Eveniment-Social

Alegeri pentru functia de primar in comuna Gropnita

Publicat: 21 apr. 2011

Ovidiu Lina, fostul primar al comunei Gropnita, a pierdut procesul intentat impotriva deciziei de suspendare din functie formulata de prefectul judetului. Dupa ce acesta din urma a emis un ordin de suspendare din functie pentru incompatibilitate, Ovidiu Lina a atacat decizia in instanta, insa judecatorii au decis ca el nu are dreptate si au mentinut hotararea.
Decizia suspendarii definitive a liberalului Ovidiu Lina din functia de primar face ca in Gropnita sa se desfasoare din nou alegeri pentru primarie. Acestea vor avea loc in maxim trei luni. Cel care va castiga va ocupa fotoliul de primar pana in vara anului viitor, cand vor avea loc noi alegeri pentru aceasta functie. „Fostului primar i-a fost respinsa actiunea formulata in instanta. Prin urmare, in comuna Gropnita vor fi desfasurate noi alegeri pentru functia de primar si care vor avea loc in maxim 90 zile. Am trimis situatia catre Guvern, totul va aparea in Monitorul Oficial si ulterior vom organiza alegeri. In prezent, comuna este condusa de viceprimarul Neculai Tutuianu”, a spus Dragomir Tomaseschi, prefectul judetului Iasi. Acesta a decis suspendarea primarului Lina pentru ca a ocupat concomitent atat functia de primar al comunei Gropnita, cat si cea de administrator al societatii Ovidiu si Stefan SRL.



loading...

Adauga un comentariu