de iarnă, acestea din urmă având un cauciuc mai moale, mai elastic în timp ce anvelopele de iarna prezina un cauciuc mai rigid și mai tare, mai gros chiar, care să nu se crape și să înghețe când este supus la temperaturi foarte scăzute.

În momentul de față, cele mai performanțe, vorbind aici despre anvelopele de iarna și cele all-season, sunt considerate cele de tip M+S. Aceasta este abrevierea din engleză de la Mud and Snow, unde anvelopele sunt realizate special pentru condiții de drum cu noroi sau cu zapda. Așadar, putem considera că anvelopele pe care se găsește această inscripție sunt mai bune calitativ și mai eficiente dar de asemenea și mai scumpe că preț.

Putem afla de la specialiști faptul că, prețul unei anvelope, că și al unei jante, diferă și în funtie de producător și de calitatea materialelor utilizate în producția să dar și de mărimi, de diamentru, care este calculat în inchi. Astfel, cu cât mai mare diametrul, cu atât mai scumpe și anvelopele. Cu toate acestea, există și vești bune în ceea ce privește modelele de anvelopr iarna, ce pot fi cu câteva numere mai mici și totuși la fel de eficiente. Acest lucru este valabil desigur, daca vorbim despre un set complet de anvelopă + jantă și mai trebuie să știm că aceasta trebuie să se potrivească etrierii de frană.

Numeroase modele de anvelope iarna de calitate, de la cei mai buni producători, ne sunt aduse de către cei de la AnvelopeJanteAliaj.ro, unul dintre cele mai bune magazine online din domeniul auto. Aceștia îi sfătuiesc pe șoferi să aleagă atunci când este posibil varianta anvelopelor direct cu jante, astfel încât schimbarea să se facă mai rapid și să fie mai puțin costisitoare. Totodată, un sfat la fel de bun este acela de a achiziționa anvelope de iarna chiar și din timp, pentru a evita aglomerația din magazine la început de sezon rece sau în plin sezon, pentru că, chiar și dacă vorbim despre un magazin online iar comenzile sunt înregistrare rapid, chiar imediat, livrarea nu se poate face la fel de repede.

Prin prețurile foarte bune și calitate superioară a anvelopelor lor, merită să alegeți acest magazin pentu a vă echipa mașină corespunzător.




Adauga un comentariu